Părintele Vasile Beni despre Puterea Credinţei şi a Rugăciunii

Textul evangheliei:,,În vremea aceea, pe când trecea Iisus, s-au luat după Dânsul doi orbi; aceştia strigau şi ziceau: miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David! Iar după ce a intrat El în casă, au venit la Dânsul orbii şi i-a întrebat Iisus: credeţi că pot să fac Eu aceasta? Răspuns-au Lui: da, Doamne! Atunci s-a atins de ochii lor, zicând: după credinţa voastră, fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: vedeţi, nimeni să nu ştie. Însă ei, după ce au ieşit, au răspândit numele Lui în tot pământul acela. După plecarea lor, iată au adus la Dânsul pe un om mut, având diavol. Şi fiind scos afară diavolul, a grăit mutul; iar mulţimile se minunau, zicând: niciodată nu s-a văzut aşa ceva în Israel. Dar fariseii ziceau: cu domnul diavolilor scoate pe diavoli. Şi Iisus străbătea prin toate oraşele şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând orice fel de boală şi orice fel de neputinţă în popor”.Acesta este textul evangheliei duminicii a şaptea de după Rusalii,în care ni se vorbeşte despre vindecarea celor doi orbi şi a unui mut în ţinutul Capernaumului.Iar relatarea acestei minuni ne este descrisă de sfântul apostol şi evanghelist Matei în capitolul 9,versetele 27 până la 35. Şi în meditaţia de astăzi m-aş opri la patru învăţături:
1)Ce este credinţa?-putera sufletească de a accepta ca adevărate,datele învăţăturii de credinţă,ce nu pot fi înţelese raţional uneori,sau nu pot fi văzute cu ochii.Credinţa creştină este o condiţie esenţială în mântuire,ea este mijlocul ,modul sau calea prin care noi primim harul divin,care ni se oferă prin Hristos pentru a conlucra cu el.Credinţa este răspunsul nostru la chemarea lui Dumnezeu şi a lui Hristos şi la oferirea harului Său.A crede presupune un efort şi anume că dincolo de logica omenească ,dincolo de posibil se poate întâmpla şi imposibilul . Credinţa e încrederea în Dumnezeu Care nu te va lăsa şi nu te părăsi niciodată, nici în timp, nici în veşnicie.Credinţa nu înseamnă să priveşti valurile, ci să te uiţi la Domnul care umblă pe valuri. Dacă stau cu ochii la Domnul, apa şi stropii ei rămân tot acolo, dar nu mai pot să ne facă nimic, fiindcă mi-am pus viaţa în mâinele Celui de care ascultă vântul şi valurile. Credinţa nu este un adăpost unde fugim ca să scăpăm de furtunile vieţii; dimpotrivă, ea este forţa lăuntrică ce ne dă tăria de a înfrunta furtunile şi urmările lor cu seninătate. În momentele de cea mai mare presiune credinţa are miculoasa putere de a-i ridica la măreţie pe oamenii obişnuiţi.Credinţa este încrederea în Dumnezeu,,pentru că cei care se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului”(ps.124,1)
2)Ce nu este credinţa? Fiecare pe parcursul vieţii ne încredem în noi înşine,în prieteni,în cei puternici,în bunurile noastre,în bani.Este greşită credinţa doar în cele spuse mai sus şi haideţi să vedem de ce:
a)-Credinţa în noi înşine- în propriile noastre puteri,în sănătatea ,în priceperea,în înţelepciunea noastră,nu e de ajuns,de ce ?Pentru că sănătatea omului este fragilă,omul se poate îmbolnăvi iar înţelepciunea ne poate părăsi.
b)Credinţa în prieteni-Cu toate că omul este o fiinţă comunitară şi fiecare avem prieteni şi care la un moment dat chiar dacă ar vrea nu ne pot ajuta ,iar într-o zi vor muri şi ne vor părăsi
c)Credinţa în bani-care sunt consideraţi ca fiind un paşaport universal.Dar poţi să îi ai dar trebuie să ştii că nu poţi cumpăra tot ce vrei. Sfântul apostol Pavel îl sfătuieşte pe Timotei,,celor bogaţi din veacul de acum spunele să nu se semeţească”,adică să nu se încreadă în bogăţii ,pentru că în psalmul 33,11se spune:,,bogaţii au sărăcit şi au flămânzit ,iar cei cel caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele”.
d)Credinţa în cei puternici-cei vechi spuneau că dacă ai rude la împăratul nu vei duce lipsă de nimic.Dar,fiecare putem fi azi puternici iar mâine slabi,aşa cum sfânta scriptură zice:,,pogorâta pe cei puternici de pe scaune”.De aceea sfânta scriptură ne învaţă că .Credinţa adevărată este încrederea în Dumnezeu ,pentru că cei care cred în Domnul sunt ca muntele Sionului.
3)Ce spunea mitropolitul Bartolomeu despre rugăciune:,,Din experienţa mea personală aş da următorul sfat: când te găseşti în fundul prăpastiei să nu disperi, iar, dacă ai ajuns în vârful muntelui, să nu ameţeşti. Să ştiţi că această a doua primejdie este mai mare decât prima: să ameţeşti când ajungi sus. Pentru că în fundul prăpas¬tiei apelezi la rugăciune, ca izvor de putere, însă când ai ajuns în vârful muntelui uiţi de ea. Aceasta nu înseamnă că trebuie să solicităm veşnic de la Dumnezeu fundul de prăpastie, dar, fatal¬mente, într-o groapă adâncă sau mai puţin adâncă aproape fiecare dintre noi cădem o dată sau de două ori în de¬cursul unei vieţi.Este important să avem această armă, care este rugăciunea ne¬sofisticată, fără pretentii, fără sfinţenie, care, însă, te sfinţeşte prin sfinţenia ei, prin care simţi că nu mai eşti singur, prin care simţi că te însoţeşte în primejdie, că te însoteşte în boală, că-ţi întinde o mână. Este suficient ca tu să fii receptiv.Zilele trecute,spunea mitropolitul , mă întreba un foarte rafinat intelectual, pe care l-am întâlnit în Cluj: “Ce se întâmplă cu experienţa mea de fiecare zi? Eu sunt un om de rând. Întâlnirea mea cu Dumnezeu poate să fie permanentă?” I-am spus: “Depinde de dumneata, nu depinde de Dumnezeu. El este întotdeauna gata. Important e dacă tu, ca om, ai suficiente antene pentru El sau dacă devii receptiv la Dumnezeu.” Iată, de exemplu, o floare a câmpului: dimineaţa roua pluteşte în aer, iar floarea, dacă îşi deschide cupa, primeşte roua, dar dacă nu şi-a deschide, nu o primeşte. Roua există şi este gata să roureze, im¬portant fiind ca sufletul omului, asemenea unei flori, să se deschidă către Dumnezeu. Dacă se deschide, întâlnirea dintre Dum¬nezeu şi om prin rugăciune, prin con¬templaţia mistică şi prin trăirea adâncă, duhovnicească are loc şi devine un uni¬cat în viata omului.(Extras din Mitropolitul Bartolomeu Anania, Rugăciunea, izvor de putere în încercările vieţii, Editura Doxologia, p. 37-38)”.
4)O pildă despre puterea credinţei şi a rugăciunii- este o întâmplare care s-a petrecut în fosta Uniune Sovietică şi în care este vorba despre un preot care purta numele de Arsenie şi care a fost un mare duhovnic,a fost deţinut politic şi a trăit între anii 1893-1973.Şi părintele Arsenie şi un alt deţinut care era ateu,au fost pedepsiţi cu izolatorul,într-o încăpere nu mai mare de 0,6 metri lăţime şi 1,80 metri lungime,cu o scândură lată de 50 de cm.care servea drept pat.Celula era neîncălzită,iar afară erau minus 37 de gradeCelsius şi viscolea .Oricine ar fi păşit afară degera,iar ocupanţii bărăcilor ştiau ce înseamnă pedeapsa cu izolatorul,adică moarte sigură.Astfel părintele Arsenie şi Alexei care era ateu ,urmau să îngheţe în două ore.Nimeni nu mai fusese trimis în celula respectivă pe un asemenea ger,iar singurii supravieţuitori fuseseră cei care săriseră în sus şi în jos fără întrerupere,timp de 24 de ore,pentru a nu lăsa circulaţi sângelui să se oprească.Iar părintele Arsenie şi Alexei au fost condamnaţi să petreacă 48 de ore în acel spaţiu strâmt.Părintele Arsenie era bătrân,iar Alexei fusese bătut,aşadar amândoi erau epuizaţi.În timpul celor 48 de ore,părintele Arsenie s-a rugat fără întrerupere lui Dumnezeu,Rugăciunile lui erau aşa de calde şi de pline de credinţă,încât Alexei ,care era ateu ,a devenit credincios.Prezenţa lui Dumnezeu era trăită de amândoi.Ştiau că nu sunt singuri.Simţeau că Dumnezeu era alături de ei.Aproape de moarte,au văzut că celula se umplea de lumină.Alexei văzu că uniforma de ocnaş a preotului se transformase într-un veşmânt orbitor,şi alte două fiinţe îmbrăcate în alb se rugau împreună cu ei.Când celula a fost deschisă, după 48 de ore ,gardienii se aşteptau să găsească,două cadavre îngheţate.În schimb i-au găsit pe cei odihniţi şi radioşi,cu un strat gros de chiciură pe haine.Nespus de miraţi,nevenindu-le să creadă că îi găseau în viaţă,au întrebat:,,Cu ce v-aţi încălzit?”-,,Cu credinţa în Dumnezeu şi cu rugăciunea”,a răspuns părintele Arsenie.Acelaşi Dumnezeu care fusese prezent în dogoarea cuptorului încins,pentru rugăciunile celor trei tineri,a fost de faţă şi în frigul teribil al Gulagului sovietic,pentru rugăciunile părintelui Arsenie.Acelaşi Dumnezeu este alături de noi atunci când avem mare nevoie,doar trebuie să ne rugăm şi să avem credinţă.Amin !