Se pun bazele Academiei Mondiale pentru Cultură şi Artă, cu sediul la Bistriţa
Managerul Palatului Culturii Bistriţa, Dorel Cosma, preşedintele Uniunii Mondiale de Folclor, alături de mai mulţi oameni de cultură şi artă au pus, la Istanbul, bazele Academiei Mondiale pentru Cultură şi Artă, stabilind câteva linii generale, în perioada următoare constituindu-se statutul.
Academia va avea reprezentanţi din Turcia, România, Spania, Italia, Peru, Australia, Franţa, Israel, şi se va adresa tuturor formaţiilor de artă şi cultură care doresc să conlucreze pentru frumosul artei.
Noua structură culturală va fi inaugurată în luna noiembrie, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru şi Literatură „Liviu Rebreanu”. „Sediul oficial va fi la Bistriţa şi se va lucra pe toate domeniile artei şi culturii, cuprinzând artişti, scriitori, plasticieni din întreaga lume. Vom putea depune proiecte internaţionale şi, împreună, vom putea promova mult mai bine cultura şi arta specifice fiecărui popor. Nu va fi o structură în care vor intra oameni, ci instituţii şi formaţii, spre exemplu, din Bistriţa, printre membrii fondatori vom regăsi Societatea Scriitorilor „Conexiuni” şi Ansamblul Profesionist „Cununa de pe Someş””, ne-a declarat managerul Dorel Cosma.
Citiţi şi:
- Dorel Cosma a promovat poezia românească la Istanbul
- Dr. Dorel Cosma, premiat în Italia
- Natura şi arta, în viziunea studenţilor din Republica Moldova, la Tăşuleasa
- Directorul general AS TV, Dorel Cosma, în Comisia de evaluare a directorilor de cultură din Braşov
- Se pun bazele celul mai mare festival de folclor care va porni de la Bistriţa spre şase ţări
Adaugă comentariu nou