Rugăciune (în)cântare

Motto:”Chiar dacă nu întotdeauna-vremile-au fost de partea lui, eroul acestor pagini a stat cu demnitate deasupra lor…Cartea lui Menuţ e o carte scrisă cu multă sinceritate şi căldură, din suflet, participatoriu.

Iată o carte adevărată, despre un om adevărat.(Cornel Pop şi rugăciunea cântată, autor Menuţ Maximinian, Editura Eikon, Cluj-Napoca,2010) Volumul stă sub o lumină dumnezeiască. Totul a plecat de la o întâlnire dintre doi oameni dedicaţi artei, frumosului. Fericită şi binecuvântată întâlnirea dintre un foarte harnic şi serios slujitor al credinţei, Cornel Pop şi tânărul jurnalist pus pe fapte mari, Menuţ Maximinian.

Stilul scrierii e o împletire între ritmul alert şi precis, caracteristic jurnalismului şi acoperirea cu delicateţe metaforică a prezentării de oameni şi locuri, fapte şi obiceiuri. Prezentare aparent comună, dar atât de interesantă, rotunjită pe condeiul diuganului. Aşa cum ne-a obişnuit, autorul cercetează arhive, cotrobăie prin sertarele amintirilor vechi, detaliază texte, fotografii şi documente(sentimentale de cele mai multe ori) şi creionează, în faţa cititorilor, un destin de excepţie, în persoana maestrului Cornel Pop.

Născut pe plaiul mioritic de sub codru, în Ardeal, eroul nostru a plecat de la credinţa în Bunul Dumnezeu şi ataşamentul faţă de Sfânta Biserică şi a revenit la credinţă.

Ne putem întreba cine oare, din lumea artei ţi culturii bistriţene (şi nu numai) nu-l cunoaşte pe profesorul, dirijorul şi arhidiaconul Cornel Pop!

Supărător de modest, posedă o serioasă doză de bunătate, are un har ales şi este gata oricând să fie de ajutor, cui are nevoie. E unul dintre puţinii aleşi care nu are, pe inventar, nici un gram de răutate. Inalt şi subţirel, poartă, cu distincţie, o sclipire de sfinţenie, în ochii blânzi.Are adel alb aristocratic al părului copleşit de înţelepciune, drept şi senin, ca cerul de deasupra Ţării Năsăudului, nu-i arată cele şapte decenii de viaţă tumultoasă.

L-am cunoscut cu douăzeci de ani în urmă şi am avut, pe parcursul celor doi-trei ani de colaborare, o apropiere sufletească aparte. Noi doi şi societatea corală am reuşit performanţa de-a vizita şi “corinda” deţinuţii din Penitenciarul Gherla, în câteva sărbători de Înălţarea Domnului (uneori însoţiţi de artista Valeria Peter Predescu). Apoi au fost: Festivalul cartofului de la Suceava, sfinţiri de biserici la Enciu, Măluţ, Silivaş, Dumbrăviţa, diverse spectacole pe scene ale caselor de cultură sau ale căminelor din satele noastre din Ardeal, Maramureş, Bucovina, Sălaj, mănăstirile Voroneţ, Dobric, Piatra Fântâneşe, Catedrala nouă din Suceava. Au fost zile de încântare, pline de frumuseţi rodnice. Şi-acum, când caut clipe de linişte, adast la Biserica din strada Odobescu. În ceas de sărbătoare se-aud de sus, din înalt, aripi de înger. Nu trebuie să-i vezi. Îi auzi, îi simţi, te copleşesc. Şi cântă “ Nu lăsa măicuţă, să pierim pe cale, că noi suntem fiii, lacrimilor tale”.

Nu mi-a, propus să scriu o critică sau o cronică. Am vrut doar să spun că e o carte frumoasă, din suflet către suflete, care merită citită li păstrată în lada de zestre. O poveste adevărată care seamănă atât de bine cu sufletul omului şi pământului transilvan. Şi care-mi aminteşte versurile poetului Ioan Alexandru:”Garoafa sângere colina, Şi Transilvania-i un imn.”

Traian Parva Săsărman

Comentarii

23/06/10 16:07
VizitatorAurel ...

O carte scrisa cu talent si daruie, despre un OM talentat si daruit. Fericita intalnire!
Felicitari!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5