Scrisoare de drum pentru Marioara Murărescu

Veronica Oşorheian

Preţuită Marioara Murărescu,
Soarele a scăpătat după culme. Are şi el drumul lui. Răsare spre a vesti lumii un nou început, oferă celor mulţi darul cel preţios, apoi se duce spre odihnă, pentru a continua un nou început.
Asemeni Soarelui, fiecare creaţie a lui Dumnezeu urmează un drum consfinţit, împlineşte ce are de împlinit, bucurând atâtea şi atâtea suflete şi, dacă i-a fost dat, OMUL lasă o dâră de amintire, neştearsă o vreme, cam cât un strop de îndestulare a frumuseţii lumii. Ţi-ai împlinit menirea pentru care ai venit ! Atât de frumos, încât pleiada celor care te-au însoţit în demersul tău a promovat ceea ce are reprezentativ un popor – Folclorul ales. Pleiada asta mare, în zilele acestea, s-a adunat la sfat şi deapănă amintiri pe ghemul cântecului, ghem care creşte cu fiecare poveste adusă de cunoscuţi interpreţi din toate zonele româneşti. Cu siguranţă, numele lor se vor rândui într-o carte pe care o meriţi. O carte în care poţi fi model pentru cei care se îngrijesc de cercetarea şi promovarea cântecului popular.
Lină să-ţi fie calea spre Cerul cel dorit de creştini, precum molcomele noastre doine.
P.S. Preţuită Marioară, te rog du voie bună bădiei Larion Marica şi lelii Raghina Tăpălagă (vecina mea de altădată), prezenţi, alături de Trişcaşii din Leşu, într-una din emisiunile Tezaur folcloric. Ţi-o aminteşti pe lelea Reghina ! Cea care s-a jeluit că, dacă n-ar fi dus-o Constantin Brăiloiu, alături de Maria Precup şi Ana Nimigean, ca să le înregistreze pe discuri de ceară, cum se obişnuia în anul 1934, ele n-ar mai fi văzut Bucureştiul. Voie bună te rog să-i spui şi Valeruţei. Cred că s-au întâlnit în veşnicie, că şi aici, pe pământ, Valeruţa a trecut de multe ori pragul Reghinei Tăpălagă, după cântări bătrâneşti cântate prin şezători.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5