Sală plină ochi la spectacolul dedicat Zilei Culturii Naționale
Sinagoga din Bistrița a fost plină la evenimentul Centrului Cultural Municipal ”George Coșbuc” dedicat Zilei Culturii Naționale și marelui poet Mihai Eminescu.
Manifestarea a debutat cu cuvântul directorului instituţiei, dr. Dorel Cosma, care a mulţumit tuturor artiştilor din municipiu pentru frumuseţea actelor culturale derulate în 2015, lor, dar şi iubitorilor de cultură, dedicându-le spectacolul susâinut de invitaâii de la Baia Mare şi Bucureşti.
Artiștii teatrului ”ARARAT” din Baia-Mare au deschis spectacolul cu o fascinantă piesă de teatru pe versuri eminesciene, ”Pe mine mie...redă-mă”, scenariul spectacolului, construit de actorul şi regizorul Claudiu Pintican, fiind realizat, nu întâmplător, pornind de la un fragment din piesa lui W. Shakespeare, "Cum vă place", unde, în monologul său, Jack Melancolicul atribuie fiecărei vârste a vieţii un rol: omul e, mai întâi, prunc, apoi şcolar, pe urmă îndrăgostit, soldat, judecător, filosof şi... prunc, din nou. Claudiu Pintican structurează întregul scenariu al spectacolului său în funcţie de aceste vârste, conferindu-i un fir logic; sunt înşirate, astfel, ca perlele într-un şirag, versuri despre copilărie, dragoste, femeie etc. În total, regăsim fragmente din aproximativ 40 de poezii eminesciene, unele extrem de cunoscute, altele prea puţin, printre care toate "Scrisorile", "Floare albastră", "Odă (în metru antic)", "Cugetările sărmanului Dionis", "Femeia, măr de ceartă", "Luceafărul", "Glossă", "Memento mori", "Cărţile" (aceasta din urmă fiind o altă sursă de inspiraţie pentru construirea întregului scenariu). Spectacolul a fost captivant de la început până la sfârşit, Claudiu pintican, prieten de acum al bistriţenilor, impresionând prin modul de interpretare, dar şi prin memoria extraordinare de a ştii sute de versuri. Spectacolul vizual a fost întregit de balerina coregraf Casandra Hauşi.
Grupul pop-opera Distinto, format din Octavian Dobrotă şi Marius Olteanu (tenori) și basul Mihăiţă Radu a încântat publicul prezent prin piese celebre interpretate de întreaga sală, susţinute pe ritmuri de aaplauze. O modalitate modernă, actuală şi captivantă de a-l cinsti pe Mihai Eminescu, marele poet român ajuns acum la 166 de ani de la naștere.
Citiţi şi:
- ”Conu` Leonida … Farsă cu Reacțiunea”, o comedie după Ion Luca Caragiale
- Din drag de Eminescu
- Sărbătoare la Teaca: Mădălina Oltean îşi aniversează majoratul cu un album şi invitaţi pe măsură
- Spectacolul de colinde ”S-a născut un prunc în iesle’’ încântă bistriţenii
- Eminescu, sărbătorit la Colegiul Tehnic Infoel”
Adaugă comentariu nou