Contribuția lui Mihai Viteazul la întărirea Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania

         Astăzi sunt forțe care urmăresc pas cu pas distrugerea identității poporului român printr-un proces continuu de atac la valorile sale fundamentale, credința în Dumnezeu, în Sfânta Treime, valorile noastre morale cruciale, în primul rând familia creștină și rădăcinile românești cu tradițiile și obiceiurile noastre ca neam. Se urmărește dezrădăcinarea omului, distrugerea mentală a românului nostru pentru a deveni rupt de rădăcinile strămoșești, de patria lui, de familia lui, de neamul lui. Omul aceste ,,nou” trebuie să nu mai aibă valori morale la care să se raporteze, modele morale pe care să le urmeze, să nu mai aibă un scop, o țintă, un sens în viață, să fie om al nimănui, inconștient față de viața reală, ignorant și nepăsător față de nedreptățile din jurul său, egoist și robit banului, într-un cuvânt un fel de sclav perfect manipulabil. Credința ortodoxă strămoșească îi ține pe oameni uniți și promovează valori morale deosebite, omenie, altruism, comuniune, iubire față de aproapele, promovează modele demne de urmat, Hristos, Sfinții Apostoli, marii noștri duhovnici din Biserici și Mânăstiri. De aceea sunt atât de furios și perseverent atacate Biserica Ortodoxă strămoșească (din păcate sunt și preoți, nu mulți la număr, care au șifonat imaginea Bisericii prin lăcomia lor), credința noastră în Dumnezeu, de aceea vor cu atâta ură scoaterea icoanelor din școlile noastre iar religia să nu mai fie obligatorie în școli, de aceea prezintă obsesiv cazuri de preoți corupți, de aceea împânzesc internetul și presa cu mizeriile lor. În continuare vă prezint câteva din actele făcute de Domnitorul Mihai Viteazul prin care contribuia decisiv la întărirea Bisericii noastre Ortodoxe din Transilvania.

         În mai 1595 delegații înaltului cler și ai boierimii din Țara Românească, sub presiunea unei iminente năvăliri turcești, au încheiat în numele Domnitorului, însă dincolo de atribuțiile prin care fuseseră investiți de Domn, un tratat de închinare față de principele ardelean, catolicul și ucenicul iezuiților, Sigismund Bathory. Acesta a așezat un episcop latin, Dimitrie Napraghy, în Scaunul din Alba Iulia, izgonind pe superintendentul calvin și a luptat energic împotriva acestei erezii. În acest context, Sigismund nu avea nimic împotriva ortodoxiei românești, ba mai mult, el a fost bucuros ca aceasta să se dezvolte și să se organizeze pentru a putea pune stavilă răspândirii calvinismului. El s-a învoit imediat la supunerea tuturor bisericilor românești de sub puterea sa către Mitropolia din Târgoviște, către dreptul canonic și datinile acestei Mitropolii a Țării Românești.

         La sfârșitul anului 1596, Mihai Viteazul este în Ardeal oaspetele lui Sigismund. Domnul intră în cetatea Bălgradului, sau Albei Iulii, la 30 decembrie, co 100 de călăreți din boierimea și căpitanii săi. Principele ardelean Sigismund ajunsese să aprecieze în mod deosebit însemnătatea vecinului său și-i face o cinste ieșită din comun, ieșindu-i înainte la un sfert de milă. Tratatul de supunere din mai 1595 este anulat și cei doi stăpânitori de țară ascultă împreună slujba în biserica latină a Bălgradului. Pentru că viteazul Domn român îi era foarte util lui Sigismund, acesta din urmă îi face cadou moșia Buia, în părțile Târnavelor, unde se mai văd încă urme de zugrăveală în stil răsăritean pe vechii pereți ai unei biserici părăsite. Mihai a ajuns urmaș al principilor Ardealului, a înălțat, sub îngrijirea vistierului Vasile, o biserică cu popa Oprea din Alămar în frunte. Și tot aici Mihai obținu a se face noua biserică din preajma cetății Albei Iulii, care fu ridicată ,,pe deal lângă cetate,” iar Petru Movilă arhiepiscopul Kievului mărturisește peste vreo 20 de ani, că zidirea se făcu ,,nu în cetate, ca nu cumva cu schimbarea vremilor să o risipească, ci la marginea orașului lângă zidul cetății, într-un loc frumos.”

         În anul 1599, cam la trei ani de la întâlnirea sa cu Sigismund în cetatea Bălgradului, marele Mihai Viteazul intră acolo ca învingător, după ce zdrobise oastea cardinalului Andrei, vărul lui Sigismund și de acum Mihai era liber să fortifice ctitoria lui ardelenească. Voievodul român îi oferă lui Ioan de Prislop cârjă nouă de vlădică stăpânitor și prin acest mitropolit Ioan, începe șirul arhipăstorilor canonici ai românilor de peste munți. Documentele muntene de întărire din partea Domnilor care au urmat, vorbesc de biserica pe care a făcut-o ,,Mihai-Vodă pe vremea când au fost craiu într-acea parte de loc”. Și cronica Țării Românești scrisă de logofătul Teodosie aduce știrea că Mihai Viteazul a întemeiat Mitropolia. El ,,a mutat episcopia la Bălgrad unde a înălțat Catedrala, unde până astăzi este, cu ajutorul lui Dumnezeu și a așezat acolo pe cel dintâiu episcop de Bălgrad, Ioan, bărbat smerit, binefăcător și sfânt.” Astfel a luat ființă ,,arhiepiscopia și Mitropolia Bălgradului, Vadului, Silvașului-sau Prislopului, Făgărașului, (după neutralizarea calvinilor), Maramurășului și Țării Ungurești, cu reședința în chiar Scaunul de stăpânire al țării, toate acestea prin cheltuiala și sârguința marelui Mihai”

         Mihai Viteazul mai are ctitorii la Făgăraș, Lujerdiu, județul Cluj, iar un sfetnic a ctitorit biserica de lemn la Ocna Sibiului. Domnitorul a impus nobililor din Transilvania să scutească pe preoții ortodocși români de sarcinile iobăgiei. Mitropolia Ortodoxă a fost, după cum spunea marele Nicolae Iorga, ,,cel mai trainic și mai de folos așezământ al neamului nostru de peste munți.”