Pr. Vasile Beni: Am intrat în Post. Maica Domnului mijlocește pentru noi

A MIJLOCI = A stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia. A pune la cale, a înlesni.

 

Cu ziua de 1 august a fiecărui an intrăm în postul  Adormirii Maicii Domnului și timp de două săptămâni în sfintele noastre biserici se face slujba ,,Paraclisului”. Și motivul pentru care aceste slujbe se numesc „Paraclise“ este că cei credincioşi se adună pentru a se ruga Maicii Domnului să mijlocească pentru ei la Fiul său şi Dumnezeul nostru pentru mântuire și alinare. Acestea sunt rugăciunile celor care au nevoie de ajutorul Maicii Domnului și nu numai, a Maicii cele milostive care este singura lor apărătoare și speranță în nevoi. Iar  învățătura Bisericii noastre despre Maica Domnului ne spune că este: ,,Pururea Fecioară, rugătoare permanentă, mijlocitoare neîncetată și Născătoare de Dumnezeu sau Teotokos. Dar și faptul că Tatăl a ales-o, Fiul S-a întrupat, iar Duhul Sfânt a adumbrit-o. Și am spus că Maica Domnului ,,mijlocește” pentru fiecare dintre noi și de aceea m-aș opri la un exemplu din Evanghelie și anume nunta din Cana Galilei: ,,În vremea aceea s‑a făcut nuntă în Cana Galileii şi era şi mama lui Iisus acolo. Şi a fost chemat şi Iisus şi ucenicii Săi la nuntă. Şi sfârşindu‑se vinul, a zis mama lui Iisus către El: Nu mai au vin. A zis Iisus: Ce ne priveşte pe Mine şi pe tine, femeie? Încă n‑a venit ceasul Meu. Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceţi orice vă va spune. Şi erau acolo şase vase de piatră, puse pentru curăţirea iudeilor, care luau câte două sau trei vedre. Zis‑a lor Iisus: Umpleţi vasele cu apă. Şi le‑au umplut până sus. Şi le‑a zis: Scoateţi acum şi aduceţi nunului. Iar ei i‑au dus. Şi când nunul a gustat apa care se făcuse vin şi nu ştia de unde este, ci numai slujitorii care scoseseră apa ştiau, a chemat nunul pe mire şi i‑a zis: Orice om pune întâi vinul cel bun şi, când se ameţesc, pune pe cel mai slab. Dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum. Acest început al minunilor l‑a făcut Iisus în Cana Galileii şi Şi‑a arătat slava Sa; şi ucenicii Săi au crezut în El”.Acesta a fost textul evangheliei și dacă am fost atenți, Iisus, Fecioara Maria şi ucenicii participă la o nuntă. Acolo se termină vinul – să ne imaginăm, în toiul petrecerii se termină băutura şi, poate, mirilor nu li s-a spus.Cineva a observat impasul în care au ajuns mirii şi nimeni din familie nu vine să o roage pe Fecioara Maria să intervină.
Şi, totuşi, Maica Domnului nu-i adresează nici o rugăminte lui Iisus ci îi aduce în faţă impasul, de unde constatăm că nu e nevoie numai să-L rogi, ci e şi suficient să-i spunem necazul şi oful.Iisus este derutat, “încă n-a venit ceasul Meu”, nu ştim dacă Iisus trebuia să facă prima minune, dar Fecioara Maria le spune celor ce slujeau să facă tot ceea ce El le va spune. Astfel, se umplu vasele cu apă, Iisus face prima minune: transformă apa în vin. Gustă din acel vin şi constată că au ţinut vinul cel bun la urmă. De ce a fost mai bun? Pentru că darul şi harul lui Dumnezeu, pe care-l primim la mijlocirea Maicii Sfinte este mult mai bun, mai valoros.

Și pentru noi Maica Domnului, mijloceşte la Fiul ei şi de aceea ei ne adresăm în cele mai felurite chipuri, o invocăm, o cinstim şi o supra-venerăm. Numele ei este cel mai obişnuit nume ce se dă femeilor şi chiar bărbaţilor, icoana ei este purtată sub formă de medalioane sau e aşezată în case şi la răspântii, biserici îi sunt închinate, artiştii îi dedică tablouri şi scriitorii poeme sau romane. În cult, în artă, în poezie, în muzică, în icoane şi în picturi, Maica Domnului apare drept Stăpâna noastră, Împărăteasa, Doamna şi Maica Vieţii care mijlocește pentru noi, iar lumea nu o părăsește. Prezenţa Maicii Preacurate în viaţa creştinismului aduce cu sine un imens spirit de umanitate. Creştinismul se dovedeşte a nu fi o doctrină rigidă, cu teorii şi speculaţii abstracte, datorită faptului că introduce în învăţătura lui o femeie şi o Maică mijlocitoare între noi şi Dumnezeu, cum spunea şi părintele profesor Dumitru Stăniloae, "cerul se umanizează, se sensibilizează, el nu mai e distant, înspăimântător şi depărtat de noi, căci în cer este o Maică ce stă alături de Dumnezeu având pe de-o parte, prin bunăvoinţa Lui, autoritate de Maică asupra Lui atunci când se roagă pentru noi, iar pe de altă parte, duioşie de Maică pentru greutăţile noastre”. De aceea în această perioadă este bine dacă putem să participăm la slujba Paraclisulu și ca unei mame, putem să-i spune totul: ofurile, necazurile, dezamăgirile, neîmplinirile.Așa cum priceasna bisericească ne spune:,,Am venit Măicuță să te mai vedem ,Să-ți spunem necazul pe care-l avem”. De aceea de fiecare dată când mergem la Biserică să avem convingerea că ori de câte ori ne vom ruga, Fecioara Maria va şi lua durerea, necazul, lacrima, neîmplinirea fiecăruia şi le va duce Fiului Său.Şi chiar înainte de a o ruga,iar exemplu este la nunta din Cana Galileii,Maica Domnului le va şi prelua şi le va duce Fiului ei.Spre finalul acestei meditații m-aș opri la o priceasnă care ne îndeamnă:

,,O, Măicuţă Sfântă, cu drag am venit
La Tine Măicuţă, într-un loc iubit.


Am venit, Măicuţă, să te mai vedem,
Să-ţi spunem necazul care-l mai avem.

Noi cu toţi din suflet te rugăm aşa
Scapă-ne, Măicuţă, de ispita grea.

Roagă-te Măicuţă, din cerul tău sfânt,
Câte greutăţi sunt aici pe pământ.

Crime, omoruri multe şi mari întâmplări,
Boli, Măicuţă, multe, fără vindecări.

Tinereţea-i mare, tare-nfloritoare,
De credinţă, Maică, nu e iubitoare.

Merg către pierzare, ca neştiutori,
Şi nu-ţi cer, Măicuţă, al tău ajutor.

Ei nu vor să creadă că tu le eşti Mamă,
Mângâierea celor ce cu drag te cheamă.

Însă noi, Măicuţă, te rugăm aşa,
Nu-i lăsa să piară în durerea grea.

Roagă-te, Măicuţă, pentru-al tău popor,
Care strigă-ntruna pentru ajutor.

Toată bucuria din lume-a pierit
Şi vine deasupra Fiul tău iubit.

Maică Preacurată, roagă-te mereu
Pentru lumea-ntreagă, pentru neamul tău.” Amin !

Pr.Vasile Beni

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5