România – pe drumul spre epoca postindustrială?

          Dacă privim tabloul statistic al ţării privind populaţia ocupată, adică forţa activă, potrivit datelor din anul 2018, reiese că acesta este puţin peste 5 milioane de oameni, din care 19% în agricultură, 31% în industrie, iar 50% în servicii, cu o rată a şomajului de 4,2%. De reţinut faptul că, în prezent, numărul de pensionari este aproape egal cu populaţia activă, în condiţiile în care în decembrie 89 populaţia activă era peste 10 milioane de oameni şi 3,8 milioane de pensionari. Se poate observa că, în prezent, în sfera serviciilor se îndreaptă tot mai mulţi, sector care îşi aduce un aport important la creşterea avuţiei naţionale fapt care însă nu înseamnă că industria şi-a pierdut din importanţă. Cea mai mare parte din scăderea de bunuri manufacturate în raport cu producţia totală nu se raportează la scăderea cantităţii absolute a acestora, ci la scăderea preţurilor lor în comparaţie cu cele ale serviciilor. Acest fenomen este cauzat de creşterea mai rapidă a productivităţii muncii acestora din urmă, cu consecinţe negative pentru creşterea productivităţii economice şi pentru balanţa de plăţi, lucru de netrecut cu vederea. Faptul că serviciile au o capacitate limitată de a face productivitatea să crească, înseamnă că acestea nu pot fi, cel puţin în prezent, un motor al creşterii economice, ele fiind slab negociabile, înseamnă că o economie tot mai bazată pe servicii are o capacitate mai mică de a exporta. În acest fel, scăderea exporturilor duce la încetinirea creşterii economice, lucru care se întâmplă şi la noi azi, fiind ţara care exportă produse pe bani puţini şi importă pe bani mulţi, fenomen care duce la dezechilibrarea balanţei de plăţi cu consecinţe negative asupra PIB. De amintit faptul că, în calitate de membră a UE, România se află sub incidenţa prevederilor introduse la Mastricht prin aşa-numita procedură a deficitului excesiv, care au devenit mai apoi mai severe prin adoptarea Pactului de Stabilitate şi Creştere din 1997, acesta fiind produsul puternicei presiuni germane ce ţinteşte balanţa bugetară a ţării lor membre. Aceste măsuri prevăd sancţiuni sub formă de amenzi de până la 0,5% din PIB impusă ţărilor care depăşesc 3% din PIB. Ca o ironie a istoriei, în anul 2002, Germania a devenit a două ţară, după Portugalia, care a depăşit limita de 3% din PIB, cu sancţiunile de rigoare, care au îngrăşat veniturile UE, ca ţintă atinsă.

          Mulţi oameni se bucură de ascensiunea serviciilor, în detrimentrul bunurilor manufacturate, după părerea acestora, expansiunea recentă a serviciilor bazate pe cunoaştere, cu o dezvoltare rapidă a productivităţii, cum sunt finanţele, consultanţa, designul, cercetarea, cu elementele ei materializate, nemaivorbind de serviciile IT, acestea toate însemnând că au înlocuit producţia în calitatea sa de motor al dezvoltării.

          La nivel global, activităţile de producţie sunt desconsiderate, îndeosebi în ţările dezvoltate, acestea fiind realizate în ţările în curs de dezvoltare, în China mai ales, denumită azi „Atelierul lumii”, sintagmă folosită mai ieri pentru Marea Britanie, care însă azi, aşa cum s-a exprimat fostul preşedinte al Franţei, Nicolae Sarkozy, „Nu are azi niciun fel de industrie”, situaţie care ameninţă în prezent şi Germania. De fenomenul transferului producţiei industriale în ţările în curs de dezvoltare n-a scăpat nici România, care apreluat multe activităţi din industria ţărilor avansate, având forţă de muncă ieftină, aducătoare de venituri uriaşe, nicidecum ţărilor sărace care le produc.

          Toate datele privind evoluţia economiei, a serviciilor în special la nivelul ţării noastre se evidenţiază la populaţia existentă în prezent, excluzându-se cele peste 7 milioane de români aflaţi în diaspora unde, aşa cum s-a exprimat Papa Francisc „prin munca lor îmbogăţesc ţările în care trăiesc”. Este greu de cuantificat evoluţia economiei ţării cu aportul celor plecaţi în lumea largă pentru o viaţă mai bună şi a unei clase politice responsabile, care ar fi schimbat radical calitatea vieţii românilor şi gradul de dezvoltare economico-socială a ţării. N-a fost să fie aşa.