Sute de şieuţeni la Jocul Însuraţilor
Jocul Însuraţilor este în tradiţia satului. Iniţiativa organizării jocului a avut-o la Şieuţ părintele Jula Zosin, primarul Marian Cotoc, împreună cu un grup de localnici. După cum ne declară părintele, slujitor la altarul bisericii din Şieuţ de aproape 20 de ani, prin biserică s-a dorit revigorarea spiritului românesc, peste 700 de oameni fiind prezenţi, în costume populare, la slujba oficiată la Sfânta Biserică, iar mai apoi la jocul care a avut loc, după Sfânta Liturghie. Două jocuri, după care lumea s-a dus acasă şi a revenit la Căminul Cultural. Tinerele perechi au venit, ca altădată, cu blidul cu produse tradiţionale şi cu costume deosebite scoase din lada de zestre a strămoşilor.
De la cel mai vârstnic sătean, Ştefan Neagoş, de 84 de ani, la cei mai mici, dar primarul Marian Cotoc şi părintele Juala Zosim, cu toţii s-au prins în joc. Muzica populară a fost adusă în prim plan de interpretul Ionel Dejan.
Bucuria jocului, de Sfântul Ion, este mare, şieuţenii învăţând să-şi respecte identitatea, să fie oameni de-ai locului, să facă legătura cu portul, vorba şi jocul strămoşilor. Un lucru deosebit într-o Europă cu porţi deschise.
Citiţi şi:
- Peste 700 de localnici, în jocul însuraţilor
- Învăluiţi de mirosul iernii, pentru veşnicie pe linia tradiţiilor, la Şieuţ
- „Jocul însuraţilor”, obicei păstrat cu sfinţenie la Şieuţ
- Sute de săteni, la „Jocul însuraţilor”, obicei păstrat cu sfinţenie la Şieuţ. Vezi cine i-a onorat cu prezenţa
- Jocul însuraţilor la Şieuţ
Adaugă comentariu nou