Pr. Alin Ciprian Cîndea: Dincolo de indiferență

Papa Francisc ne amintește că „indiferența este otrava care distruge iubirea și îndepărtează omenia,” iar omul bogat trăiește tocmai în această indiferență care îl orbise în fața sărăciei lui Lazăr. Omul bogat nu îi oferă nici cea mai mică milostenie, sugerând astfel nu numai că nu știe de existența lui Lazăr, dar că nici măcar nu și-l dorește în preajma sa. 

Relatarea continuă cu moartea celor doi, care transformă scena într-o poveste despre viața de după moarte, dar și despre responsabilitatea noastră față de aproapele în această viață. Săracul Lazăr este primit în sânul lui Avraam, simbol al mângâierii divine, în timp ce bogatul se găsește în chinuri, despărțit de Dumnezeu. Învățătura centrală este bine descrisă în Catehismul Bisericii Catolice: „Iubirea de aproapele, la fel ca iubirea de Dumnezeu, este trăită prin acte concrete de caritate” (CBC, 2447).

Avraam îi răspunde bogatului, atunci când acesta cere o picătură de apă, spunându-i că între cele două lumi există o prăpastie de netrecut. Această imagine sugerează că timpul milosteniei și al compasiunii este aici, în viața prezentă. „Cei bogați trebuie să înțeleagă că un strigăt vine de la cei săraci: 'Fiți alături de noi, oferiți-ne din belșugul vostru nu doar bani, ci și compasiune,'” spunea Sfântul Ioan Gură de Aur.

Întorcându-ne la scena în care bogatul cere ca Lazăr să fie trimis la frații săi pentru a-i avertiza, vedem o licărire de conștientizare la omul bogat și nemilos deoarece acesta dorește, poate pentru prima dată, binele celor dragi. Însă Avraam îi răspunde că frații săi îi au deja pe Moise și pe profeți pentru a-i învăța mila și responsabilitatea față de cei din jur, reflectând puternic învățătura lui Isus, care subliniază că Legea și Scripturile sunt de ajuns pentru a deschide inimile către săraci și nevoiași. Sfântul Augustin ne îndeamnă astfel: „Dacă nu-L vedem pe Cristos în cel sărac, Îl pierdem din vedere chiar și în taina altarului.

Parabola aceasta ne pune în fața unei chemări profunde la iubire activă și la responsabilitate față de aproapele nostru. Nu este vorba doar despre contrastul dintre viața de acum și cea de apoi, ci un îndemn de a ne asuma un rol activ, de a aduce lumină, speranță și alinare celor care trăiesc în lipsuri. A-i ajuta pe cei săraci nu înseamnă doar o milostenie ocazională, ci un angajament profund de a-i include în inimile noastre, de a deveni părtași la durerea și la nevoile lor. Actele noastre de caritate trebuie să depășească simpla donație de bani sau de resurse materiale; ele trebuie să reflecte o inimă sensibilă, capabilă de empatie și de solidaritate. Astfel, este nevoie de o convertire a privirii și a gândirii noastre, de a vedea în ceilalți chipul lui Dumnezeu. După cum spune un părinte al Bisericii: „Când iubești, nu oferi doar lucruri, ci și o parte din tine însuți.”