Scriitorul Mihai Sin plâns de colegii bistriţeni

Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor anunţă cu durere încetarea din viaţă a prozatorului Mihai Sin (astăzi, 6 mai 2014).
Odihnească-se în pace!

Mihai Sin s-a născut în 5 noiembrie 1942, la Făgăraş/Braşov. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj (1965). Doctorat în filologie în 2003. A debutat cu o schiţă în revista Steaua, în 1966. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1974, al P.E.N. Club, secţia română, din 1991. Co-fondator, în 1971, al revistei „Vatra”. Director de onoare al revistei „Vatra veche”. A fost director al Editurii „Albatros”, 1990, ataşat cultural la Ambasada României de la Tel-Aviv, în 1992; profesor la U.A.T. din Târgu-Mureş. Este autorul unor cărţi care s-au bucurat de o bună primire deopotrivă din partea criticii şi a cititorilor: Aşteptând în linişte, povestiri, 1973; Viaţa la o margine de şosea, roman, 1975; Bate şi ţi se va deschide, roman, 1978; Terasa, povestiri, 1979; Ierarhii, roman 1981; Cestiuni secundare, chestiuni principale, publicistică, 1983; Schimbarea la faţă, roman, 1985; Rame şi destin, proză scurtă, 1989; Quo vadis, Domine, 2 vol.,1993-1996; Reşedinţa, 1996; Marea miză: teme şi obsesii ale romancierului român contemporan, 2003.
În 2006, a apărut volumul de interviuri al lui Nicolae Băciuţţ, „Mihai Sin – Ierarhiile neliniştii” (Editura Nico).
Premiul Uniunii Scriitorilor (1978, 1985).
În 1990 - Premiul pentru proză al revistei „Flacăra”

Au scris despre cărţile sale: Dana Dumitriu, Laurenţiu Ulici, Mircea Iorgulescu, Dan Culcer, Cornel Moraru, Valeriu Cristea, Ioan Holban, Alex Ştefănescu, Eugen Simion, Lucian Raicu, Ion Vlad, Tania Radu, Ştefan Borbély, Caius Dobrescu, Dan C. Mihăilescu, Irina Petraş, I. Negoiţescu, Ion Simuţ, Gheorghe Perian, Gabriel Dimisianu, Dumitru Micu, Bianca Burţa-Cernat ş.a.

Povestirile impun prin seriozitatea scriiturii şi înverşunarea introspectivă, mai puţin prin anvergură şi efecte spectaculoase.[…] Morocănos, sucind şi răsucind fără încetare frustrări şi nostalgii ţepoase, omul la S[in] este în chip constant convins că „dincolo de adevărul faptelor există şi un alt adevăr, şi acesta îmi scapă. Poate e doar un adevăr psihologic, dar şi pe acesta îl ştiu, deci nici el nu ajunge ca să-mi explic…”. Din acest unghi trebuie citite cele trei cărţi principale ale scriitorului, romanele Bate şi ţi se va deschide (1978; Premiul Uniunii Scriitorilor), Ierarhii (1981) şi Schimbarea la faţă (1985; Premiul Uniunii Scriitorilor), aproape o trilogie a înfrângerii, interpretabile inclusiv din perspectiva subversivă a umilirii individuale în ramele totalitarismului. (Tania Radu în DGLR)
Marea miză este profesiunea de credinţă a unui prozator de şcoală veche, imun la cîntecele de sirenă ale doctrinarilor postmodernismului autohton. Într-o epocă în care cuvintele de ordine sînt „relativizarea“, „contingenţa“, „ironia“, Mihai Sin rămîne pe redutele unei concepţii despre literatură taxabile (de către unii...) ca desuete, dacă nu chiar reacţionare. În contra curentului, Mihai Sin defineşte literatura ca valoare „tare“, ca expresie a general-umanului şi revelator al devenirii istorice, îngăduindu-şi luxul de a insista cu obstinaţie asupra echivalenţei dintre ceea ce numim (încă!) literatură mare şi literatura cu mize/teme „mari“. Că în absenţa unei problematici de substanţă (ce vizează, în toată complexitatea ei, „condiţia umană“) romanul se vădeşte un produs minor, perisabil, asta este, sau ar trebui să fie, o evidenţă. Că experimentul romanesc îşi are rolul său, fără îndoială important, dar în acelaşi timp limitat, este, iarăşi, o afirmaţie de bun simţ. Aşijderea, că excesul de experiment şi de artificiu au dus într-o fundătură (lipsa de audienţă fiind numai unul dintre efectele crizei), că specia romanului presupune – vrem, nu vrem –, dincolo de orice subtilităţi „tehnice“, investigarea (în variate formule) a multiplelor paliere ale umanului. (Bianca Burţa-Cernat în Observator Cultural 430/2008)
"Mihai Sin a fost un prieten apropiat al bistriţenilor, şi-a lansat cărţile aici, a fost la Saloanele Rebreanu, a fost publicat în Mişcarea literară. Îl cunosc încă de la înfiinţarea revistei Vatra şi am fost mereu în relaţii bune" ne-a declarat scriitorul Olimpiu Nuşfelean.
"E de necrezut! S-a stins Mihai Sin! Un scriitor vertical, demn,un ardelean de clasă.Retras din lumea literară, ocolit de critici și de foști prieteni,rămâne ceea ce, de fapt, a fost:un prozator de excepție,o conștiință rarisimă.Avea prieteni buni la Bistrița:Virgil Rațiu,Cornelia Macarie,Olimpiu Nușfelean...Ne-am întîlnit la Bistrița,la Tg.Mureș(îți aduci aminte,Andrei Zanca?),la Sîngeorz Băi...In 1987 am realizat împreună un interviu,care a apărut,după destule peripeții,grație lui Ion Simuț în revista "Familia"...Ne-am revăzut,cred,prin 2009,2010,la Zilele "Liviu Rebreanu"...Era împăcat cu singurătatea lui literară și profund atașat de soție și de Dumnezeu.Am proiectat o călătorie la Nicula...Deși ne-am făcut promisiuni nu ne-am mai văzut de atunci.Ce rău îmi pare! Il voi căuta la Mănăstirea Recea.Promit.Dumnezeu să-l odihnească în pace!" acrie pe facebook directorul Bibliotecii Judeţene BN, Ioan Pintea.
Insoţim textul cu câteva imagini de la lansarea Irinei Szasz “CuMinte la Dalai Lama”, la Casa Cărţii Aletheia, unde Mihai Sin a vorbit de neuitat, alături de Ovidiu Pecican şi Cornelia Macarie ! Se întâmpla în urmă cu 5 ani. Despre eveniment Irina Szasz spune pe facebook: "Pentru mine , pentru carticica mea era vital ca Mihai Sin sa fie acolo in Bistrita.El a fost primul care a citit-o.Ii citisem cartile, proza lui formidabila mi-a dat curajul nebun sa ii cer o parere. A fost exact ce trebuie pentru mine.Esential! A acceptat sa imi lanseze carticica la Bistrita, orasul meu. Ma consider norocoasa ca l-am cunoscut si ca un scriitor de talia lui a fost atat de generos cu mine, incepatorul!"