Social
|
Sala de ședințe a Palatului Administrativ va găzdui joi, începând cu ora 13.00, un eveniment dedicat istoriei celei mai numeroase etnii din România: romii. Este vorba de ”Dezrobirea romilor”, cu o... |
Luni, pe drumul național 17D, polițiștii rutieri din Năsăud l-au oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat în vârstă de 62 ani, din Năsăud, care conducea un autoturism pe raza comunei Rebrișoara... |
|
Luni, polițiștii rutieri din Năsăud au oprit în trafic, pentru control, un autoturism care circula pe drumul național 17C, pe raza localității Dumitra. „Polițiștii l-au legitimat pe șoferul... |
Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică - Biroul Pentru Combaterea Delictelor Silvice, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj au efectuat controale la un ocol silvic... |
|
Duminică, la ora 16.04, o persoană necunoscută, a cărei voce părea de copil, a apelat numărul unic de urgență 112 și a solicitat ajutor, fără să ofere alte detalii, după care a închis, nemaiputându-... |
Un incendiu a izbucnit, în această noapte, la o casă de locuit în localitatea Domneşti. La faţa locului a intervenit Detașamentul de Pompieri Bistrița cu două autospeciale de stins incendii,... |
|
Pe drumul județean 172B, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud l-au depistat și oprit în trafic, vinerea trecutĂ, pe un tânăr de 24 de ani, din Parva, în timp ce conducea un autoturism.
"Acesta... |
Un accident rutier a avut loc pe drumul județean 172 B, la Rebra, doua persoane fiind transportate la UPU SMURD pentru investigatii suplimentare.
Conform primelor date, pe raza localității Rebra,... |
|
Update: Echipajele ajunse la fața locului au găsit trei victime.
Două dintre victime au ieșit din mașină până la sosirea pompierilor și una este blocată, se lucrează pentru extragere. Toate... |
Un acccident rutier s-a petrecut, vineri seara, pe DN 17 D, în localitatea Maieru. La faţa locului a intervenit un echipaj de prim ajutor de la Sângeorz Băi, care a evaluat patru persoane implicate.... |
|
Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Bistriţa-Năsăud, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, au... |
Un incendiu a izbucnit la un coș de fum, la o pensiune în localitatea Colibita. Intervine Garda de Intervenție Prundu Bârgaului.
|
|
|
Două sancțiuni contravenționale au fost aplicate de către polițiștii de la Rutieră, pentru neîndeplinirea obligației de întreținere a drumului public pe timp de iarnă, potrivit reglementărilor în... |
|
Un tânăr de 21 de ani, din Florești,comuna Nimigea, care conducea un autoturism pe direcția Bistrița-Beclean, a fost depistat de polițiștii Compartimentului Rutier Beclean, în timp ce conducea un... |
Ninsoarea care a căzut în această după-amiază a dat de furcă şoferilor. Pe DN 17 C, traficul rutier a fost blocat pentru o perioadă de timp, pe raza comunei Dumitra. Pe banda de mers dinspre Năsăud... |
|
Un accident rutier a avut loc in aceasta dimineata la Ciceu Giurgesti, adupa ce un autoturism a derapat si s-a rasturnat lateral in sant.
Din primele informatii, este doar o victima neincarcerata,... |
Un incendiu a izbucnit în această după-amiază la acoperișul unui atelier auto, amplasat in municipiul Bistrita, strada Ghinzii. La fața locului intervine Detașamentul de Pompieri Bistrița.
Incendiul... |
|
Un accident rutier a avut loc in localitatea Romuli, spre judetul Maramures. Un tir a derapat, a parasit partea carosabila. Traficul este blocat, dar fara victime.
Pe drumul național 17C, în... |
Un accident forestier a avut loc in zona localitatii Bichigiu. Un lucrator forestier a fost lovit de un lemn. Din primele i formatii, acesta prezinta leziuni la nivelul membrelor inferioare.
|
|
Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud anunță persoanele interesate de bilete de tratament balnear, ca începând de astăzi, 11.02.2020, sunt disponibile bilete cu data de intrare în stațiune 17, 18... |
Un incendiu a izbucnit la o casă de locuit din localitatea Satu Nou, comuna Cetate. La faţa locului intervine Detașamentul de Pompieri Bistrița.
Din primele informaţii, incendiul este localizat, se... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Lun, 13:55
Bacalaureat: 35 de candidați au absentat de la proba scrisă de Limba și literatura română Lun, 13:51
DIGITALIZAREA COMPANIEI SICRAN 2002 SRL Lun, 13:19
Glasuri de pe Someș la Dunărea cea mare Cultura
NOWY SĄCZ, Polonia. În eleganta sală a Institutului de Cultură din Nowy Sącz s-a desfășurat una...
Comentarii
Monica Săsărman a fost aleasă vicepreședinte al Organizației Femeilor Social Democrate. Bogdan Ivan: Bistrița-Năsăud este reprezentat în conducerea națională
Aurel -
Dum, 16:51
Acum că nu mai au treabă cu guvernarea au purces la alegeri de partid interne. La cele care...
Părintele Vasile Beni: Nu este greu, este fratele meu!
Vint Gheorghe -
Dum, 15:30
EXCEPTIONAL
Mitropolitul Andrei, la hramul Mănăstirii Salva. Generalul de brigadă (rtr.) Florian Caba a primit „Crucea Transilvană”
danutz -
Sâm, 16:24
mai NENOROCITILOR ...cum sa atribui distinctii ucigasilor ...???RUUUUSIIINE !!
Bogdan Ivan confundă respectarea legii cu blocarea investițiilor
un cetatean -
Vin, 16:35
Bogdan Ivan a demonstrat ca e mereu pe contrasens! Dar ca orice pesedist tupeist, falos si mincinos...
A existat ură împotriva evreilor şi la Bistriţa
Poiana Mărului -
Joi, 22:45
D-na Alina, aveți mare dreptate! Sunt convins că ați parcurs presa românească din a doua jumătate a...
Aniversări
La ceas de sărbătoare, preacucernice părinte Ovidiu Cimpoieș, preot paroh la Posmuș, vă adresăm urări de sănătate și îndelungate zile alături de...
La popas aniversar, îi transmitem părintelui paroh Darius Gavriloaie de la Suplai, gânduri frumoase, însoţite de urări de sănătate, împliniri şi...
La ceas aniversar - 28 iunie - îi transmitem domnului Ionel Ropan, primarul comunei Petru Rareș, calde urări de sănătate, bucurii, împliniri în plan...
In Memoriam
De curând, ne-a ajuns vestea că Augustin Danciu, cunoscut sub numele de Tinu, a ”încetat” activitatea de librar, pe care a practicat-o toată viața.













































