Şantier Literar - DUMITRU MUNTEANU

Părăseşte Bastionul îndreptându-se spre palatul co¬mitelui. Toate ferestrele sunt luminate ca ziua. Piaţa de arme este plină de oşteni şi pedeştri, o amestecătură de oameni alergând, bărbaţi şi femei, strigăte şi nechezaturi. Cineva cheamă felcerul presărându-şi strigătele cu o mulţime de înjurături aspre, interminabile. Altcineva strigă după ajutor. Răniţii sunt duşi pe braţe în cazărmi, caii sunt îndreptaţi spre grajduri.
Vălmăşagul îl ajută să se strecoare neobservat până la peronul palatului. Trece printre slujitorii ce aleargă buimaci, de colo-colo, pătrunde printr-o uşă nepăzită într-un coridor lung. Ezită o clipă, trei uşi i se oferă, nu ştie prin care să intre şi urmează un grup de oşteni ce îl conduc la uşa unei încăperi puternic luminate de flăcările candelabrelor. Dincolo de uşă se opreşte brusc la auzul unei voci ce se lamentează şi înjură în gura mare, trimiţându-şi la toţi dracii Principele. Pe Sigismund Bathory „...laşul ce şi-a călcat în picioare onoa¬rea aruncând armele la cea dintâi ciocnire şi alergând la porcii de Ieşi. Părăsindu-şi credincioşii în mâinile lu¬pului Valah si al talgerului cu două feţe, trădătorul şi sperjurul! care este Giorgio Basta!".
Vocea îl atrage cu o forţă neobişnuită, magnetizându-1. Mai face un pas, doi, ascunzându-se după draperia de catifea vişinie.
„- Pe comitele Mako 1-a smuls dintre catafracţii săi şi 1-a despicat ca pe un butuc până la brâu, din viziera coifului şi până la şa. Kornis a căzut şi el sub ochii mei, tăiat de Valah. Pe Dumnezeul meu! L-am văzut căutându-l pe întregul câmp de bătaie, până l-a găsit şi l-a descăpăţânat. Banderia nemeşilor de Dobâca a fost vânată cu arcanele şi masacrată. Steagurile noastre toate au căzut sub copitele cailor. Iar laşul Sigismund, pentru care ne-am pus în cumpănă vieţile, devenind şi sperjuri pe deasupra, pentru că i-am jurat Valahului, loialitate şi credinţă!, a dat bir cu fugiţii, arătând câmpului de luptă, curul! Praful s-a ales de oştirea noastră! Iar seara a tăiat o mulţime de prinşi din rândurile magnaţilor şi nemeşimii!".
Cuvintele îi pătrund în carne, în sânge, înfierbântându-i mintea, îmbătându-l. Biruinţa deplină a Dom¬nului, pe care acum nu o mai pune sub semnul îndoie¬lii, îl cuprinde ca un foc imens, dătător de putere şi speranţă.
Nu mai are răbdare. Nu mai poate aştepta. Trebuie să vadă. Să-i vadă!
Spintecă draperia de catifea cu stiletul. Priveliştea din sala de consilium îi hrăneşte până la saturaţie ochii, sufletul. Toată deznădejdea, ura şi durerea adunate în zilele de peregrinări îşi iau acum zborul. Îl părăsesc definitiv.
Nu se mai satură de privit. Ochii îi alergă de la un magnat ungur la altul. Trece peste platoşele sparte de loviturile săbiilor şi lănciilor. De loviturile suliţelor şi topoarelor. Sunt ei, cei pe care i-a văzut la Bălgrad îngenuncheaţi la picioarele Domnului şi implorându-1 să-i scape de Sigismund. Cerşind iertarea şi jurându-i credinţă. Primind din mâinile Măriei Sale onoruri şi titluri şi moşii. Privirea trece peste chipurile livide, schimonosite de groază, dornici să vadă totul. Peste ochii din
care a fugit mândria de nemeş atotputernic, cu drept de viaţă şi de moarte asupra supuşilor. Mustăţile stu¬foase zac acum pleoştite. Fala s-a făcut una cu pământul, odată cu speranţele de stăpânire veşnică a Ţării cucerite prin forţa armelor. Prin viclenie şi minciună. Par nişte năluci îngrozite de apropierea zorilor. A luminii biruitoare.
Ii recunoaşte pe toţi, unul câte unul, pipăindu-le cu privirea chipurile livide, ochii goi, trupurile ciopârţite de lovituri. Sunt ei, cei ce l-au cumpărat pe Basta înaintea bătăliei de la Mirăslău. Cei ce au împânzit Curtea Imperială cu pâri şi false scrisori ale Domnului adresate păgânului. Sunt acolo Sibrik şi Bornemisza, Tholdy şi Sennyai. Capii Dietei, viperele gata totdeauna să muşte. Sperjurii ce şi-au călcat nu o singură dată jurămintele. Către Domnul. Către Sigismund. Către Basta. Toţi. Au o înfăţişare jalnică şi clocăie de ură şi nepu¬tinţă, îşi ascund privirile nevoind a recunoaşte că au făcut şi ei ceea ce îi impută cu atâta vehemenţă iubitului şi scumpului lor stăpân : că au fugit de pe câmpul de luptă abandonându-şi steagurile şi oştenii în mâinile biruitorilor. Doar comitele Gyula, crunt în ar¬mura pătată de sânge, cu ochii lucind ca la strigoi, şi-a mai păstrat cumpătul. Cuvintele sale revarsă fiere şi venin, obligându-i pe toţi să ridice ochii şi să asculte.
... iar dacă laşul de Sigismund a fugit, Noi n-o să alergăm după el ca nişte căţele în călduri. A plecat la scumpii lui poloni, acolo să rămână, în veci. Avem încă Dejul şi Făgăraşul şi Dobâca şi Ineul şi Branul... Dar trebuie să hotărâm repede şi să ne mişcăm şi mai re¬pede dacă vrem să nu-i vedem pe valahi luându-ne moşiile. Cetăţile. Şi averile. Alungându-ne din Dietă ca să se facă ei stăpâni pe Ardealul nostru. Dacă nu vreţi să-i vedem pe aceşti... dând legi în locul nostru. Aţi văzut ce a făcut anul trecut : Mitropolie valahă în Ardeal! Acum nu se va mai opri doar la atât. Iscoadele de le-am avut în tabăra lui mi-au dat de ştire că hotărârile în privinţa Principatului au fost luate înainte de bătălie. Staturi şi Ordine şi privilegii nemeşeşti nu vor mai fi! Va ridica în ranguri neamul valah, aşa cum e de-a valma. Iobagi nu vor mai fi. Ardealul nu are de gând să-1 dea împăratului aşa cum a făgăduit, îl vrea nu¬mai pentru el iar Rudolf va fi pus în faţa faptului împlinit. Şi puternic prin sabie, cine se va mai încumeta să-i ceară socoteală?! De aceea trebuie să hotărâm acum : ori Noi, ori El!
Comitele Gyula tace o clipă, fulgerându-i cu privirea pe nemeşii posomorâţi, măsurându-i, cântărindu-i pe fiecare în parte, cu ochi de gheaţă.
- Dacă aveţi ceva de spus, spuneţi!
Observă foiala comitelui de Bălgrad. Plin de sânge, acesta şovăia hotărându-se greu.
-Ne-am primejduit vieţile... familiile... averile...Iar acum, acum am putea pierde totul... Dar dacă?... Valahul s-a dovedit un brav... loial... Dacă?... Dacă am?...
Nimeni nu-şi ridică privirea spre el, dar 1-au înţeles pe deplin. Gândul supunerii stăruia în cugetele multora, făcându-şi loc în minţile răcorite de fuga lui Sigismund.
- Să taci! Pentru vorbele ce ne arunci în faţă ar trebui să-ţi luăm capul! Orbilor! Nu vedeţi decât blidul din faţa voastră! Nu înţelegeţi că primejdia cea mare pentru Noi nu este acest Principe Michael?! Mai primejdios decât orice este gândul, începutul. După Michael va veni altul. Şi altul. Şi altul...