REVOLTA unui vânător bistriţean după măsura NEDREAPTĂ a unui ministru: De la etajul 10 niciodată nu o să vedeți furnicile de pe pământ. Sper să aveţi un mandat foarte scurt

Dragoș Hârjoabă, gestionar al Fondului de Vânătoare nr. 15, Valea Mare, Bistrița Năsăud, a lansat un manifest, prin intermediul DC News, după ce Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a declarat că va emite un ordin de ministru privind cota de intervenție pe mamiferele  mari, pentru 175 de urși.

Bistriţeanul o acuză pe Graţiela Gavrilescu de amatorism, de faptul că ar apăra interesele unor ONG-uri care doar căpuşează statul mimând ipocrite acţiuni ecologiste, realizate pe bani şi fără niciun effect în pădure.

Citiţi în continuare această   scrisoare deschisă foarte bine documentată:

Ursul, o problemă reală sau una fictivă?

Într-o lume în care toți sunt experți în toate paradoxal este că avem doar amatori în punctele cheie. Pe fondul unei explozii în spațiul virtual a părerilor în special contra vânătorii și pro ecologiști, constat cu stupoare că aproape nici o voce nu știe mai nimic despre minunatul urs, subiectul principal al dezbaterii noastre. Vă propun să îl cunoștem împreună, cu bune și cu rele.

Ursul, (Ursus arctos) este cel mai mare animal sălbatic din Romînia, și deși este omnivor, face parte din carnivorele mari, fiind în vârful lanțului trofic. Pentru cei care nu știu ce e lanțul trofic, explicația mai simplă este următoarea: ursul nu are dușmani naturali, nu îl mănâncă nimeni, cu două excepții rare. Prima ar fi haita de lupi care în cazuri rare, iarna reușește să omoare căte un ursuleț mic, proaspăt alungat de mamă, care încă nu a reușit să se bage în bârlog pentru iernat, și a doua excepție este tot ursul. Da, nu am scris greșit, urșii se omoară între ei. De ce? Din câteva motive.

De exemplu, ursoaica fată din doi în doi ani. În primul an stă cu puii si îi invață tot ce știe, iernează cu ei, le arată toate locurile de hrănire pe care le știe, punctele de hrană puse de vânători, livezile, zmeurișurile, afinișurile, etc, iar abia în al doilea an îi alungă pentru a se împerechea iar. Ei bine, ursul mascul nu este de acord cu acest aspect, așa că dacă reușeste să se apropie de pui îi ucide pentru ca ursoaica să intre în călduri și să se împerecheze.

Al doilea caz este atunci când pe fondul supraaglomerării și a lipsei de hrană ursul mai puternic îi omoară pe cei mai slabi decât el. Acum urmează să sară ecologiștii și să explice cum din cauza tăierilor masive bieți urși nu mai au unde să mănânce. Dragii mei, deși pare greu de crezut, urșii nu mănâncă copaci. Din contră, cea mai bogată hrană este cea care apare în urma tăierilor de păduri, zmeurișuri, regenerări, plantații tinere.

Si atunci de unde vine lipsa aceasta de hrană?

Odată din cauza suprapopulării. Cum spuneam mai sus, ursul nu are dușmani naturali, deci an de an populația crește. Hrana rămâne la fel ca și cantitate. Ca și cum nu ar fi suficient, noi le furăm și hrana insuficentă. Mii de oameni merg și la cules de ciuperci, zmeură, afine, și atunci ei ce să facă? Cei mari iau ce rămâne și cei mici coboară la alte surse alternative. Nimeni nu reacționează, nimeni nu ia în calcul miile de tone de ciuperci și fructe de pădure care iau calea occidentului. Dar cu toate acestea știm să strigăm sus și tare că nu ne vindem țara. Bietul urs ce să facă? Mai ia și el câte o oaie, o vacă, mai caută prin gospodării să acumuleze ceva provizii pentru iarnă deoarece în codul lui genetic este scris să acumuleze cât mai multă grăsime ca să poată trece iarna următoare.

El atacă și ne atacă pentru că ne vede ca pe niște intruși, ceea ce și suntem. Noi direct și indirect îi forțăm la un asemenea comportament. De asta sunt atâtea atacuri, de asta viețile românilor sunt puse în pericol, pentru că cei incompetenți ascultă de cei vocali. Dar dacă adopți simbolic un urs poți să dormi liniștit, ong-urile veghează pentru tine.

Avem cea mai mare populație de urși din Europa, populație care nu este afectată de nici un risc de dispariție, dar din cauza intereselor financiare ale unor ong-uri și pe fondul incompetenților ajunși în funcții cheie ursul care nu era o problemă a devenit una, și pe zi ce trece una tot mai mare și mai gravă. Poți să te ștergi undeva cu toate studiile făcute de experți în cinegetică, vocea ong-urilor și empatia pe care o stârnesc în rândul profanilor contează mai mult. Așa ajungem la renumita vorbă din Lăpușneanu, „... dar mulți".

Cum adică eu, român plătitor de taxe în țara mea să mă simt ca un străin în timp ce un ong care scoate bani din România în loc să aducă are trecere pe lângă ministru ca și cum ar fi copilărit împreună? Cum adică art.22 din constituție să îmi fie mie ca român garantat? Unde am eu integritatea fizică garantată? Ce sa mai zic de art.35 privind dreptul la un mediu sănătos și echilibrat ecologic? Nu mai este. Valoarea de despăgubire a unui urs este de 40000 eur, a unui om e zero.Egalitate, echitate, doar un vis. Cu toate acestea strigăm sus și tare că vânătorii sunt criminali. Noi ceilați, care tăiem 7 milioane de porci pe an, 3 milioane de miei și cam 20 milioane de pui pe an ca să îi păpăm la KFC suntem sfinți. Noi care castrăm la țară porcul fără anestezie, noi care indirect suntem părtași la mii de crime împotriva animalelor, noi care luăm vițelul de la vacă ca să îl tăiem suntem niște suflete de aur. Dar adoptăm simbolic câte un urs, râs sau tigru și ne-am spălat păcatele. Cât suntem de ipocriți! Ne mințim zilnic și ne dăm ecologiști.

Ursul nu este o problemă, ursul îl facem noi o problemă

Un urs care a mâncat la gunoi și în localitate va veni mereu spre oameni indiferent unde îl relochezi și va ataca când se va simți încolțit sau când va crede ca tu, om care duci gunoiul îi furi hrana. De ce nu îi ia Uniunea Europeană? De ce nu îi relocăm acolo? Pentru că ei nu vor să aibă un prădător în țările lor. Mai bine să devină România o grădină zoologică.

Ministerul vrea acum ca vânătorii să împuște 140 urși problemă și să îi aruncăm la gunoi...

Problema nu se rezolvă așa. Vânătorul nu este un hingher așa cum ursul nu este un câine vagabond. Eu vreau ca și copii copiilor mei să se bucure măcar de efectivul de vânat pe care noi îl avem azi, efectiv făcut prin munca gestionarilor de fonduri de vânătoare, nu din banii scoși de ong-uri din țară. Ursul trebuie vânat din mai multe motive, printre care cele mai importante sunt ca să ții numărul lor sub control și ca să știe de frica de om. Nu te poți apăra de un câine agresiv de 25 kg, nu te poți apropia de o pisică agresivă de 3 kg, ce să mai zic de un urs de 250-300 kg. Dacă nu se ajunge la normalitate, fiecare își va rezolva problema în modul lui. Ursul va continua să atace, omul va pune lațuri și otravă, ong-urile vor suge bani în continuare și naivii vor adopta simbolic an de an urși. Și asta în timp ce expeți de renume în cinegetică nici nu sunt băgați în seamă.

Ursul este un monument al naturii, lucru pe care o recunoaștem și îl ținem în viață prin tradițiile vânătorești, așa cum am protejat zeci și sute de ani atât specia cât și fauna de interes cinegetic și nu numai. Având interes pentru a menține specia la un nivel populațional care îl menține în stare de vigurozitate, vânătorii se mobilizează pentru ocrotirea speciei, lucru care nu se realizează în cazul în care avem contact cu specia numai după ordine și reglementări fără ca munca noastră să fie răsplătită într-un fel sau altul. Dumneavoastră prin acest ordin ați clasificat această minunată specie la un rang cu câinii fără stăpâni, ordonând uciderea lor fără a avea vreo valoare, fără a da ultim omagiu după datini vânătorești în cadrul unui tablou vânătoresc cu patul din crengi de brad și focuri în colțul platoului.

Interziceți valorificarea și a pieii prelucrate ca ornament în lăcașul omului. Adică să-l mănânce viermii, că altă destinație nu poate avea... Neștiutorii, oamenii fără o cultură a civilizației umane spun că vânătorul nu prețuiește vânatul, ucigându-l. Dar cei care îl disprețuiesc în așa hal încât îl aruncă la groapă, pentru viermi? Pe de altă parte acest ordin îi face rău unei pături sociale destul de largi, prin a face ca din ură, invidie să nu valorifice acea parte a animalului și așa sacrificat. Ursul nu este câine hoinar! Repetăm: un urs valorificat = cca. 250 gr aur, adică un sfert de kilogram. Însă aruncat la gunoi are valoare de praf și cenușă... Suntem oare o țară bogată ?" (ing.dipl în cinegetică, Benedek Barna)

La noi legea se face doar dacă iese lumea în stradă

Din păcate, nu se va rezolva nimic. La noi legea se face doar dacă iese lumea în stradă, așa cum s-a făcut ciobaniada. Sunt curios cum va reacționa ministerul când vor veni nu 500 de ciobani, ci 20.000 de vânători la București. Atunci va da un alt ordin făcut pe fugă, care iar nu va rezolva nimic. Vânătoarea este o tradiție, iar gestionarea vânatului este o datorie națională, datorie pe care trebuie să ne-o asumăm noi, românii, pentru noi și în interesul nostru.

Știți că în clipa în care ursul atacă la stână ciobanul nu dă doi bani pe toate ong-urile și toate ordinele voastre absurde? Ați auzit de cremvurști injectați cu antigel? Mă îndoiesc, dar vă explic eu, ciobanul leagă noaptea câinii și împrăștie cremvurștii pe lângă stână. Sigur, nu mănâncă doar ursul, mai ia și o vulpe, poate și ceva păsări de noapte, căte un porc mistreț, etc. Ei bine, antigelul le blochează rinichii și mor în chinuri groaznice. Să nu mai vorbim de otrava de șobolani care miroase a ciocolată. Dacă nu știți, domnă ministru, ursul e un mare amator de dulciuri, și el simte mirosurile cam de 15 km. Ce credeți că face el când va găsi o sursă bună de dulciuri? De ursoaica cu puii găsiți otrăviți la Vatra Dornei ați auzit? Ăla e un caz în care au fost găsiți din întâmplare, mulți alții mor în locuri unde nu îi mai găsește nimeni. Si dacă îi găsește nu are nimeni interesul să îi care în stare de putrefacție la protan și să și plătească pentru asta. Dar știți câte accidente rutiere cu urși au fost în ultima perioadă? Nu vă interesează. Asta înseamnă amatorism.

Vă asigur că nimeni nu știe exact ce efectiv de animale sunt în pădure. Putem estima, dar exact nimeni nu știe, și marja de eroare este mare. Se fac studii ca să fie marja de eroare cât mai mică dar tot nimeni nu știe dacă sunt 6000, 8000 sau 11000 de urși în România. Bine că în schimb dumneavostră ascultați de ong-uri și nu de cei care fac studii cinegetice și de cei care ajută la creșterea vânatului. Ei știu mai bine ca noi. Știți câte tone de porumb ducem în pădure an de an? Aveți ideie că urșii ne consumă peste 60% din ce ducem? Pe noi cine ne despăgubește? De fapt cum pe bieții țărani nu îi despăgubește nimeni ce să mai zic de noi, cei care gestionăm vânatul și care avem cel mai mic capital de imagine în ochii ministerului. Doamnă ministru, de la etajul 10 niciodată nu o să vedeți furnicile de pe pământ, iar cum la etajul dumneavostră nu ajung decât reprezentanții ong-urilor pe care îi știți pe nume, nu o să aflați niciodată cu adevărat situația reală. 

Din fericire nici dumneavastră nu veți sta mult la minister, dar din păcate atâta timp cât tot aceiași specialiști vă vor preceda, noi românii vom rămâne tot niște străini la noi în țară. Doamnă ministru, vă dorim un mandat cât mai scurt, și vă mai doresc să realizați cât mai repede cât rău poate aduce amatorismul si incompetența!

Vânătoarea în Ungaria

Soluții există, dar din păcate acele soluții nu vi le dau cei care sug bani din țara noastră și pe care îi ascultați cu sfințenie. Haideți să aruncăm un ochi la vecinii noștri din Ungaria. Vânătoarea la ei este o industrie care aduce undeva la 1% din PIB. Ei o fac la modul profesionist, la ei legile se dau după ce în prealabil se sfătuiesc cu gestionarii, de asta la ei fauna este înfloritoare. Sunt un adevărat exemplu în ceea ce privește gestionarea durabila a acestei minunate tradiții, vânătoarea. Acolo vânătorul este o persoană respectată, nu hulită ca la noi de falși ecologiști. Știți de ce există atât de multe ong-uri care luptă împotriva hainelor de blană și nici una care luptă împotriva hainelor de piele? E mult mai ușor să hărțuiești femei bogate decât găști de rockeri și motocicliști.

 

Comentarii

19/07/17 11:04
Sever

Ceva trebuie facut. În ultimii ani, de când este interzis vânatul urșilor și lupilor, animalele sălbatice din judetul Bistrița-Năsăud au distrus zeci de hectare de teren și au omorât sute de animale domestice. Astfel, Garda Forestieră Bistrița-Năsăud a centralizat pagubele provocate de animalele sălbatice din Bistrița-Năsăud care în decurs de un an și jumătate au distrus peste 70 de hectare de culturi și au omorât peste 100 de animale, pagubele depășind 125.000 de lei.
Cele mai multe și mai mari pagube au fost înregistrate in comuna Cetate, unde există fonduri de vânătoare cu cea mai mare concentrație de urși bruni din Europa. Dar nu numai aici sunt probleme. La Telciu, de pilda urșii au atacat de patru ori până acum gospodariile populatiei, insa bovine au fost omorâte de urși și la Teaca, Romuli sau Lunca Ilvei. De asemenea, cele mai mari probleme le fac lupii la Sîngeorz-Băi unde au omorât deja 18 oi. Si exemplele ar putea continua.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5