Să ne amintim! In memoriam Ana Zegrean

„Nu credeam să-nvăț a muri vreodată” – iată rostirea tulburătoare pe care Eminescu a avut-o la doar trezeci și trei de ani, în poezia Odă – în metru antic. Dilema prințului Hamlet: „to be, or not to be”, cu reveberații în fața iminenței morții, e la fel de adâncă și fără răspuns. Dispariția unui om nu ar însemna mai nimic în fața imensității lumilor, cum atât de inspirat a formulat-o Coșbuc în versurile din Moartea lui Fulger: „Din codru rupi o rămurea,/ Ce-i pasă codrului de ea!” Dimensiunea morții l-a bulversat și pe Vlahuță: „Nu de moarte mă cutremur, ci de veșnicia ei”. Se știe, singura certitudine pe care o avem în viață este că vom muri. În fiecare zi pe care o trăim, trebuie să învățăm să murim.

 Sunt câteva gânduri, răzlețe și confuze, în fața tainei morții, care mi-au răsărit în minte acum, în pragul sfârșitului iernii, în așteptarea primăverii, la amintirea dispariției unor poeți care au marcat peisajul literar bistrițean al ultimilor ani. Ana Zegrean și Alexandru Cristian Miloș sunt doi dintre poeții care ne-au părăsit în anul pandemiei 2021, în condițiile pe care le cunoaștem, dar amintirea și versurile lor au rămas în sufletele celor care i-au cunoscut și i-au prețuit. Ca în fiecare iarnă, versurile poetului Miloș, din poemul Iarnă transilvană, reușesc să emoționeze: „Ninge-n Transilvania frumos/ de parcă ninge pentru-ntâia oară,/ cerul pe fulgi se lasă lin în jos/ și cerne alb lumina către seară”.  Sau versurile Anei Zegrean fixând pe canavaua văzduhului fastuoasele broderii ale iernii: „Sclipesc pe râu diamantine punți/ A-ncremenit torentul în cascadă/ Coroană de cristal poartă pe frunți/ Munții înalți, în haină de zăpadă/ Mi-e sufletul cuprins de albul pur/ Și fascinat privesc la ceas de tihnă/ Cum toate lucrurile dimprejur/ Au claritatea apei din oglindă”.

Născută la 20 februarie 1955 în localitatea Ciceu-Mihăiești, Ana Zegrean a trăit cu simplitate și discreție, cu eleganță și noblețe într-o lume în care valorile autentice au fost înlocuite cu surogate ale vulgarității și aroganței. Nici măcar lumea poeziei, a inefabilului nu e scutită de  agresivitatea cu care alții își construiesc imaginea succesului și a notorietății. Dar Ana Zegrean rămâne un exemplu de modestie, de caldă camaraderie și generozitate.  

A publicat poezie și literatură satirico-umoristică în reviste literare și culegeri colective. Poeme de-ale ei au fost traduse în engleză, franceză, italiană, spaniolă, greacă și turcă. A publicat nouă volume de poezie: „Rezerva de suflete” Ed. Macarie Târgovişte, 2001; „Undeva… peste curcubeu” Ed. Supergraph, Cluj-Napoca, 2006; „Anotimpuri paralele”, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2007; „Al treilea ochi”, Ed. Casa Cărţii de Stiinţă, Cluj-Napoca, 2007; „Şarpe de vânt”, Ed. Nico, Tg. Mureș, 2010; „În umbra mea”, Ed. Armanis, Sibiu, 2017;  „Timp de fum”, Ed. Contraste Culturale, Giurgiu, 2019; Eu și singurătatea, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2021; Ultimul bal, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2021.

Astăzi, când poeta ar fi împlinit un număr incredibil de ani, tinerețea ei strălucește la fel ca versurile sale fără vârstă.

David Dorian