Să fii părinte nu e greu, dar nici uşor! Intuiţia şi instinctul de părinte nu sunt suficiente! Cărţile de parenting îţi pot fi de folos!

A fi părinte nu este o meserie, nu este o corvoadă, un lucru ce “trebuie” făcut pentru  a trece prin toate etapele vieţii, ci este o alegere, o binecuvântare şi o opţiune de care, din păcate nu toţi oamenii se pot bucura. Pentru părinţii care se afla în impas, pentru cei care se afla la primul copil, pentru tinerii sau cei mai puţin tineri care nu ştiu cum să gestioneze anumite situaţii, există cărţi de parenting scrise pe subiecte bine stabilite, cărţi care pun accent pe alimentaţia copiilor, educaţia lor, terapii şi interacţionarea cu părinţii.

Cum te pot ajuta cărţile de parenting în viaţa ta de părinte?

În calitate de părinte, atât părinţii care se afla la primul copil, cât şi cei care aşteaptă venirea pe lume a celui de-al doilea sau al treilea copil, provocările nu contenesc să apară. Părinţii trebuie să fie pregătiţi pentru orice, de aceea situaţiile prezentate în cărţile de parenting sunt cât se poate de reale şi de un real folos acestora.

Cărţile de parenting trebuie să nu lipsească de pe noptiera părinţilor pentru că:

·                     îi ajută să înţeleagă mai bine emoţiile copiilor, trăirile lor, precum şi modul în care reacţionează la anumite situaţii în care sunt puşi;

·                     îi ajută să aibă o idee mai bună despre alimentaţia copiilor, ce trebuie şi ce nu trebuie să le ofere, cum să înceapă diversificarea şi care sunt etapele de dezvoltare;

·                     le oferă o idee mai bună despre relaţia dintre fraţi, dar şi dintre părinte şi copil în diferite situaţii în care sunt puşi cu sau fără voia lor;

·                     îi ajută să gestioneze mai bine tantrumurile copiilor, care nu sunt uşoare şi nici puţine;

·                     le oferă o idee despre metodele de educaţie pe care le pot aplica, astfel încât copiii să fie fericiţi şi împliniţi;

·                     le oferă o idee despre diferitele terapii disponibile pentru copiii care suferă de autism, pentru cei traumatizaţi sau care suferă de diferite afecţiuni.

Cărţile de parenting se adresează părinţilor deschişi

Cu siguranţă cărţile de parenting se adresează numai părinţilor deschişi, celor care ştiu să gestioneze cât mai bine o situaţie, sau care vor să ştie cum să o gestioneze, părinţilor care nu îşi educă copiii în funcţie de anumite prejudecăţi, de idei preconcepute, ci ştiu să accepte şi alte ide.

Cărţile de parenting se adresează părinţilor care au timp şi care nu au timp d lectură, şi pentru că majoritatea părinţilor nu au timp să citească, acestea sunt extrem de uşor de lecturat, oferă informaţii echilibrate şi importante în cât mă puţine fraze, oferă sfaturi practice şi pot fi introduse în geantă, în rucsac, astfel încât să poată fi citite pe bancă în parc sau în plimbările cu cel mic.

În concluzie, cărţile de parenting nu sunt un moft, ci o necesitate a părinţilor moderni, reprezintă o modalitate eficientă de a face faţă provocărilor vieţii de părinte într-un mod cât mai bun.

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5