Sărbătoarea "Tudor Jarda" la Leşu: „Ţi-am dat 10 băietă!...”, mi-a spus profesorul. Era îngerul pe pământ. Drăguţ şi prestant, atâta carte ştia că noi studenţii rămâneam uimiţi. Era ştiinţa întruchipată

Tudor Jarda s-a afirmat în domeniul creaţiei muzicale, printr-o serie de lucrări din genuri diferite, de la lieduri pentru voce şi pian, muzică corală până la creaţii de operă. Şi-a început cariera muzicală ca instrumentist în Orchestra Operei Române din Cluj-Napoca.
Fin cunoscător al artei vocale, Tudor Jarda este autorul unor opusuri care si-au câstigat un loc important în repertoriul naţional, în primul rând, fiind vorba de operele în trei acte "Neamul Şoimăreştilor" şi "Pădurea vulturilor". Un loc aparte în creaţia lui Tudor Jarda îl ocupă baletul cu cor şi solist, după o legendă maramureşană, intitulat "Luceafărul de ziuă", scris în 1968. Din creaţia pentru scenă a Maestrului Tudor Jarda fac parte înca două opere, ale căror premiere absolute au avut loc tot la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca: alegoria lirica "Dreptul la viaţă" (1965) şi opera în patru acte "Înger şi demon" ( 1985 ).
Premierele operelor Maestrului Tudor Jarda au reprezentat evenimente de importanţă naţională, fiind preluate integral sau partial de Radiodifuziunea şi Televiziunea Română.
Profesor de armonie la Academia de Muzică "Gh. Dima" din Cluj-Napoca (1948-1984), secretar al Filialei clujene a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (1954-1957), artist emerit, Tudor Jarda, a fost un om care a servit cu pasiune cultura ţării sale. Pe parcursul anilor, Maestrului Tudor Jarda i-au fost conferite multe distincţii, expresie a preţuirii de care s-a bucurat întotdeauna, printre care mentionez: Ordinul National pentru Merit în Grad de Cavaler (2002), Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Muzică a Universitătii Oradea, Membru de Onoare al Operei Naţionale Române Cluj-Napoca, Cetăţean de Onoare al Municipiului Cluj-Napoca.

Îmi este binecunoscut Maestrul Tudor Jarda din piesele sale corale concepute pe versuri populare pe care le-am audiat şi cântat cu elevii Şcolii Generale Leşu, BN, de-a-lungul anilor
din cariera mea de profesoară, pe o perioadă chiar profesoară de muzică fiind. Aş menţiona câteva care m-au impresionat în mod deosebit: Mărita-m-aş mărita, Foicică de ciperi, Cucule cucuţ bălan, Du-te dor pe valea seacă, Pentru tine mândră hăi, S-ar ţinea mândra de lume, Ai de mine bine-mi pare, Foaie verde de măr dulce, şi multe altele. Am fost repartizată ca profesoară în localitate în anul 1969. Încă din primele zile am auzit sătenii vorbind cu deosebit respect şi drag de Maestrul Tudor Jarda care i-a instruit, condus şi dirijat în cor şi formaţia de trişcaşi. Îndrăgind lumea satului a avut meritul de a îmbogăţi literatura genului cu valoroase creaţii autentice. Am cules câteva impresii despre maestrul Tudor Jarda de la cei care l-au cunoscut şi mai trăiesc astăzi: Elena Costandin- Cluj; Ioana Precup- Oradea, Ana Dinu- Oradea, Banu Virginia- Gherla, Leşan Iftinia (Pop)-Leşu, Pralea Maxim-Leşu, Pop Domniţa şi Pop Leontina.
"Jarda a venit prima dată pe meleag bistriţean într-o căruţă"... spune Iftinia Leşan, şi cu gândul să ajungă în Leşu a nimerit într-un sat de pe Bârgău.
-Unde vreţi să mergeţi?...l-au întrebat sătenii…
-La leşeni!...răspunse el
- Păi aici sunt bârgăuani…
-No... să rămâneţi cu Dumnezeu, io (eu) mă duc la leşeni!...
Tare i-o fost dragi oamenii din Leşu, vorbea graiul lor, iubea portul popular, îi plăcea mâncarea gătită de ţărăncuţele din Leşu.
Vai de mine bine-mi pare
Unde văd coleşa mare
Când o văd în vârf cu brânză
Mă săgeată pe la rânză
Când ajungea în Leşu trăgea la casa lui Pavăl Precup, deschidea credenţul (dulapul din bucătărie) şi întreba cotrobăind:
-Mai aveţi şi pentru mine coleşă cu brânză şi lapte acru?
Lelea Măriuca Precup punea apa în ceaon, făina, şi repede pe clopotori o coleşă mare cât o roată de car, zicând:
-No… mâncaţi, domnule profesor!
La repetiţii... la cor şi trişcaşi era sever, punctual, dar şi priceput, spune Iftinia Leşan. Apleca urechea şi dacă simţea că ai cântat fals…afară din formaţie. Mereu era preocupat de a descoperi noi talente. Părinţii mei: Iftinia şi Ioan Leşan l-au însoţit peste tot, fiind corişti. Mai târziu am participat şi eu cu sora mea Ioana Baciu, care a fost director de Cămin Cultural... o vreme. Directori de Cămin Cultural au fost în acea perioadă: Toma Artene, Tomuţa Simion şi George Andron.
Îmi duc aminte câţiva din corişti spune Iftinia Leşan: Măriuca Precup (privighetoarea Năsăudului), Pavel Precup ( cu steagul) şi fiicele lor: Ana, Ioana şi Mărioara Precup(solistă), Măriuca Roman, surorile Banu: înv. Veronica, Măriuţa şi Virginia, Tonica Duca, Livia şi Grigore Bindean, Melania şi Ion Căilean, Lidia şi Ion Solcan, Reghina Tăpălagă, înv.Maria Tănase, Iftinia şi Larion Marica, Aurelian Pralea, Matroana şi George Mihăiese, Ecaterina Gagea, Măriuca şi Ioilă Persecă, înv.Ioana Tomuţa, înv George Andron, Ioilă Andron, Fica şi Ioana Bâgi, Lucreţia Sereţan, Măriuca Pralea, Corneluţa şi Doroftei Cârdan ( cu zongora) şi mulţi alţii. După repetiţii urmau petreceri atât de frumoase, spune Iftinia Leşan, încât nu le-am uitat niciodată. Domnul Jarda juca ţărăneşte cu noi, cânta şi striga. O dată era tare nervos…dar…George Mihăiese, pentru a-l înveseli a început să strige:
Io de când m-am însurat
Femeia mie mi-o dat
Laptele nestrecurat
Mămăliga necernută
Mâncă George cât de multă
…cât de multăăă, pui ha!!!
Râdea domnul profesor Jarda cu lacrimi şi se veselea cu noi… toate necazurile vieţii îi treceau.
Profesoara Elena Costandin, pe numele de studentă, azi pensionară, trăieşte în Cluj. M-am întâlnit întâmplător cu dânsa într-o staţiune unde fredonam melodii ale maestrului Tudor Jarda. Cu durere în suflet mi-a spus: „ Mi-e sufletul plin de sentimente frumoase pentru Tudor Jarda! A fost profesorul care m-a selecţionat pentru Coservatorul Gheoghe Dima din Cluj. „Ţi-am dat 10 băietă!...”, mi-a spus profesorul. Era îngerul pe pământ. Drăguţ şi prestant, atâta carte ştia că noi studenţii rămâneam uimiţi. Era ştiinţa întruchipată. Noi faţă de dânsul eram ca cerul de pământ. Era modest, punctual, cinstit, curat la suflet dar fără să se coboare. Ştia vorbi cu toată lumea fără a jigni, ştia şi îi plăcea să vorbească şi cu ţăranii dar ce m-a uimit a fost un laudaţio ţinut la 80 de ani când a vorbit cursiv 50 de minute în limba latină. Era un om cult din toate punctele de vedere. Avea o inteligenţă care te emoţiona şi te umbrea. Era profesorul nostru de armonie, era un munte de talent. Noi învăţam dar uneori primeam calificativul SCL- SCLAB aşa ca să nu spună SLAB. Îl întrebam: „D-l profesor când scăpăm de SCL-ul ăsta?” El zâmbea şi ne spunea să ne punem pe treabă. Mi-e dor de acest om minunat!. Am fost foarte bună prietenă cu profesorul Tudor Jarda. Toţi studenţii eram înnebuniţi după el. Nu era student să nu-l iubească. Participam la toate concertele dânsului. Mi-a scris un imn al şcolii despre Horea, text şi melodie. E ceva de neimaginat câte lucrări are d-l Jarda: coruri mixte pe voci egale, cu orchestră, operă. Am participat cu colinde de Tudor Jarda în Danemarca şi a fost ovaţionat. Îmi aduc aminte de o baladă „ Zeul Pan” pe versuri de Lucian Blaga, o lucrare extraordinară şi multe, multe altele. A înfiinţat Festivalul cântecului ostăşesc care are loc în fiecare an la Casa Armatei din Cluj. Mereu ne spunea de Leşu, aici era în elementul lui, avea o intimitate, s-a contopit cu satul. Ne cânta la întâlnirile cu studenţii de peste ani melodii vesele pe versuri populare din această zonă. De fapt rădăcinile maestrului Jarda se trag de pe meleaguri bistriţene.
Sciitoarea Ioana Precup din Oradea spune: eram copil de 13-14 ani când a venit profesorul Tudor Jarda să înfiinţeze corul în Leşu. Căuta corişti. Prima dată a ascultat pe mama, Maria Precup şi a rămas uimit spunând: „ Nici dacă ai avea Conservatorul, n-ai cânta mai frumos!”. Mama l-a rugat: „Ascultaţi şi băietele că şi ele ştiu cânta”. Când am auzit că-i profesor în Cluj nu am vrut să cântăm în faţa dânsului…ne-am retras în cămară şi am cântat de acolo. Ne-a ascultat şi ne-a înregistrat. Ne-a selecţionat în cor…pe mama şi noi cele trei fete: Ana, Ioana şi Mărioara. Maria Precup cânta în cor dar şi solistă. A luat locul I pe ţară în 1954. Corul a fost laureat cu premiul I. Cine a ascultat-o a numit-o „Privighetoarea Năsăudului”. Aurelian Pralea era prezentator. Profesorul Jarda venea la noi vara, spune Ioana Precup, cu soţia şi cei doi copii: Radu şi Pavel. Mergeam împreună la măsura oilor pe Bondari cu mielul fript în cuptor, surcele (prăjituri) bune coapte în unsoare, sticle cu jinars fiert…era plină traista de bunătăţi. Scoteam cingeauăle şi le aşezam jos pe iarbă…apoi noi în jurul lor. Petrecerea era frumoasă. Aveam o gaşcă: Pavel Precup şi familia, Tudor Jarda, Dr. Someşan, brigadirul Pop, Naţi, Izachil Pralea, Ion Roman, Grigore Roman şi Ioana, George Mihăiese cu Matroana care aducea cârnaţ uscat păstrat în lădoiul cu ovăz de la un porc la altul, fidileşul cu jântiţa îl aducea Ilisâie Petri, mielul îl da Cipcirel, butoiul cu bere George Constantin…Doamne cât era de frumos!…Când era petrecerea în toi venea ursu…Pavel Precup, atunci, striga:
-Fugi... domnule Jarda... că dacă te prinde ursu te mojileşte!!!
Tot Ioana Precup spune că George Mihăiese a luat premiul I la fluier, făcea deschiderea cu tulnicul şi a dirijat echipa de trişcaşi. Dirijori la echipa de trişcaşi: Tudor Jarda, George Mihăiese, Larion Marica, Lenuţ Bâgiu şi Lupşan Nicolae.
Dinu Ana de la Oradea, spune: Tudor Jarda a fost profesor la Facultatea de muzică a Universităţii din Oradea. Ne cunoşteam din Leşu. Venea la noi în Oradea în fiecare sâmbătă în perioada în care Pavel era în armată, aici. Am făcut revelionul împreună, era un om deosebit. Îmi amintesc multe. Am petrecut clipe frumoase, de neuitat împreună. Mi-a rămas întipărită în minte o fază când profesorul Jarda a venit să cumpere o maşină de la Oradea. Aşteptam în staţia de tramvai. Jos lângă picioare şi-a aşezat o geantă jerpelită plină de bani…bani de o maşină... şi cânta de braţ cu maiorul Dinu (soţul meu) :
Lelea cu bani de-a grumaz
Şi cu lacrimi pe obraz
Lelea cu petele-n păr
Şi din ţâţă-i curge zăr
Sau o fază când băiatul meu, Nicu, a venit de la pescuit cu o plasă de peşti. Mi-a zis:
-Ana, dacă-mi dai nişte peşti mi-i prăjeşte nevasta când ajung la Cluj.
-Luaţi plasa cu peşte, domnule Jarda…noi mai avem…
D-l Jarda a luat o plasă şi a ieşit. Ne-am luat la revedere, m-am întors în casă şi văd jos o plasă. Spre surprinderea mea... plasa era plină de peşti. Iau plasa şi fug până în centru la statuie. Era în staţie.
-Ce aveţi în plasă d-le Jarda?...
-Peşti, Ană!...se uită mirat şi când colo…plasa era plină cu mămăliga pescarului.
Facem schimb de plase şi ne distrăm de situaţie. Era un om simpatic, ştia de glumă dar şi de respect. Între familiile noastre s-a legat o prietenie lungă, mai ales că ne ştiam de la Leşu şi-mi iubea părinţii şi surorile.
Banu Virginia-Gherla: Am participat la corul înfiinţat de profesorul Tudor Jarda la Leşu. Mergeam cu drag la repetiţii cu surorile mele: Veronica şi Măriuţa. Avea un dar de a ne atrage, un respect şi un talent de invidiat. Am întâmpinat şi greutăţi. Nu era curent electric, pe vremea aceea, era lampa. Îmi amintesc cum odată a fost la noi…îi plăcea să doarmă între ţoalele de lână moi, proaspăt aduse de la vâltoare, nu-i trebuia cearșaf şi plapumă. Tata îl conducea cu felinarul.
În Bucureşti…înainte de a intra pe scenă şi-a adus pantalonii albi de la spălătorie:
-Hai, Virginia, şi vezi ce mi-au făcut caprele astea de bucureştence…cum să intru în scenă?
Mi-a arătat pantalonii. Ha!... Erau călcaţi invers…cu dunga pe lateral…parcă zbura…
-Vino şi dă-le o lecţie, tu…fată de la ţară…să nu mai facă pe cineva de minune…
Avea un caracter aparte, vorbea frumos cu noi. Era un om de admirat. Ştia să iasă basma curată din orice situaţie.
Ne duceam, odată, la şcoala de muzică în Cluj. Până la gara din Ilva Mică mergeam cu căruţa. Era într-o luni dimineaţa. Iloanii ieşeau de la nuntă. D-l Jarda a încput să cânte: "Cucurigu, cucurigu, cucurigu!..."( era un ciuf pentru ei)
-Nu strigaţi, domnule profesor, că ăştia ne omoară!
S-au năpustit asupra noastră nervoşi, erau băuţi de la nuntă…
Noi nu ştiam unde să ne ascundem, eram speriaţi. D-l profesor i-a potolit cu o dibăcie de necrezut, zicându-le: „ Să fiţi mândri, măi iloani, de satul vostru, cu oameni cumsecade, gospodari vestiţi în tot Ardealul!”…şi aşa apele s-au liniştit.
Pralea Maxim a fost trişcaş în Formaţia de trişcaşi înfiinţată şi dirijată de maestrul Tudor Jarda, alături de: .Larion Marica, Valer Folfa, Graţian Marica, Nelu Ciupa, Emil Mici, Valer Pralea, Ştefan Feldrihan, Pavel Precup, Cârdan Doroftei, Valer Borgovan, Mihăilă Bălăjan şi alţii. A participat peste tot cu echipa. De la el şi de la mulţi alţii am auzit doar cuvinte de laudă şi preţuire.
Ca profesor a avut studenţi din Leşu: Larion Todica, Veronica Avram şi Nicolae Gheorghiţă.
......................
Citiţi ediţia print !