Rezultate valoroase la suliţă. Cristina Ureche, vicecampioană naţională, Melania Mureşean, locul V
În acest sfârşit de săptămână, Oneştiul - oraşul natal al Nadieei Comăneci - a găzduit Campionatul Naţional de Aruncări Lungi, pentru juniori 3 şi copii. Bistriţa a ieşit în evidenţă prin sportivele antrenate de prof. Daniela Nechifor (campioană balcanică la suliţă şi multiplă campioană naţională la aceeaşi disciplină) de la Liceul cu Program Sportiv Bistriţa.
Astfel, sportiva Cristina Maria Ureche, din grupa de atletism -aruncări a Liceului cu Program Sportiv Bistriţa, elevă la Colegiul Naţional “Liviu Rebreanu” şi antrenată de Daniela Nechifor, a obţinut titlul de vicecampioană naţională şi medalia de argint. Aceasta şi-a îmbunătăţit performanţa din 2014, când a ocupat locul 3 şi medalia de bronz.
“Fiind o sportivă isteaţa, ambiţioasă şi muncitoare, în viitor sper şi cred că poate obţine rezultate deosebite. Tot la competiţia de la Oneşti, Melania Mureşan s-a clasat pe locul 5, la aruncarea suliţei. Valoarea sportivă a Melaniei este mult, mult mai mare. A confirmat deseori la antrenamente. Continuă să se antreneze cu seriozitate, pentru a urca pe o treaptă a podiumului, la Campionatul Naţional din vară”, declară prof. Daniela Nechifor.
Citiţi şi:
- Doris Somay şi Cristina Ureche, pe podiumul în proba de suliţă la Campionatele Naţionale
- Atleţii bistriţeni se încăpăţânează să arunce suliţa în top 5 naţional, fără bază de antrenament
- Atletism: Doris Somay (LPS Bistrița), campioană naţională la suliţă
- Atletism. Sebastian Tomoiaga, Larisa Talpiş, Ionuţ Seni şi Cristina Ureche, pe podium la Naţionale
- Felicia Ţilea Moldovan, de patru ori participantă la Jocurile Olimpice de vară
Adaugă comentariu nou