Reportaj din Bulgaria. Bistriţeni la Salonul de toamnă al caricaturii la Plovdiv și Sofia

La invitația Federației Caricaturiștilori Bulgari Casa de Cultură a Sindicatelor Bistrița a fost invitată la Salonul de toamnă al caricaturii – 2018, cu două expoziții la Plovdiv și Sofia.
N-am avut încotro, a trebuit să accept această invitație, cu toate că recent încheiasem Colocviile George Coșbuc și Festivalul Național de Poezie, ediția a-34- a. Obosit și fără chef de a porni la un drum așa lung, la insistențele graficianului Radu Iatzcu, originar din Suceava, trăitor în Tg. Mureș și a lui Lucian Dobârtă, hotărâm ca miercuri noaptea spre joi să ne pornim spre Bulgaria. Seara Lucian vine cu un taxi la mine acasă cu portbagajul plin de lucrări, urmând să le transbordez în portbagajul mașinii mele cu care după miezul nopții urmează să ne deplasăm în Târgu Mureș, de unde vom pleca mai departe cu mașina lui Radu Iatzcu.
După efectuarea acestei operațiuni, îi fac o invitație lui Lucian să-i prezint beciul meu, unde îl servesc cu o tescovină din producția proprie. După cel omenesc eu bine cu câteva pahare, punem punct acestei acțiuni, pentru că la ora unu era stabilită deșteptarea. Fără probleme ne despărțim, după care mă apuc de finalizat bagajul, o parte chiar îl duc la mașină. Se dă stingerea, toată lumea la somn. Tratez cu fiul meu să vină cu mine la Târgu Mureș pentru a aduce mașina înapoi. A trecut forte repede noaptea, m-au trezit cam greu, soția și fiul meu. M-am echipat iute, au început să sune telefoanele, când Lucian, când Radu, ce faci, nu te pornești odată că-i târziu. În sfârșit în jurul orei două se pune mașina în mișcare. La volan se instalează Iulia, eu eram cam somnoros, îl recuperăm pe Lucian din zona Lamă și ne îndreptăm către Mureș.
Ajungem la Radu acasă, el stă undeva la ieșire către Sighișoara. Era cam agitat că întârziasem bine și drumul era cam lung. Trecem repede bagajele în mașina lui, un Peugeot 307. Așezăm cu greu bagajele, mai să nu încapă. Dar până la urmă găsim loc pentru fiecare lucrușor. Fiul meu se întoarce cu Iulia la Bistrița. Noi la invitația doamnei Adela, intrăm în casă să ne bem cafeaua înainte de plecare. Gata spune Radu haideți fraților să plecăm. Am întârziat deja două ore față de programul ce ni l-am propus. O salutăm pe doamna Adela, care ne urează drum bun!
Urcăm, mașina se pune în mișcare. Zice Radu, mergem să alimentăm. Facem plinul la rezervor, ceea ce ne asigură că ajungem fără probleme la Plovdiv. Radu pornește navigatorul (GPS – ul) stabilim ruta, Sibiu, Valea Oltului, Turnu Măgurele, Nikopol, Sofia, Plovdiv. Am bătut în cuie traseul, după care îi zic lui Radu, bate caii ce mai aștepți.
Pe el cădea greul că trebuia să ne ducă la destinație și să ne aducă și înapoi. După un timp ce mașina număra kilometri spre destinație, am adormit amândoi și eu și Lucian. Făceam completarea la somn. Când ne-am trezit era aproape ziuă și eram la vreo 15 km de Râmnicu Vâlcea.
Hai măi Radule, da bine ai venit! Da, am avut noroc că nu na fost aglomerat drumul. Zice el, ne oprim aici să bem o cafea. Bine zic eu, am să sun un prieten și dacă poate ne vedem cu el. Este organizatorul unui festival de epigramă aici la Vâlcea îi spun eu. Ok zice Radu, Lucian nu prea avea ce comenta.
Iau telefonul și îl sun. Alo Nichi! Da răspunde el. Bună dimineața! Ce face un organizator de festival la ora opt? Îl întreb eu. Dar cine întreabă el de acolo. Păi cine ar putea să te deranjeze la această oră? Câțcăuan de la Bistrița, care este cu încă doi prieteni, umoriști, caricaturiști și mai am 15 km până-n Râmnicu Vâlcea și vor să te invite să bem o cafea împreună. Gata zice el, chiar eram pe ieșite din casă. Ok! Unde ne vedem? Spun eu.El zice la intrarea în oraș la giratoriu ăla mare undee Petromul și ne vedem acolo. Bine prietene, zic eu.
Între timp Radu și-a sunat și el un prieten. Vine și el acolo. Ne întâlnim cu cei doi vâlceni, stabilesc ei locul unde să mergem la cafea. Eu mă urc în mașina lui Nichi Ursei și plecăm. Ajung cu Nichi la Pensiunea stabilită. Observăm că celelalte mașini nu mai ajung. Îl sun pe Radu, ce s-a întâmplat? Zice, cred că am greșit drumul când am ieșit din giratoriu. Îi dau la telefon pe Nichi să-l așeze pe coordonata bună. Ajung și ei, ne așezăm toți cinci la masă. Comandăm câte o cafea. Dar Nichi zice, nu se poate trebuie să mâncați ceva deoarece aveți drum lung. Nu scăpăm până la urmă, pauza de o cafea s-a transformat într-un dejun pe cinste. Finalizăm operațiunea, îi mulțumim prietenului Nichi, îi urăm succes, că la sfârșitul săptămânii avea festivalul de epigramă și avea o sumedenie de musafiri.
Cu toate pânzele sus ne îndreptăm către Pitești. Aici facem o oprire chiar în centru, unde pierdem aproape două ore. Eu căutam o farmacie să-mi iau niște pastile, iar Lucian trebuia să schimbe niște lei în euro. Până la urmă reușim să ne rezolvăm problemele, dar constatăm că am pierdut cam mult timp.
Ne punem iarăși în mișcare. Bâjbâim un pic prin Pitești. Navigatorul ne-a pus pe o coordonată greșită. Revenim iarăși cam în același loc. După care în sfârșit ne așezăm pe drumul care promitea să ne ducă spre Vama Turnu Măgurele. Am traversat Teleormanul, pe un drum drept, care la un moment dat aveai senzația că nu se mai termină. Câmpie în stânga, câmpie în dreapta. Teren agricol cât vedeai cu ochii. Nici o țipenie de om sau mașină. Eu întreb la un moment dat, Radule noi mergem bine? Nu ne-a păcălit aparatul acesta al tău în care ai atâta încredere? Măi Sandule, păi nu indică altceva! Zice tot înainte și mai avem o sută și ceva de kilometri până la vamă. Bine zic eu. Măi dar frumoasă-i țara asta a Teleormanului !!! Da, replică și Radu și Lucian.
Ajungem pe la orele trei, în sfârșit în Turnul Măgurele. Se vede a fi o așezare urbanistică. Eram pentru prima dată aici și în ținutul Teleormanului. Am auzit numai despre această zonă de la alții. Dar acum m-am convins că-i așa. Intrăm în vamă, cam surprinși de modul cum arată. Vine un polițist simpatic, care după ce ne verifică actele, ne îndeamnă spre o gheretă unde era un ghișeu, spre care se îndreaptă Radu.Îl întreb, no ce-ai plătit acolo. Păi e taxa de feribot. Adică trecerea Dunării cu bacu. Ok! Ne dă drumul și coborâm pe un drum în pantă spre Dunăre. Pe dreapta erau parcate mai multe tiruri. Și de a noastre, dar și bulgărești care așteptau feribotul. Ne oprim, ne informăm la ce oră este următoarea trecere. Aflăm că aveam de stat cam o oră și jumătate. Astăzi funcționează numai cel bulgăresc, al nostru e în revizie. Coborâm cu mașina până aproape de apă. Eu curios mă apropii de malul Dunării. Vine și Lucian, facem niște poze. Zic eu, uite dincolo este Nikopole. Pe aici pe aproape e și Plevna și Vidinul. Suntem într-o zonă plină cu istorie Luci!
Mă apropiu de un pescar care și-a făcut apariția aici în zona betonată, unde urcau mașinile pe bac. Îl întreb, nene este pește? Oho! Ieri am prins 9 kg. Și azi? Nimic până la ora aceasta. Ne mai învârtim cu Lucian pe platoul betonat și povestim. Uite mai Luci câtă mizerie în jurul acestui punct de trecere a frontierei. Măi Luciene nu-s gospodari. Păi ar trebui să fie spații cu flori, iarba cosită, nu bălăriile astea, aici la ieșire din țară. Ba mai apare acolo o cățea pricăjită ce avea vreo cinci pui, care cerșea ceva de mâncare pentru ăia mici. Dezolant totul în zonă. Se lucra la feribotul românesc. Tot o mizerie și dezordine. Fier aruncat, tuburi de oxigen pe jos. Nu-mi venea să cred. La un moment dat, monotonia aia specifică, este spartă de o autoutilitară mică, care vine, trage către zona feribotului, apar doi mecanici de pe feribot și răstoarnă din autoutilitară un butoi metalic de vreo 200 l pe jos. Îl boțescu un pic, chiar curge pe la bușon ceva lichid jos, care constatăm noi că era ulei de motor, pentru feribot. Butoiul rămâne acolo, mașina pleacă, mecanicii se întorc la locul lor.
Nu mai știam cu ce să omorâm timpul. Ne mai învârtim cu Luci dintr-o parte în alta. Observăm pe malul celălalt al Dunării că începe să miște ceva. Pornise bacul către noi. Îl atenționăm pe Radu, care stătea în mașină și dăduse foarte multe telefoane în timpul acesta, că ar trebui să așeze mașina în poziție la urcare. Pe mijlocul Dunării două barje legate, veneau cu viteză. În același timp a pornit și bacu. Zic Luci fii atent, că după ce am stat aici atâta timp, cele două ambarcațiuni se puteau ciocni, dacă feribotul nu se oprea.
În sfârșit ajunge la mal, urcăm noi primii, deoarece eram singura mașină mică, restul erau tiruri. Trecem dincolo, coborâm și intrăm în vamă. Constat că parcă e altă lume. Lucrurile ordonate, curățenie pe totul malul Dunării, parcă mai gospodari, decât cei de la noi.
Am trecut destul de repede și ne-am îndreptat spre Plovdiv. Acumulasem o întârziere consistentă. Nu mai aveam mult timp cu lumină naturală. Radu oprește după ce am ieșit din zona vămii și reglează aparatul care trebuie să ne arate drumul cel mai scurt către destinație. Ieșim din Nikopole și ne așezăm pe o auto-bandă care ne duce până la Sofia. Aici ne încurcăm puțin. Bâjbâim până dăm de auto-banda care ne duce la Plovdiv. Dar găsim coordonata bună și începem să batem caii. La un momemnt dat la ieșire din Sofia, poliția. Stop, ne oprește, încep verificarea actelor. Aici o cam încâlcim un pic că Radu nu avea la el cartea verde a mașinii, Până la urmă îi convingem pe cei doi polițiști, că a doua zi vom rezolva problema. Radu i-a răsplătit pentru generozitate pe cei doi polițiști cu câte un album de grafică cu Simona Halep și autograful autorului.
După miezul nopții ajungem la destinație. Aparatul ne-a dus la punct fix. Am ajuns în Centrul istoric al Plovdivului. Repede am depistat locul de unde trebuia să luăm cheia unui apartament, aflat la doi pași de acel loc. În scurt timp ne-am instalat, cu bagaje cu tot. Am încins o cină românească cu slană, pită și ceapă și ne-am culcat rapid să ne odihnim pentru că a doua zi la ora 13.00, Radu avea vernisajul expoziției sale la Muzeul Etnografic din Plovdiv.
A doua zi ne trezim, mâncam ceva și ne îndreptăm către muzeu. Mare ne-a fost surpriza când am văzut locația. O clădire extraordinară, de patrimoniu. Am aflat că muzeul este înființat încă de la 1891 și adăpostește în incinta sa o adevărată comoară istorică.
Până Radu să-și termine de montat expoziția eu am cotrobăitpeste tot pentru a-mi stinge curiozitatea. Am constat că era un muzeu viu, plin cu oameni de toate categoriile, turiști străini, elevi foarte mulți. Am încercat să culeg date despre oraș, despre obiectivele istorice și turistice importante ale Plovdivului, inclusiv despre locația care găzduia evenimentul.
Mai întâi mă documentez despre oraș aflând că este cel mai vechi oraș din Europa, urmează să fie Capitala Culturală a Europei în anul 2019, iar o astfel de distincție nu este la îndemâna oricui, este clar că este un oraș care merită o vizită. Fiind considerat cel mai vechi oraș din Europa și între cele mai vechi din lume (locul 6 după unele clasamente), din rândul celor care au avut o existență neîntreruptă! Se estimează o vechime a orașului de peste 8000 de ani, ceea ce îl face mult mai vechi decât orașe precum Roma, Constantinopol și Atena!
Aflând aceste lucruri, mi-au stârnit curiozitatea să mă pornesc la o plimbare prin centrul Plovdiv-ului. Am ajuns în dreptul unei biserici și am început să urc pe o străduță modernizată, precum este o mare parte din oraș, semn că se dorește ca Plovdivul să arate perfect în 2019 când își primește titlul de Capitală Culturală a Europei! După ce am urcat pe această străduță și am mai trecut pe lângă o biserică, ajung în cele din urmă la Teatrul Roman. Construit în jurul anului 90 d. Hr., în timpul Împăratului Domițian, teatrul a fost folosit până la sfârșitul sec al IV-lea și este unul dintre cele mai bine conservate teatre antice din lume. Situat între dealurile Taximtepe și Djambazepe, două dintre cele șapte coline pe care s-a format orașul, de formă semi-circulară, cu diametrul de 82 metri, teatrul găzduia diverse jocuri, dar și lupte de gladiatori. Astăzi teatrul antic este adaptat la viața contemporană și culturală a orașului, fiind folosit pentru spectacole și concerte, beneficiind de o acustică extraordinară. Poate găzdui până la 3000 de spectatori. Coborând pe străduța îngustă către Stadionul Antic, am trecut pe lângă Școala Galbenă, prima școală gimnazială din Bulgaria, datând din 1868, dar și pe lângă Biserica Sf. Dumitru – „St.Dimitar Church”. În Evul Mediul aici era o biserică în onoarea Sf. Demeterius din Salonic. Monumentalele coloane din marmură aduc aminte de grandoarea anticului Philoppopolis, iar iconostasul, de asemenea făcut în marmură, este de o valoare inestimabilă.
Un alt obiectiv care mi-a atras atenția a fost Teatrul Antic, este unul dintre cele mai bine păstrate monumente antice din Europa. Mare parte din istoria sa a fost cunoscută drept Philippopolis, purtând numele lui Filip al-II-lea al Macedoniei, tatăl lui Alexandru cel Mare, care a cucerit orașul în secolul al IV-lea î. Hr. Oraș cu rădăcini tracice a fost invadat pe durata istoriei sale de persani, greci, celți, romani, goți, huni, bulgari, slavi, ruși, cruciați și otomani. Plovdivul este al doilea oraș al Bulgariei, cu peste 400.000 de locuitori, este cam de mărimea Clujului, Timișoarei sau Constanței, pentru a vă face o idee.
Acest obiectiv antic din Philippopolis a fost construit la începutul sec. al II-lea, în timpul domniei Împăratului Hadrian, fiind una dintre cele mai impozante clădiri ale orașului, care adăpostea la acea vreme cca. 100.000 de cetățeni. Cu o lungime de 240m și o lățime de 50m, locuri dispuse pe 14 rânduri, avea o capacitate de 30.000 de spectatori. Locurile sunt făcute din marmură albă, iar unele dintre ele sunt decorate cu gheare de leu stilizate.
Astăzi doar partea nordică a stadionului este accesibilă, având posibilitatea să mergi pe strada antică, să vezi o parte din pistă, dar și locuri din marmură pe care stăteau spectatorii. Zilnic sunt 5 proiecții, în sala de cinema, ce prezintă filme 3D având tema jocurilor antice.Următoarea țintă avea să fie Parcul Regele Simeon, cel mai cunoscut din oraș și situat lângă Primărie, dar și lângă Odeonul Roman și Forumul Roman, aflate în ruină. Parcul este celebru pentru fântânile sale cântătoare.
În continuare am trecut pe lângă Moscheea Cumaya, ridicată în timpul Sultanului Murad II, peste ruinele Bisericii Creștine St.Petka. Este în continuare funcțională și una dintre cele mai mari moschei din Bulgaria.
O scurtă pauză am făcut-o la Biserica Nașterii Fecioarei Maria, una dintre cele mai vechi din oraș, care este imposibil de ratat datorită poziției sale, fix între Stadionul Roman și Teatrul Antic.
Nu poți trece să nu te oprești o clipă și la Biserica Constantin și Elena este cea mai frumoasă pe care am avut ocazia să o văd în Plovdiv. În partea de est se poate vedea încă zidul original care făcea parte din fortificația orașului Philippopolis în sec.V-VI. Există însă dovezi că pe acest loc a existat o biserică mult mai veche, iar potrivit legendei aici au fost păstrate relicvele martirilor Severian și Memnos, care au murit pentru creștinism în anul 304, în perioada lui Dioclețian. Ajung și la un alt simbol al orașului, Poarta de Est a Orașului, sau HissarKapi. Aceasta datează din anii 500, când era Împărat al Bizanțului Justinian cel Mare. Actuala fațadă este însă din sec. al XIV-lea, dar se integrează perfect în viața contemporană a orașului.Între casele importante, cu valoare istorică vreau să vă prezint câteva:Casa NikolaNedkovich, construită în 1862, locuință a unui negustor de haine, este ridicată în stil baroc târziu, fiind între puținele case care mai păstrează obiectele locatarilor originali. CasaHindliyan, construită între 1834-1835 este una dintre puținele case simetrice, conservată perfect. A aparținut uneia dintre cele mai apreciate familii de armeni din Plovdiv, un comerciant foarte bogat, care aducea adesea mărfuri din India. Casa Klianti, ridicată în 1816, este una dintre cele mai vechi case păstrate până în prezent, fiind complet reconstruită în 1846. A fost declarată monument al culturii încă din anul 1949, iar interiorul este de o frumusețe fascinantă.
Nu în ultimul rând trebuie menționată Casa Kuyumdzioglu, care găzduiește și evenimentul lui Radu Iatzcu, este cea mai mare clădire din perioada Renașterii Naționale în Plovdiv, ridicată de maestrul HadjiGeorgi pentru bogatul negustor ArgirKoyumdjioglou în 1847, cunoscută și sub numele de Casa Regelui. În prezent adăpostește Muzeul Etnografic Regional Plovdiv care prezintă o bogată colecție de costume tradiționale, obiecte de artizanat, din viața de zi cu zi a țăranilor bulgari, fotografii și picturi vechi.
După acest periplu prin partea istorică a orașului ajuns cu puțin timp înainte de ora 13.00, când avea să aibă loc vernisajul expoziției de grafică satirică a artistului Radu Iatzcu, constat că se adunase foarte multă lume avizată. Foarte mulți caricaturiști. Am aflat că la câțiva kilometri de Plovdiv, în orașul Gabrovo, există și un muzeu al caricaturii, structurat pe patru nivele, fapt ce confirmă că bulgarii au o mișcare caricaturisticăputernică.
Se bate gongul vernisajului. Sala plină până la refuz. Radu plin de emoții încearcă să se facă înțeles prin franceza pe care o stăpânește foarte bine. Pentru limba engleză pe translatorul a făcut-o prietenul nostru Lucian care a încercat și el pentru cei ce nu înțelegeam franceza, să transmită cât mai bine ceea ce trebuia, iar în bulgară translația a făcut-o directorul muzeului care înțelegea și engleza și franceza. Expoziția a fost declarată deschisă de directorul Muzeului Etnografic Regional Plovdiv , prof. univ. Anghel Yanov.
După vernisaj Organizația Caricaturiștilor din Plovdiv împreună cu directorul muzeului, ne-au invitat la o agapă organizată într-un local medieval.