Tabu total

Luna iunie a acestui an, mai ales în a doua jumătate, a adus multă jale şi pagubă la nivel naţional, cauzate de inundaţiile, vijeliile şi căderile de grindină, care apar, de la an la an, tot mai necruţătoare, distrugând totul: culturi, contrucţii, şosele, căi ferate, reţele electrice şi, de această dată, şi victime omeneşti (fără a vorbi despre animalele domestice şi sălbatice moarte). Analizând chiar sumar lucrurile, nu cred că asemenea dezastre cum s-au produs în acest an, nu se vor produce şi la anul şi în anii următori. (Aş fi fericit să nu am dreptate). De fapt anul curent încă nu s-a terminat...
Conform tradiţiilor din ultimele decenii şi în cazul dezastrelor din această primă jumătate a anului, se mediatizează destul de mult efectele ploilor abundente căzute în timp scurt, ni se dau inagini care ne umplu inimile de durerea semenilor noştri în situaţiile date, adică ni se vorbeşte intens de urmările fenomenelor meteo nefavorabile ţării, de efectele acestora. Curios (dar nu neaşteptat la noi), nimeni nu abordează tema cauzelor acestor dezastre. Repede va sări cineva să-mi spună în gând: Ce cauze? Plouă mult şi se produc inundaţii... E adevărat (îi răspund, tot în gând). Dar a mai plouat şi dezastrele au fost fie absente, fie mai atenuate. Mai sunt şi alte cauze de care depinde amploarea dezastrelor produse de inundaţii.
Pentru o mai facilă înţelegere, să imaginăm un experiment, pe cât de simplu pe atât de edificator:
A). Pe un panou din tablă, PFL, placaj, de forma şi mărimea unei uşi de casă, aşezat înclinat la cel puţin 10-20 de grade, turnăm în partea de sus 3-5 litri de apă. În prealabil, pe panou, la întâmplare, împrăştiem beţele unei cutii de chibrite. Vom constata că în câteva secunde întreaga apă va ajunge la baza panoului, unde vom găsi şi beţele de chibrite. Panoul poate fi imaginat ca fiind versantul unui munte. Beţele de chibrite, deşeurile de lemn rămase prin pădure.
B). Pe un panou identic, lipim muschi de pădure (câţi dintre noi nu am simţit plăcerea unei întinderi sau rostogoliri pe covorul de muşchi dintr-o pădure, care este atât de moale, atât de răcoritor şi atât de frumos) sub forma unui covor, peste care, fără nici o ordine punem frunze uscate de lemne foioase. Înclinăm panoul ca în primul caz şi turnăm aceeaşi cantitate de apă (3-5 litri). Vom constata că apa va ajunge destul de târziu la baza panoului, în cantitate mică şi scurgerea apei va dura mai multe ore: puţin câte puţin. Nici un băţ de chibrit nu va ajunge la baza panoului.
Dacă panoul, aşa cum arătasem, îl imaginăm versantul unui munte, în cazul ploilor torenţiale, muşchiul (Polytrichum; Sphagnum, Hypnum etc.), va reţine mare parte din apă, precum o sugativă. La baza muntelui, apa ajunge în cantitate mică, încât părăul o poate reţine şi conduce. Părăul curge ore şi zile după încetarea ploii. Deşeurile de lemn din pădure, în cazul prezenţei muşchiului de pădure, nu sunt antrenate de apă în vale, încât să formeze stăvilare care, atunci când au în spate apă multă se rup şi valul mare de apă care scapă, provoacă dezastre.
Încă un amănunt esenţial: Muşchiul de pădure reţinând apa, aceasta are timp să intre în solul pădurii şi să alimenteze izvoarele în zona de munte şi de deal. În zonele despădurite, izvoarele seacă, cunoscând urmările lipsei de apă.
Alt aspect dăunător al tăierilor rase de pădure este pierderea locurilor de cuibărire (arborii) a păsărilor. Acestea se deplasează în alte zone. Lipsid păsările, se dezvoltă exagerat insectele dăunătoare agriculturii. ..
Alt aspect negativ al tăierilor de pădure,îl contituie lipsa celui mai important obstacol în calea vântului care generază furtuni. Vântul trecând peste o pădure pierde cea mai mare parte din energie, încovoind ramurile arborilor. Lipsind pădurea, vântul se intensifică şi devine vijelie...(Amestecate straturile calde de aer cu cele reci se produce grindină) etc.
În urmă cu zece ani (2006), într-un volum de poezii întitulat „O viaţă curată într-un mediu curat”, la pag. 67, am poezia cu titlul „2005”, din care redau două strofe cu care justific cele scrise în acest articol:
„2005, inundaţii cum n-au fost în România, / 2005, e dezastru. Munţii şi-au pornit urgia. / Au fost batjocoriţi munţii, de pădure dezbrăcaţi / Iar acum ei se răzbună, făcând mii de sinistraţi... Unde e rasă pădurea, piere Muşchiul de pământ, / El, cu rol de sugativă, lasă apa rând pe rând... Anul ăsta-i începutul. Muntele-i răzbunător. / Omul i-a distrus trecutul, el, loveşte-n viitor. Gipurile, vilele, ne-au distrus pădurile. / Pentru sute de bogaţi, zeci de mii de sinistraţi”...
Dacă în 2005 mă declaram pesimist la capitolul „grija guvernanţilor faţă de moştenirile străbunilor”, acum, după zece ani, văzând dezastrele amplificate, mă pot declara mult mai pesimist, mai ales că, alături de problema pădurilor, a mai apărut una, de aceeaşi importanţă sau mai mare: vânzarea pământului ţării la străini!
A trecut zgomotoasa campanie electorală. A auzit cineva vorbindu-se serios despre cele două probleme capitale şi hotărâtoare pentru viitorul României: Pădurile şi pământul ţării.? Tabu total!!