Șoimanele lui Bata Marianov

Bata Marianov este un sculptor și prozator român, născut în 1943, la Timișoara. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București în 1970. Din anul 1971 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, iar din anul 2010 membru al Uniunii Scriitorilor din România. În 1982, soția sa, Fulga, sătulă de viața sufocantă din comunism, reușește să ajungă în Germania Federală, iar Bata, împreună cu cei doi copii minori, de-abia după doi ani, obligat fiind să ia viața de la zero.  Începând cu 1989, timp de șase ani, trăiește în Franța, fără a se putea adapta, dezamăgit de „democrațiile vestice”. În anul 1999 întreprinde un pelerinaj pe muntele Athos, fiind la un pas de a lua decizia rămânerii aici tot restul zilelor., În același an, tipărește, la București, prima sa carte intitulată „Trecerea nimicului prin ceva”. În 2004 are loc întâia sa expoziție personală la Bad Soden, în Germania, ocazie cu care lansează „Manifestul supraviețuirii”; în tomna aceluiași an îi apare volumul „Pe drumul spre la Mancha” la editura „Marineasa” din Timișoara. Din anul 2006 începe să lucreze la următoarele cărți: „Lauri de plastic”, „Tămâie și cocaină”, „Valea cu ierburi amare”, „Și câinii pleacă în exil”, „Coada dracului” „Tratament cu argintul viu” și poemele din volumul „Serenadă pentru surzi”, cărți ce vor fi definitivate în anii 2013și 2014 și publicate în anii următori. În 2008, a organizat ultima expoziție pentru parcul de sculptură monumentală „Teiuș-Caransebeș” și găsește finanțatori privați pentru continuarea Parcului de la Gărâna. În 2009 are loc expoziția retrospectivă la Muzeul de Artă din Timișoara (Palatul Baroc), sub genericul „Snopul”, când se editează o amplă monografie însoțitoare a expoziției. Tot acum vede lumina tiparului cartea de dialoguri cu regretata Mihaela Cristea „Dialoguri despre înfăptuire și desființare” (Un sculptor care vorbește). În 2019 a tipărit cartea „Bocancii mortului”. În anul 2020 a primit Premiul Artiștilor Plastici, decernat diasporei române, iar în 2023 Premiul Național pentru întreaga activitate „Opera Omnia”, din partea Uniunii Artiștilor Plastici.

Despre viața și opera lui Bata Marianov au scris, printre alții: Coriolan Babeți, Ioan Cărmăzan, Petru Comarnescu, Șerban Foarță, Dan Grigorescu, Dan Hăulică, Titus Mocanu, Deliu Petroniu, Marcel Tolcea, Robert Șerban, Pavel Șușară, Cornel Ungureanu; de asemenea, mulți critici de artă din Italia, Serbia, Franța, Germania etc.

Microromanul „Și câinii pleacă în exil” a apărut în anul 2023, la editura „Palimsest” din București și are o prefață semnată de Stevan Bugarski. Acțiunea se desfășoară într-un sat de munte, Valea lupului, o zonă turistică foarte căutată, unde protagonistul s-a retras pentru a crea după evenimentele însângerate din decembrie 1989. Aici, are prilejul de a reflecta asupra trecutului, a perioadei de studenție rebelă cu experiențele sale inerente, a unor întâmplări dramatice care i-au marcat profund viața în această lume debusolată. În noua locație, el speră să-și remonteze sufletul căzut, nu o dată, în melancolii sentimentale ermetizante.  Întâi, este vizitat de Damiana, o fată, reprezentantă a misterului feminin, mult mai tânără decât el, dar cu „destin de decrețel”, care devine stăpâna gândurilor sale; un fel de „fata morgana, zână sau șoimană”.

Personajul masculin este „alergic la dogme”, de aceea este sătul de cele trăite în comunism, când ni se sechestrase totul, „de la libertatea de gândire, de mișcare și de exprimare, până la opinii, sentimente, prietenii și viața de familie, otrăvindu-ne tinerețea și anii cei mai frumoși”. Bata, căci așa se numește eroul central, discută cu Damiana cu lejeritate despre sex-shopurile din România actuală, despre libido, despre diferite modele de vibratoare, despre ejaculare, despre lesbianism, erotism, apropierea fizică și psihică într-un cuplu, dar și despre bărbați responsabili și modești din Occident și tinerii „pulifrici” din România, plini de bani, imaturi și aroganți, lucruri despre care înainte de decembrie 1989 nu se putea scrie. Dialogul lor este presărat cu expresii picante, care îl face viu și atractiv. Referitor la acel decembrie însângerat, prozatorul notează: „realitatea nu este capabilă să țină pas cu așteptările noastre și asta produce dezamăgire”. Cu alte cuvinte așteptările au fost prea mari, iar nerăbdarea nu putea fi potolită; pentru  tineret, sămânța răului este ceva abstract, el, neavând un termen de comparație, nu știe cum ar trebui să fie normalitatea, netrăind înfricoșătorii ani ai perioadei comuniste, când eram conduși după câteva precepte utopice ale celor trei eșuați din istoria omenirii: Marx, Engels și Lenin .

Cealaltă „șoimană” este Otilia, cunoscută în perioada studenției, cu destin dramatic cutremurător; încercând să fugă din țară, alături de prietenul ei, Sorin, în înot peste Dunăre, până în Iugoslavia, tânărul este ciuruit de patrula de grăniceri, iar fata este violată de toți militarii. Ea scapă, totuși, cu viață, dar urmărită continuu de această experiență traumatizantă. 

Titlul acestei cărți este o parabolă cu tâlc profund și se referă la câinele Bliss, dat în îngrijirea artistului, care se legase sufletește de el, dar, spre regretul lui, este dus de stăpâna sa în Germania, unde  nu se poate adapta aidoma autorului. Asta îi permite artistului să meditezedin nou asupra condiției umane și a evenimentelor politice și economice din lume, cu precădere din Europa.