Senatorul Ioan Deneş: Aleşii locali nu mai sunt incompatibili dacă fac parte din CA sau AGA ale societăţilor din subordine. Activitatea nu este plătită
Senatorul Ioan Deneş a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, trei propuneri de modificare a legislaţiei, aflate pe ordinea de zi a celor două camere ale Parlamentului, care vizează incompatibilitatea aleşilor locali, eliminarea aprobării proiectelor cu majoritate de 2/3 şi atragerea răspunderii semnăturii pe actele administraţiei publice locale.
„Celor trei propuneri le-am spus aşa: „Transparenţă şi interpretare corectă a legii”, „Majoritatea calificată trebuie să hotărască. Stop blocajelor din administraţiile publice locale!”, „Cine semnează, acela răspunde. Stop sintagmei „semnează ca primarul”!”. Pe toate cele trei propuneri, Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică sunt raportoare şi am avut intervenţii în plenul Senatului”, a declarat senatorul Deneş.
Prima modificare vizează Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, Propunerea a întrunit unanimitate (98 voturi) la Senat, cameră decizională fiind Camera Deputaţilor. „Aleşii locali – primari, viceprimari, preşedinţi de consilii judeţene, vicepreşedinţi, consilieri locali şi judeţeni – până acum, în regimul incompatibilităţilor era interpretat ă dacă fac parte din adunări generale ale acţionarilor, ale societăţilor subordionate administraţiei publice locale pe care le reprezentau, sau în consilii de administraţie, ar fi incompatibili cu acea reprezentare. Am făcut această modificare şi am precizat foarte clar că incompatibilităţile rămân aşa cum au fost până acum cu excepţia prezenţei dumnealor în aceste consilii de administraţie sau AGA. Reprezentarea aleşilor locali sau judeţeni în CA al instituţiilor subordonate administraţiei respective nu sunt retribuite, ca să eliminăm lucrurile de interpretare cum că ar avea vreun interes patrimonial acel ales local”, a explicat senatorul PSD.
O altă propunere vizează modificarea Legii 215/2001 a administraţiei publice locale, care va fi pe ordinea de zi a plenului Senatului, marţea viitoare. În fapt, se doreşte ca aprobarea unui proiect cu 2/3 din voturi să vizeze doar vânzările şi cumpărările de imobile şi, probabil, concesiunea, astfel evitându-se blocajele din administraţie, „când minoritatea bagă pumnul în gură majorităţii”. Nu în ultimul rând, o altă propunere vizează atragerea răspunderii specialiştilor, funcţionarilor publici care întocmesc acte ce ulterior sunt semnate şi de primar. Şi această propunere va intra marţi în plenul Senatului.
„Ştiţi foarte bine vorba populară care s-a încetăţenit în ultimii zece ani în România că „semnează ca primarul”. Primarul nu avea absolut nicio vină pentru că era o lege ciuntită, incorectă. Primarul, conform Constituţiei şi legii alegerilor locale, precum şi preşedintele Consiliului Judeţean, trebuia să fie un om ales al cetăţenilor, nu neapărat să aibă studii specializate în zona juridică sau economică. Această lege vine şi spune că cine semnează, acela răspunde. Dacă secretarul sau personalul din aparatul de specialitate îşi pune semnătura pe un act acea semnătură îl responsabilizează în faţa legii”, a explicat senatorul Deneş.
Citiţi şi:
- Senatorul Deneș anunță prevederi clare privind răspunderea funcţionarului „pe semnătură” și incompatibilitățile aleșilor locali!
- Senatorul Deneş va propune ca mandatele aleşilor locali să fie validate de instanţă
- Prefecţii din România s-au întâlnit la Târgu Mureş. Ovidiu Frenţ i-a transmis senatorului Deneş propuneri de modificare a Legii administraţiei publice
- Senatorul Deneş: Iniţiativa senatorului Dobra nu a fost votată de deputaţii Oltean şi Dolha
- Senatorul Ioan Deneş: Guvernul ar putea să-şi asume răspunderea pe pachetul legislativ de reformare fiscală
Adaugă comentariu nou