Starea prozei scurte, în revista Vatra

Numărul dublu (1-2/2009) al revistei VATRA este dedicat prozei scurte actuale, un gen pe care revista de la Târgu Mureş (una din cele mai serioase reviste de cultură de la noi, să recunoaştem) l-a cultivat cu consecvenţă încă de la apariţia seriei noi (1971). La întrebarea dacă există sau nu o criză a prozei scurte, răspund: Cornel Moraru, Cornel Ungureanu, Micea Popa, Gheorghe Perian, Péter Demény, Radu Ţuculescu, Iulian Boldea, Andrei Zanca, Liviu Ioan Stoiciu, Alexandru Vlad şi alţi prozatori şi critici literari.

Iată ce spune, printre altele, Cornel Ungureanu: „Au existat antologii de proză scurtă, însoţite de argumentări critice: Mircea Iorgulescu – «Arhipelag», Cornel Regman – «Proza scurtă românească din deceniul opt», urmate de tentativele lui Dan Silviu Boerescu (am lăsat pe dinafară celebrul «Desant»). De ce nu există ele astăzi ca o preocupare a criticilor sau editorilor? Nu mai există materialul necesar?

Există, cum să nu existe? Editura «Limes» e la doi paşi de noi şi produce antologii. Se adaugă anchetei dvs. cu o antologie excepţională («Farse, lacrimi şi o găleată de sânge»- n. n.). Zic «excepţională», fiindcă ne atrage atenţia asupra unor autori care scriu şi proză scurtă. Sunt mulţi şi interesanţi şi pe acest palier. Alţii, celebri deja ca autori de roman, sun extraordinari autori de «proză scurtă». «Miros de halva proaspătă» e una dintre piesele de rezistenţă ale scrisului românesc din primul deceniu al mileniului trei. De la Mircea Vaida Voevod la Aurel Podaru şi de la Titu Popescu la Mircea Gheorghe (veterani ce urcă peste 65 de ani) descoperim autori care se arată a fi interesaţi şi de asta. Un excelent exerciţiu antologia lui Mircea Petean!”

Fără comentarii.

Daniela Deac

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5