Felicia Ţilea Moldovan, de patru ori participantă la Jocurile Olimpice de vară

De un sfert de secol, Felicia Ţilea Moldovan se află în lumea bună a atletismului românesc şi mondial, ca aruncătoare de suliţă. În urma marilor concursuri Balcanice, Europene, Mondiale sau Olimpiade, vine până acasă la Poiana Ilvei, pentru scurt timp, şi trece pe la mine pentru a schimba câteva vorba, ştiind că-mi face plăcere să mă întâlnesc cu oamenii rari.

Născută în 29 septembrie 1967, în Poiana Ilvei, judeţul Bistriţa-Năsăud, într-o familie de ţărani puternici, Ioana şi Leon Ţilea, de la care Felicia a împrumutat calităţile necesare unui mare sportiv, astfel încât la vârsta de aproape 41 de ani marchează a patra participare la Jocurile Olimpice, probabil, ultima, la Beijing 2008.

Însuşirile viitoarei atlete sunt vizibile încă din primele cinci clase pe care le parcurge în satul natal (1973-1979).

Participând la unele concursuri şcolare de alergări, s-a evidenţiat între copiii de vârsta sa. Susţine probe de alergări organizate de Şcoala Sportivă Bistriţa pentru a descoperi potenţialii campioni. Din clasa a VI-a o găsim între elevii sportivi bistriţeni. Cu toate condiţiile bune de antrenament, alergare pe distanţe lungi, nu i-au adus satisfacţia necesară unei virtuale campioane.

O întâmplare, o joacă copilărească, va proiecta pe cerul aruncătoarelor de suliţă, o nouă stea – Felicia Ţilea Moldovan. Fiind în tabără la Valea Blaznei din Munţii Rodnei, profesorul însoţitor a organizat ad-hoc o întrecere între şcolari, de aruncare a pietrei. Bolovanul scăpat din chingile degetelor a ajuns departe în hăuri, i-a sugerat dascălului că Felicia ar putea fi bună la aruncări, ceea ce s-a confirmat.

După absolvirea gimnaziului şi terminarea primelor două clase de liceu la Bistriţa, bacalaureatul îl ia la Câmpulung Muscel, unde din anul 1984 continuă studiile medii. În urma pregătirii temeinice la cluburile sportive din aceste oraşe, încep să apară primele rezultate valoroase la aruncarea suliţei.

Astfel, Felicia ajunge multiplă campioană naţională, de trei ori ocupă primul loc la Cupa Europei. Nici nu ajunsese la majorat, când fetiţa de 17 ani se clasează pe locul trei şi obţine medalia de bronz la Campionatul European – Helsinki 1984.

Revine la Bistriţa pentru scurt timp (1988-1989), după care se legitimează la Clubul Sportiv din Zalău (1989-1997). În plină tinereţe, având experienţă competiţională şi pregătire adecvată, etapa Zalău reprezintă momentul de vârf al carierei sportive a Feliciei. La Goteborg – 1995, cucereşte titlul de vicecampioană mondială şi primeşte calitatea de Cetăţean de Onoare al municipiului Zalău.

Felicita câştigă poziţia de campioană mondială universitară la Fukuoka – 1995. În anul următor, aruncă suliţa la 69.26 metri, reprezentând cea mai bună performanţă mondială a anului 1996. Ocupă locul cinci la Campionatul Mondial de la Atena – 1997, se află între primele 10 suliţaşe la Campionatul European de la Budapesta (1998), finalistă la Campionatul Mondial de la Sevilla – 1999, Edmonton – 2001, Osaka – 2007 etc.

Peste toate acestea, impresionantă este participarea de patru ori la Jocurile Olimpice.

Am punctat aici doar unele dintre cele mai importante prezenţe ale Feliciei la întreceri de mare anvergură de aruncarea suliţei. La cumpăna dintre sfârşitul mileniului doi şi începutul mileniului trei, cu umărul fracturat în trei locuri şi gravidă, îmi spunea că vrea să se retragă din activitatea competiţională. Dar, iată că apare în continuare aproape la toate concursurile europene şi campionatele mondiale, chiar şi la Jocurile Olimpice din acest an, la Beijing. Aceasta dovedeşte că viaţa Feliciei înseamnă terenul de sport, antrenamentul dur, colectivul de atleţi şi nesfârşitele aruncări ale suliţei.

Curtată de cluburi puternice, Felicia trece pe la Dinamo Bucureşti (1997-1999) şi Rapid Bucureşti (1999-2001). Apoi, pleacă în Spania, unde locuieşte şi azi împreună ci soţul Lucian Moldovan, antrenor de canotaj, şi fiul lor.

Întrebând-o pe Felicia de ce a avut nevoie pentru a se situa şi menţine în topul acestei discipline sportive, a răspuns cu modestie şi bunul simţ ce o caracterizează, fără să amintească de talent, că „este necesar un fizic sănătos, mintea luminată, ambiţie, spirit de sacrificiu, un volum enorm de muncă şi norocul de a nu te accidenta. La acestea se adaugă antrenorul, medicul, psihologul, colegialitatea şi condiţiile de viaţă”.

Iată de ce am simţit nevoia să pun pe hârtie câteva gânduri despre fosta şcolăriţă, arunci un boţ de fată, cu părul ca pana corbului, cârlionţat de parcă au umblat prin el toate ciudăţeniile ondulării, cu un bumb de năsuc pe faţa mereu zâmbitoare, ce separa la rădăcina lui doi ochi mari de un azur ce imita puritatea cerului, întrebători despre enigmaticul drum ce avea să-l parcurgă în viaţă. Felicia a ales „Drumul Suliţei” pe care îl parcurge de peste un sfert de secol, cu credinţă, pasiune, tenacitate, încăpăţânare, suferinţă, dar sigur cu mare iubire.

Acum, profesoară de educaţie fizică şi sport, mai participă la marile concursuri atletice. Până când…?

Ofilat Varvari