Religie
|
Textul evangheliei duminicii a zecea de după Rusalii:,,În vremea aceea, iată s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatec şi... |
Parohia greco-catolică Feldru – Valea Secerului vă invită la rugăciune, în prezența Preasfinției Sale Florentin Episcop eparhial de Cluj-Gherla, cu ocazia Sărbătorii Hramului bisericii parohiale “... |
|
Ziua de duminică a fost prilej de bucurie pentru credincioşii ortodocşi din oraşul Sângeorz-Băi, întrucât Biserica din staţiune şi-a serbat hramul.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de... |
Textul evangheliei: Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a... |
|
Credincioşii ortodocşi din Ilva Mică au participat luni, 31 iulie, în pelerinajul anual organizat de către cei doi preoți din localitate, Iuliu Brici şi Potra Ştefăniță, care i-au şi însoțit în acest... |
Parohia Ortodoxă Telcișor din Protopopiatul Năsăud în colaborare cu Primăria Comunei Telciu a organizat la sfârșitul lunii o excursie gratuită pentru 22 de copii, participanți la proiectele... |
|
A MIJLOCI = A stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia. A pune la cale, a înlesni.
|
Textul evanghelii:,,În vremea aceea Iisus ieşind, a văzut mulţime mare şi I s'a făcut milă de ei şi le-a vindecat bolnavii. Iar când s'a făcut seară, ucenicii s'au apropiat de El şi I-au zis: „Locul... |
|
Părintele profesor Nicolae Feier ne-a declarat că lucrează la procesul de canonizare a domnitorului Mihai Viteazul, dorind să-l înainteze, în viitorul apropiat, Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe... |
Duminică, 23 iulie, a fost o zi de mare sărbătoare şi înălţare duhovnicească pentru credincioşii Parohiei „Sf.Ilie Tesviteanul” din Bistriţa, de peste Podul Budacului, cum este cunoscută, sărbătoarea... |
|
Textul evangheliei:,,În vremea aceea, pe când trecea Iisus, s-au luat după Dânsul doi orbi; aceştia strigau şi ziceau: miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David! Iar după ce a intrat El în casă, au... |
Cu frăţească dragoste, facem cunoscut că în data de 23 Iulie 2017, Duminica a VII-a după Rusalii, se va săvârşi Sfinţirea noii Biserici Ortodoxe Române cu Hramul Sfântul ILIE Tesviteanul din... |
|
În satul aşezat la poalele muntelui Călimani, Sebişul, tradiţia şi săvârşirea lucrului bun, continuă an de an. Obişnuinţa ca lucrurile să prindă contur, la cei de aici, le-a intrat în sânge. Dacă... |
Textul evangheliei Duminicii a șasea de după Rusalii:,,În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea înapoi şi s-a întors în oraşul Său. Şi iată că I-au adus pe un slăbănog, care zăcea în... |
|
ÎPS Andrei a participat la deschiderea oficială a Mănăstirii Pantocrator de la Beclean, iar, înainte de oficierea Sfintei Liturghii, a rostit o rugăciune de binecuvântare a lucrărilor efectuate.... |
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului a resfințit biserica cu hramul „Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, din localitatea Valea Mare, Protopopiatul Năsăud... |
|
Recent, au fost încheiate lucrările de renovare a bisericii cu hramul Sfântul şi Mare Mucenic Dimitrie, dar şi a casei parohiale. Slujbele vor începe sâmbătă începând cu ora 18 cu Vecernia şi Taina... |
Diavolul nu este un vis sau o închipuire,el există cu adevărat.Sfânta Scriptură vorbeşte în paginile ei despre o împărăţie a diavolului împărţită în trei trepte:Începătorii,Domnii şi Stăpânii. |
|
Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel a avut o semnificație deosebită pentru credincioșii parohiei ortodoxe din Hălmăsău protopopiatul Beclean, deoarece în acest an 2017 s-au împlinit 20 de... |
Textul evangheliei:,,Î n vremea aceea pe când intra Iisus în Capernaum s'a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zicând: „Doamne, slujitorul meu zace slăbănog în casă, cumplit chinuindu-se“. Şi Iisus... |
|
Mii de credincioși bistrițeni, dar și din alte zone, și-au îndreptat joi pașii spre Mănăstirea cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Țara Năsăudului. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de... |
În ziua de 29 iunie an în fiecare an se pomenesc doi dintre cei doisprăzece apostoli ai Mântuitorului.Doi apostoli a lui Iisus Hristos,unul chemat direct de către Iisus și aici ne întâlnim cu Petru,... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Îmi cade în mână proaspăta carte a lui Alexandru Câţcăuan (pe copertă Al. Câţcăuan), intitulată ,,...
Comentarii
David Dorian-Cartea de peste o sută de ani
Vasile G. -
Dum, 22:56
Orice poet se crede unul dintre cei mai importanți în mintea lor. Nu am prea auzit de acest nume de...
Drum lin, domnule profesor Iacob Gușă!
Macedon Luchi -
Dum, 02:44
Odihna veșnică.Respect.
David Dorian-Cartea de peste o sută de ani
Ionel Fernic -
Sâm, 20:24
L-am cunoscut pe Stir Victor pe cand pazea constructia BCR din Prundu-Bargaului si am aflat ca ar...
Cenaclul de la Păltiniş
kosta vianu -
Vin, 18:46
As vrea sa stiu daca pot trimite catre cenaclu proze personale ca sa obtin un fel de confirmare a...
Zimbru decapitat la Ivăneasa. Poliția a demarat cercetările
Capul de zimbru -
Vin, 18:31
Sătui de grindeni, ivani și dânci,
Zimbrii ies din codrii cei adânci,
Pe Ilve, în margini de...
Aniversări
În ceas aniversar, permiteţi-ne Preacucernice părinte TEOFIL MOLDOVAN, preot paroh la Buduş, să vă adresăm cele mai sincere gânduri de bine.
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Arghir Vlașin, preot paroh la Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe"...
În zi aniversară, preacucernice părinte dr.












































