„Să se dea la realizat numai filme care prezintă garanții din punct de vedere politic” – Ion Iliescu, 1970

Editorialul semnat de Nicolae Prelipceanu reconstituie analitic filmul „Reconstituirea” de Lucian Pintilie, realizat după povestirea cu același titlu de Horia Pătrașcu. Pelicula a fost produsă în 1968. Atunci, pentru ca filmul să fie proiectat în cinematografe, trebuia să aibe loc o previzionare din partea unei comisii de la Propagandă și Cultură. Pentru că în toamna lui 1968 vizionarea din partea „organelor” nu a avut loc, regizorul Lucian Pintilie, (Dumnezeu să-l odihnească!), numai el știa cum, a făcut scandal prin postul de Radio Europa Liberă, cu sediul la München. Era deja în 10 februarie 1970 când la Secretariatul Comitetului Central al PCR a fost discutat filmul „Reconstituirea”, la care a luat parte și N. Ceaușescu, înconjurat de liota propagandiștilor, Dumitru Popescu, Vasile Patilineț, Virgil Trofin, Ion Iliescu ș.a. Ion Iliescu a fost cel mai vehement critic al filmului, afirmă istoricul Armand Goșu în volumul II din „Istoria comunismului din România”. Acest film, chipurile, submina credibilitatea regimului comunist instituit în țara noastră la 31 decembrie 1947. Filmul a rulat mai întâi în București, apoi în câteva cinematografe din țară. Apoi, la scurt timp a fost interzis. În Bistrița a rulat în primăvara lui 1970 la Cinematograful Tineretului, de pe strada Teilor (actual str. Gheorghe Șincai), sală situată pe aceeași parte de stradă cu Biserica Romano-Catolică. Eu eram elev în clasa a XII-a. Era o zi de luni, când m-am cerut de la ore, mai repede cu câteva minute, pentru ca să prind proiecția de la ora 14. Bineînțeles că nu am spus profesorului unde mă grăbesc. La casieria cinematografului am aflat că nu erau vândute decât cinci bilete. Pentru ca filmul să fie proiectat trebuiau cumpărate 12 bilete. Aveam la mine 2 lei. Mai erau câteva minute până la ora 14. Am fugit până la biroul unde lucra tata, în apropiere de cinematoigraf. Tata lipsea. Am cerut voie colegului său de serviciu ca să caut ceva în sertarul biroului lui tata. Am găsit 10 lei. Mă simțeam victorios. Motivul pentru care filmul nu se bucura de spectatori, atunci nu l-am înțeles. Am înțeles acest lucru mai târziu, tot de la Europa Liberă. Între timp, până la ora 14, mai apăruseră doi amatori de film. Am cumpărat cinci bilete, astfel am reușit să văd filmul. Eram în sală 13 spectatori. Pentru mine, de atunci, filmul „Reconstituirea” a rămas un film românesc de căpătâi. A doua zi am revăzut filmul. Miercuri, însă, filmul nu a mai rulat. Casierița ne-a spus – eram prezent împreună cu mai mulți colegi de clasă – că „nu mai rulează din lipsă de spectatori”. Era o minciună, desigur. Filmul fusese interzis spectatorilor și trecut la index. Am revăzut „Reconstituirea”, de mai multe ori, după 1990. Și în urmă cu vreo două luni, pe Digi 24TV. Este cu adevărat cel mai bun film din întreaga epocă cinematografică românească.
Alexandru Călinescu scrie despre apariția la Iași, în 1906, a revistei „Viața Românescă”, care, de la primele numere, arăta ca o revistă cu adevărat europeană, care își propunea nu numai să fie o manifestare a unității culturale românești dar și să urmărească «armonizarea» cu cultura occidentală. În paginile următoare, Liviu Ioan Stoiciu semnează un documentar, „Începuturile revistei VIAȚA ROMÂNEASCĂ, văzute azi”. Tot sub semnificația Centenarului Marii Uniri și a aniversării Revistei sunt așezate eseurile lui Florin Toma – „VIAȚA ROMÂNEASCĂ - o viață. Așa cum a fost” și al lui Mihai Zamfir – „Ibrăileanu și VIAȚA ROMÂNEASCĂ”. Documentarul lui Ștefan Ion Ghilimescu informează cititorii despre forma oribilă în care era receptat în școli și universități I.L. Caragiale în epoca regimului popular de la începutul anilor 1950. Criticul G. Călinescu scrisa: „...Nu putem aduce o mai bună contribuție la cauza unei păci drepte între popoare (!!!) pe care o dorim cu toții, decât ridicând în slavă creația genială a lui I.L. Caragiale, scriitorul cel mai iubit de masele populare din Romînia prin faptul că a fost cel mai talentat și cel mai puternic critic al regimului burghezo-moșieresc din Romînia”. Tânărul Paul Cornea: „...Suntem bucuroși că el ne însoțește în socialism”, la fel scriind și Mihai Beniuc, Ion Vitner, Mihai Novicov, Maria Banuș, Nicolae Moraru, Silvian Iosifescu. Toate acestea nu au nevoie de comentarii reproșarde, deoarece așa era trasat de partid „spiritul epocii respective”, la care foarte mulți scriitori s-au aliniat fără crâcnire.
Semnează pagini de eseu, critică și istorie literară: Sebastian Reichmann, Tudorel Urian, Andrei Ionescu, Ramón Pérez de Ayala, Ovidiu Ivancu, Roxana Sorescu, Alexandra Olteanu, Cătălin Bogdan, Mihail Mihailide, Constantin Trandafir, Radu Cernătescu, Virgil Diaconu, Mircea V. Ciobanu, Ioan Groșan ș.a.