SURPRIZE dăruite de… prieteni (III)

Nu vrem să pedalăm, mai mult decât este necesar, pe modul în care ţara noastră este marginalizată şi din motive ciudate, inexplicabile, pare a fi lăsată din nou dincolo de un „spaţiu al liberei circulaţii”.

Şi, poate, nu ne-ar durea atât ac est arbitrariu dacă cei ce ne ostracizează, ne pun în faţă un VETO ciudat şi nedrept nu ar fi cei ce conduc Franţa, ţara pe care România a perceput-o drept soră, prietenă, sprijin.

De fapt, noi ştim bine că tocmai prietenul, la nevoie se cunoaşte, dar şi cum te frige prietenul nu o face duşmanul, poate şi datorită faptului că el, prietenul, îţi cunoaşte toate părţile vulnerabile.

Uită Franţa, prin conducătorii săi, că în România este „micul Paris” şi, deşi nu putem culpabiliza poporul francez pentru demersurile conducătorilor săi, trebuie să amintim, spre exemplu, că Brâncuşi „a dăruit” Franţei „Pasărea măiastră”, „Începutul lumii”, „Cocoşul” ori, poate, drept punte peste timp pentru „spaţiul Schengen” a oferit poporului „frate” „Pasărea în spaţiu”.

Am putea aduce aici ca argumente peste vreme pe Eliade şi Cioran, chiar şi pe Dinu Flămând, i-am aminti preşedintelui Franţei de prietenia cu Ilie Năstase şi de voga acestuia pe malul Senei, am putea vorbi despre Viorel Moldovan, Daniel Nicolae şi atâţi alţi sportivi care au apărat culori ale echipelor franceze, dar dacă aceste nume înşirate mai sus ar fi îmbrăcate, personalizate cu ce am făcut pentru Franţa, ca şi mulţi alţii, nu s-ar dori a fi o lamentare pentru că Europa, prin vocea Franţei, pare a uita şi trecutul şi istoria şi rolul României la fruntariile Europei.

Nu cerşim mila politicienilor francezi, nu dorim explicaţii, dar ştim şi noi că politica este arta tuturor compromisurilor şi a nerespectării cuvântului dat.

Rapid şi surprinzător, politicienii francezi au schimbat macazul şi „penalizând” poate pe politicienii români au îmbunătăţit „problemele tehnice” cu condiţionalităţi de altă natură ce vădesc încă o dată că politica îşi face de cap şi bate normalitatea.

Suntem la câteva zile după ce noi, românii am sărbătorit Ziua Culturii Naţionale, ce coincide cu ziua de naştere a Luceafărului Eminescu, dar acum parcă, fără a ne forţa memoria, după afrontul dăruit de Franţa în materie de Schengen, ne vine să le amintim celor din fruntea Franţei că „ai noştri tineri nu mai învaţă la Paris, la gât cravatei cum se leagă nodul, ci merg acolo şi foarte mulţi lucrează demn, cu hărnicie, cu pricepere şi, printre altele, fac să strălucească iarăşi Turnul Eifel. Îl curăţă sau l-au curăţit.

În fond, observăm că Marele Paris muşcă „micul Paris” folosind subiectul Schengen ca şi cum marile sau micile probleme dintre cele două ţări ar fi poliţele ce trebuie plătite neapărat pentru motive care, practic, nu există.

Subiectul Schengen, cu toate implicaţiile sale, este pentru poporul român mai important, mai complex decât mofturi de politicieni care culpabilizează o naţiune. De ce, totuşi? Pe cine şi de ce se răzbună Franţa?

Adrian L. Mănarcă