Și totuși se poate! În cultură!

Țara trece prin momente grele. Și, împreună cu ea, cultura. Situația economică precară a țării afectează și starea culturii, în general, managementul cultural, proiectele literare sau artistice. Se alocă tot mai puțini bani pentru cultură, pentru dezvoltarea acesteia, se retrag bani destinați propășirii culturale a poporului, dacă se poate spune (și) așa. Să spui că nu găsești bani pentru un proiect literar, pentru editarea unei cărți a devenit aproape un truism, o retorică goală, nu de sens, ci de… intenție. Recent, un admirabil poet și traducător îmi spunea că are tradusă o operă importantă dintr-un scriitor străin, dar nu o poate publica deoarece nu mai poate identifica surse de finanțare a tipăririi respectivei cărți. A încerca să publici o carte pare a încerca să ieși din conven¬ția unei apatii generale. Cei inițiați în tainele frumosului, cei determinați, iubitorii de cultură, în speță de literatură par rătăciți într-o geografie ce devine tot mai străină bunelor intenții. Da, mai găsești ici și acolo oaze de bucurie, dar aceste oaze se leagă foarte greu într-un „narativ”, cum se zice, coerent, de multe ori ve¬leitarii sînt mai cîștigați decît scriitorii sadea, dar impresia generală este pesimistă, chiar și aici, într-un domeniu unde ar trebui (și, de obicei, e) cultivat optimismul. Se poate ieși dintr-o asemenea situație, în care, cu toate reticențele și piedicile, să reușești să afirmi contrariul, adevărul unei aspirații? Cînd cultura este pusă la index pentru o perioadă nedeterminată, cine ar îndrăzni să vină cu o soluție în sprijinul acesteia? Istoria (științei și a artei) ne amintește cîteodată, cînd îi acordăm atenție, că Giordano Bruno a fost o victimă tragică a obscurantismului. Galileo Galilei, după ce a fost forțat de către Inchiziție să renunțe la teoriile sale despre mișcarea Pământului în jurul Soarelui, ar fi rostit, în 1633, celebra frază în limba italiană „Eppur si muove!”. Găsim oare și în realitatea noastră culturală exemple care să ne indice că anumite lucruri se mișcă?
Un asemenea exemplu ar putea fi dat, păstrînd totuși proporțiile, prin inaugurarea unei construcții cu destinație culturală de excepție, și anume Centrul Cultural Liviu Rebreanu din Beclean, inaugurat recent, prin grija primarului de aici, Nicolae Moldovan, a consiliului local și, desigur, a contribuabililor beclenari. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Zilelor orașul Beclean. Prilej determinat și de marcarea a 790 de ani de la prima atestare docu¬mentară a orașului. Conform unui comunicat de presă de la lansarea proiectului, acesta a fost finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 13 – „Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiții 9b – „Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare”, Obiectivul specific 13.1 - Îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici și mijlocii din România”. Intențiile au fost ambițioase și, materializate, cum s-ar zice, binemeritate de locuitorii orașului și nu numai.
N-o să intru prea adînc în date despre oraș. Aș menționa doar că localitatea are o populație de 12.000 locuitori și este un important nod de cale ferată. O localitate de turnură, care, în cadrul județului Bistrița-Năsăud, face trecerea – cum zicem în glumă – spre Occident? Da, e cel mai occidental oraș din județ… Aici s-a născut Ludovica Rebreanu, mama scriitorului Liviu Rebreanu, care s-a remarcat atît la școală, cît mai ales prin intensa acti¬vitate artistică desfăşurată în cadrul cercului de actori amatori teatrali locali, cerc înjghebat sub conducerea fratelui ei mai mare, activitate remarcată – cum se zice - de presa vremii și apreciată de publicul larg. De oraș sînt legate Băile Figa, în continuă dezvoltare. E un oraș mic, să zicem, un tîrg, poate, dar care crește mereu sub administrarea edilului de azi, prin proiecte îndrăznețe. Cîndva, elev, aici am întîlnit primii scriitori „ieșiți” din cărți, în carne și oase, în sala cinematografului orășenesc – ca o hală, dar utilă. Îmi amintesc că Augustin Buzura a citit din cartea sa de proze „De ce zboară vulturul”, scriitorul fiind venit la întîlnirea cu publicul, nu doar cu elevii, împreună cu redacția revistei Tribuna. Aspirația spre cultură a fost constantă – două școli noi, biserica ortodoxă din centru, biserica greco-catolică etc. De la scena improvizată pe care juca teatru tînăra Ludovica Diugan, prin sala de cinema cu lec¬turi publice, la actualul Centru Cultural a fost un drum în ascensiune parcurs cu determinare și încredere în cele frumoase.
Cu ocazia inaugurării Centrului, a fost dezvelit bustul scriitorului Liviu Rebreanu realizat de sculptorul Mircea Mocanu, menit oarecum să supervizeze activitățile culturale care au loc aici. Cu această ocazie, Opera Națională din Cluj-Napoca a susținut un concert aparte în care au excelat baritonul Florin Estefan – „orchestratorul” unui spectacol dezinvolt - și tenorul Eusebiu Huțan, cu acompaniamentul Orchestrei Operei Naționale Române Cluj-Napoca. A fost estimat un număr de 400 de spectatori. O zi mai tîrziu, scena a fost onorată de prezența actorilor Maia Morgenstern și Marius Bodochi, care au jucat în piesa „Elixir” de Eric-Emmanuel Schmitt, prozator și dramaturg de succes al actualității literare europene. Formații artistice de mare atracție și diversitate s-au perindat pe scena în aer liber din fața Centrului, adunînd un public numeros, peisajul zilelor fiind întregit și de „instalații” dedicate relaxării și probării unor ocazii de a-ți stimula adrenalina sau de a onora apetituri culinare.
Revenind la piesa de teatru jucată la Beclean, aș menționa că e vorba de doi foști iubiți, Adam și Louise, care trăiesc la mii de kilometri depărtare unul de celălalt, el la Paris, ea în Montréal. Corespondenți pe e-mail, își evocă trecutul comun și tind să se apropie din nou. Într-o lume a polarizărilor extreme, cum este cea a noastră, mesajul piesei este grăitor. Posibilitățile de conciliere sînt reale. În ceea ce privește proiectul cultural înfăptuit la Beclean, aș aminti mărturisirea dramaturgului francez, nu doar observator minuțios și lucid al capriciilor inimii, cum e definit într-un program de sală, ci și al lumii de azi în general, scriitorul fiind și un ateu convertit la creștinism. EES zice: „În Elixirul dragostei m-a interesat mai ales distincția dintre dorință și sentiment. Cred că, în privința iubirii, problema constă în faptul că denumim cu același cuvînt două teritorii diferite: cel al dorinței și cel al sentimentului.” Cu o asemenea mărturisire în minte, am putea spune că edificarea Centrului Cultural Liviu Rebreanu din Beclean este și expresia unei iubiri, pentru frumos, în care dorința de a face s-a asociat cu sentimentul împlinirii și al trăirii frumosului. S-a demonstrat că, în ciuda inerției „financiare” și a ignoranței manifestate față de cultură, totuși se poate! Chiar și în cultură!
Să reținem însă și că, între principalele obiective specifice ale proiectului, se menționează „funcțiuni recreative-educaționale, funcțiuni recreativ-culturale; dotarea construcției realizate cu echipamente specifice funcțiunilor recreative și dezvoltarea infrastructurii urbane de acces la centrul cultural creat prin proiect”, idei solicitate desigur de specificul proiectului. Evident și important este și faptul că faptele culturale, literare sau artistice nu au doar un rol recreativ, ci, mai ales, unul creativ, de formare și îmbogățire a personalității fiecăruia.