Preot Vasile Beni: Dumnezeu nu ne cere altceva decât ,,omenie” faţă de semenii noştrii

Textul evangheliei:,,Î n vremea aceea pe când intra Iisus în Capernaum s'a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zicând: „Doamne, slujitorul meu zace slăbănog în casă, cumplit chinuindu-se“. Şi Iisus i-a zis: „Voi veni şi-l voi vindeca“. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci zi numai cu cuvântul şi slujitorul meu se va tămădui. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun unuia: Du-te! şi se duce; şi altuia: Vino! şi vine; şi robului meu: Fă asta! şi face“. Auzind acestea, Iisus S'a minunat şi a zis celor ce veneau după El: „Adevăr vă grăiesc, nici în Israel, n'am aflat atâta credinţă! Şi vă spun Eu vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor şedea la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacob în împărăţia cerurilor, iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor“. Şi i-a zis Iisus sutaşului: „Du-te, să-ţi fie după cum ai crezut!“ Şi s'a însănătoşit slujitorul său în ceasul acela”.
Iubiţii mei, nu cred că ne trebuie foarte multă învăţătură că să pricepem şi să vedem ce ne-a spus Mântuitorul în această evanghelie că ar trebui să facem.Pentru că în viaţa noastră de zi cu zi,sau în viaţă , fiecare dintre noi experiem acest lucru.Şi viaţa ne oferă atât prieteni cât şi neprieteni,ba uneori chiar şi duşmani care vreau să ne facă rău.Dar important este însă felul în care noi ne comportăm faţă de aproapele nostru.Pentru că Dumnezeu în prima Sa poruncă dumnezeiască ne învaţă:,,Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta,din toată vârtutea ta şi din tot cugetul tău iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.De aici învăţăm că fără iubirea de aproapele, iubirea de Dumnezeu nu valorează nimic. Omul este măsura mântuirii noastre, semenul nostru, cel pe care-l considerăm frate sau nu-l considerăm frate, ci un străin. Aceasta este adevărata omenie pe care Dumnezeu şi Mântuitorul Hristos ne-o cere nouă, cei care suntem sau ne pretindem oameni. Nu ne cere altceva decât omenie faţă de semenii noştri, oamenii.
Ce este omenia ? –Potrivit dicţionarului,,Omenia”este un complex de calităţi alese,izvorâte din înţelegerea condiţiei umaneşi anume:purtare binevoitoare,blândă,atitudinecuviincioasă,bun,cumsecade,cinstit,ospitalier,reputaţie bună.
Pentru părintele Dumitru Stăniloae, omenia este un cuvânt derivat de la „om”, „încărcat de tot idealul spre care trebuie să tindă omul”, dar şi expresia bunei raportări la aproapele nostru: eşti om de omenie când întreţii „relaţii cinstite, atente, sincere, înţelegătoare, lipsite de gânduri de înşelare a semenilor”. Omul de omenie empatizează cu sufe¬rinţa semenilor săi. Drama, tragedia, neîmplinirea, eşecul, durerea celuilalt devin toate ale mele. În măsura în care mă raportez afectiv şi activ la suferinţa din preajma mea, rămân om, îmi păstrez nealterat chipul de om. De aceea, concluzionează părintele Stăniloae, „omul nu e om decât în relaţia normală cu semenii săi”.Se poate spune că „omenia e graniţa între om şi animalul inconştient sau fiară”. În acest sens, despre acela care a încetat să mai fie om de omenie, poporul român spune că „şi a mâncat omenia” sau că „s a făcut din om neom”. Pentru ţăranul român, omul lipsit de omenie este mort din punct de vedere spiritual: „Omul fără omenie e ca şi trupul fără suflet”.La antipodul omului de omenie - scrie părintele Stăniloae în „Reflecţii despre spiritualitatea poporului român” - se situ¬ează cei care şi au pierdut chipul de om, indivizii care au regresat la stadiul de animalitate. Pe aceştia înţelepciunea neamului românesc îi califică grav: „o lepră de om” sau „un câine de om”. A fi om de omenie continuă părintele Stăniloae „înseamnă a nu fi lepră de care oamenii trebuie să se ferească, pentru că aduce o molimă în viaţa lor”.Omenia nu face casă bună cu egoismul şi individualismul. Câte exemple de egoism exacerbat, uneori monstruos, întâlnim în marea literatură?Străbunii noştri credeau că omenia este o virtute rară: „Omenia nu i cu carul”. De aceea, când o întâlnim, trebuie să o preţuim la justa ei valoare: „Omenia i mai scumpă ca avuţia”. George Racoveanu în,, Omenia şi frumuse¬ţea cea dintâi”, observa semnificaţiile multiple ale cuvântului „omenie”. În opinia lui Racoveanu, omenia este „un buchet de flori ale sufletului”, iar podoabele ei sunt: „iubirea de străini”, „ţinerea cuvântului dat, sentimentul onoarei, dispo¬ziţia de jertfă, spiritul drep¬tăţii, mărinimia, modestia, cre¬dinţa în Dumnezeu”.La români, cea mai cunoscută formă de omenie este ospitalitatea, iubirea de oaspeţi. „A omeni” pe cineva în realitatea vieţii de zi cu zi, în concretul ei, înseamnă să l primeşti pe străin cu inima deschisă şi să l cinsteşti pentru simplul fapt că este om ca şi tine. Să îl ospătezi, dacă este flămând, să îi oferi un loc de odihnă, dacă este ostenit.Omul de omenie este animat de sentimentul onoarei. Pentru el, una dintre cele mai mari griji este să îşi păstreze onoarea, să nu se facă de ruşine. De unde şi zicala: „Omul de omenie nu se teme de alta, fără numai de ruşine”.Omul adevărat manifestă înclinaţia de a se pune în slujba aproapelui său, de a l situa mai presus de sine şi - dacă situaţia o cere - de a se sacrifica pentru el. A fi om de omenie presupune să fii şi o fiinţă iubitoare de dreptate, să nu rabzi nedreptatea care i se face semenului tău.Cel care întruchipează virtutea omeniei are o inimă largă, un suflet mare. Omul plin de omenie este o făptură modestă, conştientă de limitele fiinţei sale. De unde şi sfatul pe care ni l au lăsat stră-moşii: „Orice faptă vrednică de laudă vei săvârşi, nu arăta a o fi săvârşit tu: lasă să vorbească fapta pentru tine”.Omul de omenie este o fiinţă religioasă. Cununa tuturor virtu¬ţilor omeniei este credinţa în Dumnezeu. Pentru un credincios, viaţa este un dar divin pentru care trebuie să mulţumim continuu: „Mulţumim lui Dumnezeu şi de bine, şi de rău”.În cartea „Îndemn la simplitate”, filosoful şi etnologul Ernest Bernea constată că bunătatea - sinonimă omeniei - are ca fundament ultim chipul lui Hristos, ascuns tainic în sufletul nostru: „Dumnezeu viu în sufletele noastre îndreptăţeşte şi face posibilă bunătatea. Omul cunoaşte această stare interioară numai mergând pe căile adevărului. Prin bunătate, omul este mai om şi culege urma paşilor lui Iisus”. Toate calităţile morale încorporate în virtutea românească a omeniei reflectă Fericirile din Predica de pe munte. O altă dovadă că fără El nu putem face nimic! (Ioan 15, 5)
Concluzie:A fi creştin nu înseamnă pur şi simplu a crede în Dumnezeu,sau mai simplu a privi doar spre Dumnezeu ,ci a privi şi în jurul tău şi ai vedea pe toţi cei care au nevoie de ajutorul nostru.Să căutăm ca fiecare dintre noi să fim oameni de omenie care este o calitate şi un dar de la Dumnezeu ce trebuie mereu,mereu cultivat.Exemplu ni-l oferă evanghelia de astăzi prin sutaş care a avut milă de aproapele său.Pentru că omenia mea de creştin o dovedesc atunci când îl descoper pe cel de lângă mine.Şi descoperindu-l pe cel de lângă mine în umanitatea lui,descopăr şi umanitatea din mine.Şi înfelul acesta nu poate deveni cineva om decât în măsura în care descoperă pe ceilalţi oameni ca oameni şi-i tratează ca oameni. Cu acest exemplu ne-am întâlnit în evanghelia de azi.Pentru că dacă ne-am întreba ce reprezintă pentru noi această vindecare a sutaşului,am putea răspunde că o minune săvârşită de Iisus Mântuitorul care are la bază credinţa,iubirea de aproapele şi care împletite pornesc de la cuvântul,,omenie”. Amin !