Reîntoarcere …

   Deși foarte prins în multiple activități, prof.  dr.  Valentin  Marica, senior – editor Radio România Tg. Mureș, membru al Uniunii Scriitorilor din România, revine, atunci când poate în locurile natale, satul Zoreni, din comuna Sânmihaiu de Câmpie, jud. Bistrița-Năsăud. Revenirea sa este însoțită întotdeauna de o mulțime de „cuvinte potrivite”, adunate în cărțile pe care le-a scris și pe care le oferă celor interesați de ele. Ultima revenire, cea din ianuarie 2020, a avut un moment mai aparte, lansarea la Școala Gimnazială din Sânmihaiu de Câmpie (unde a absolvit ciclul gimnazial), a volumului de versuri „Nestăvilitele amiezi”, foarte bine prezentat de prof. Simion Adam, o veche cunoștință și un prieten devotat. Cine a avut răbdarea și curiozitatea să citească poeziile cuprinse în acest volum, și-a putut da seama că „omul de cultură” Valentin Marica parcă a împrăștiat cuvintele pe o suprafață plană, de unde apoi, le-a adunat  cu grijă în expresii poetice deosebite, pe care, ca să le poți pătrunde înțelesul, îți trebuie timp și înțelepciune.  Pașii reporterului – poet l-au purtat prin locuri cu semnificație istorică, locuri unde, cuvintele l-au înrobit, și ca să scape de robia lor, le-a așezat în versuri de o rară sensibilitate. Dar, parcă cel mai bine s-a simțit la Sânmihaiu de Câmpie, la dezvelirea bustului actorului Ion Fiscuteanu – „Să dezvelim iar focul,/ focul duios/ să ne facem casă dintr-un vis,/mai în jos   …   /nădăjduind / că bobul tare al sării/ să amestece fierbinte/ făina în prescură ”. Sau, la „Ziua grâului” – „Din ce parte a lumii răsai/ Sânmihai, Sânmihai ? …/Sat cu cruci și grâu/ nu mă vezi că viu/ să te vorovesc/și să mă opresc/ agale-n răscruci/ să știu unde te duci, … . / Din tălpile tale/ vin să îmi iau cale/ să te duc departe/ prin file de carte”.

   Și tot prin cuvinte, autorul culegerii de versuri „Nestăvilitele amiezi”, sapă „fântâni spre cer” de unde așteaptă să izvorască credința în Dumnezeu, dragostea, iubirea, înțelepciunea, compasiunea pentru cei aflați în momente dificile ale vieții, setea de cunoaștere, nostalgia, regretele, necazurile vieții, speranțele, tainele, etc. pe care în mod sigur ni le va prezenta în următoarele sale scrieri , așa cum se exprimă în preambulul volumului  - „Iartă-mi doamne,/netezimea degetelor!/ N-am frământat destul/ strugurii pământului,/ până la luciu,/până la strigăt,/ dar,/ știu să arăt cu mâna/ spre cer”.

   Și chiar dacă nu avem destule informații despre suflet și Dumnezeu, putem crede   … că în final „totul o să fie bine!”.