Români extraordinari: Dumitru Dan face ocolul pământului în costum popular şi opinci

Performanţa lui, extraordinară pentru aceel timp, dar şi pentru vremea în care trăim, a fost ocolul pământului pe jos, cu propriile picioare, adică pedestru sau -frumos spus-_ apostoliceşte, fiindcă dumnezeieştii apostoli, precum Învăţătorul lor Preaiubit, mergeau pe jos, nu călare sau în caleşti luxoase,
Dumitru al nostru s-a născut în anul şi ziua când a murit Eminescu, 14 iunie 1889. El avea să fie respondentul la anunţul făcut de Touring Club de France, care era gata să premieze cu 100.000 de franci pe acel om sau grup de oameni care ar face ocolul pământului cu mijloace proprii, adică pe jos şi cu mijloace financiare proprii.
Dumitru Dan, Paul Pârvu, George Negreamu şi Alexandru Pascu, patru studenţi români de la Sorbona, s-au înscris şi au început pregătirile pentru o astfel de temerară călătorie..Timp de un an întreg au învăţat limbi străine, medicină, geografie şi sute de cântece populare, pe care aveau să le interpreteze în drumul lor, pentru a-şi câştiga existenţa. În fiecare zi parcurgeau pe jos câre 45 de km. în felurite condiţii meteo şi în toate anotimpurile, fiindcă ştiau ce dificultâţţi mari îi aşteaptă.
Pornesc la drum în ianuarie 1911, însoţiţi de câinele lor credincios,
Harap, iar la 17 iulie ajung deja în India la Bombay. Raajahul de aici (guvernator de provincie) îi invită la masă şi le oferă gustări copioase, dar Alexandru Pascu se îmbolnăveşte, ajunge în spital şi moare în urma unei intoxicaţii, probabil cu opiu. Grupul celor trei nu se opreşte din drum şi porneşte cutezător spre întinderile asiatice, siberice, spre Alasaka, de va fi cu putinţă. După doi ani –observaţi ce uşor e a spune, dar cât de greu le va fifost acestor călători ...- ajung în China şi este rândul lui George Negreanu să completeze tragedia, căzând într-o înfricoşătoare prăpastie. Este scos din genune, dus într-un hamac la spitalul dintr-o mică localitate, unde se stinge din viaţă. Au mai rămas doi membri din grup şi câinele Harap. Ei străbat ţinuturile Chinei, spaţiile siberice de vest, prin Kamceatca, apoi prin ţinuturile yukonice ale Alaskăi, şi în primăvara lui 1915 –extraordinar- ajung în Statele Unite, în Florida. Drumul extrem de anevoios a făcut din picioarele lui Paul Pârvu o rană ce s-a suprainfectat. Este internat în spital, „dar îşi dă seama că timpul lui s-a scurs” (cum relatează Dan Cârlea). Îşi face un fel de „testament sufletesc”, rugându-l pe prietenul Dumitru Dan să continue el drumul până la final, spre a nu spune lumea că temerara încercare a unor români a fost un eşec. Şi încă îl roagă să-i lase pe Harap, câinele credincios, spre a nu muri în singurătate. Paul Pârvu moare în spital, după ce i-au fost amputate picioarele, vegheat de Dumitru Dan şi câinele Harap.
Cu lacrimi în ochi, Dumitru Dan, rămas singur, porneşte mai departe la drum, dar izbucnirea Primului război mondial îl opreşte şi îşi întrerupe neobişnuita călătorie.. Nu renunţă la visul lui şi în 1923 îşi reia călătoria din punctul întrerupt şi ajunge în ţară. Primeşte la Paris, Premiul de 100.000 de franci, acum mult devalorizat.
Dumnezeu îl va ţine în viaţă încă mulţi ani pe Dumitru Dan, eroul care a finalizat o uimtoare călătorie, el trăind până în 1979.

Putem spune fără tăgadă că Dumitru Dan şi prietenii săi: Alexandru Pascu, George Negreanu şi Paul Pârvu stau cu cinste în istoria marilor călătorii alături de un Cristofor Columb, Magellan, Cook, Nansen, fiecare cu epopeea şi tragediile lor.