Reţete din cămara Virginiei Linul. Bucate alese pentru oaspeţi de seamă

Bogăţia toamnei ajunge, în aceste zile, de pe hotar, în cămara gospodinelor. Deşi este foarte ocupată cu atelierul de creaţie, linia tradiţională, Virginia Linul îşi rupe din timp pentru a pregăti conservele pentru cămară. Am făcut şi noi o vizită la Salva, să vedem la faţa locului cum se prepară reţetele tradiţionale.
„Am făcut deja bulionul, am pus murături, la mare trecere fiind castraveţii acri, iar acum fac silvoiţă din poame”, ne declară Virginia Linul. Nu lipseşte cea mai gustată mâncare de peste iarnă din casa creatroarei, zacusca. „Eu pun peste 100 de borcane, în fiecare an, de zacuscă, cantităţi mari deoarece pragul casei mele este trecut de multă lume şi doresc să-i servesc cu mâncăruri tradiţionale. Pun câte 3 saci de gogoşari, 2 saci de ardei, 1 sac de vinete. De asemenea, nu lipsesc ciupercile. Pun ceapa la fiert, apoi o dau prin maşina de tocat. Într-o cratiţă mare călesc ceapa în ulei şi pun rând pe rând ardeii, vinetele, gogoşarii, bulion cât cuprinde şi fierb o oră şi jumătate, iar sarea şi piperul le pun la final, după gust. Ceapa o adaugă fiecare, după preferinţă, eu pun un pic mai multă. Nu lipsesc foile de dafin, iar apoi pun toată cantitatea în borcane şi o dau la dustuluit. Este o mâncare care se află în cămara gospodinelor, inclusiv în Postul Sf. Paşti”, ne declară Virginia Linul.
"„Cu silvoiţa făcută în căldare nu se compară nicio dulceaţă. Fără zahăr, fierbe mult, e exact ce ne trebuie nouă. Pentru această reţetă poamele trebuie fierte în căldare 12 ore. Ne-am pregătit încă de aseară, iar astăzi, de la 6 dimineaţa am pus poamele la fiert. Noi nu punem în ele nici conservanţi şi, este important faptul că folosim numai poame bistriţene. Hai să ne mai facem şi noi reţetele noastre, învăţate de la gospodinele satului, să nu mâncăm doar ce vedem în reclame şi să fugim repede la magazin. Mamele noastre ne-au învăţat să mâncăm sănătos, să nu ne fie lene să lucrăm un pic. În vremea ce stăm la televizor putem, seara, să acordăm şi câteva ore gătitului, să dăm familiei produse bune şi sănătoase pregătite în casă. Alea ce ni le dau alţii sunt pe bani, nu-s nici de calitate şi mai apoi trebuie să iei un sac de medicamente pentru a-ţi reveni. Să gătim româneşte cu suflet mult” spune Virginia.
În timp ce Virginia Linul amesteca la căldare, eu am gustat şi câteva din plăcintele de casă făcute de mama ei, pe care mi-am aşezat un pic de silvoiţă. Nu există bunătăţi mai bune ca cele făcute în gospodăria noastră.
De altfel, cei care vor trece pragul casei tradiţionale a Virginiei Linul, de la parlamentari la iubitori de tradiţii, vor fi întâmpinaţi întotdeauna cu bucate tradiţionale de la tocana cu murături, la brânză, slănină, cârnaţi, zacuscă. Zilele următoare, Virginia va face şi silvoiţa, după reţetă tradiţională, în căldare. Între timp munca continuă şi în atelierul de creaţie, fiind mai multe comenzi pentru mirii care în această perioadă îşi unesc destinele şi au hotărât să îmbrace costumul popular.
https://www.facebook.com/116526233059011/videos/2467217276705767/?__xts_...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5