Ţări fără garduri, sate fără câini

Un sat fără patrupede lătrătoare arată lipsa elementului numit pază, grijă. Fie locuitorii sunt civilizaţi foarte, fie avem o probă a delăsării, „slăbănogiei”. La fel se prezintă lucrurile la nivelul statelor. Capitalismul a inventat graniţele riguroase, cu pază, acte de identificare pentru indivizi şi mărfuri, spre a şti cât e piaţa mea, cât a ta.
Europa –leagănul civilizaţiei- a ajuns să urască graniţele, „cortinele” („de fier”, de „catifea”) despărţitoare, zidurile. Ne-am urât destul, ne-am ucis şi mai îndestul, deşi suntem copiii aceluiaşi Tată ceresc. De-acum, „Ale Menschen werden Bruder...”(Toţi pe lume fraţi noi suntem)...„Cine ştie ce-i iubirea / Lângă noi cântând să stea”- glăsuieşte imnul uniunii Europene, prin Oda lui Schiller (1785) şi muzica lui Beethoven (1823).
Dar vor oare toţi bipezii iubire pe pământ? Avem serioase îndoieli. Sălbaticii lumii, de la triburile amazonice la ISSIS-ul de azi, ne urăsc şi pe noi şi civilizaţia noastră (Boko Haram- zic islamiştii nigerieni) şi chiar vor, în primitivismul lor, să distrugă această civilizaţie, deşi nu pot mai mult decât decât s-o terorizeze (răstindu-se cu bâta la avioane sau confecţionându-şi bombe). În vestul Europei (Anglia, Franţa, pe primul loc , Germania, Italia) există însă insule vaste de primitivism (numite oficial „Zone sensibile”, chiar în plin Paris, în care e periculos să te aventurezi). Autoritatea numitelor state nu mai există în aceste zone, unde islamiştii conduc după legile de Ev Mediu, „sharia”, adică prin violenţă, teroare, barbarie. În numele unui „multiculturalism” utopic şi declarat teoretic drept mort, Europa de vest priveşte cu mâinile încrucişate cum este islamizată. Cert este –pentru mine- că aceste fenomene nu vor putea dura şi după o viitoare agravare a situaţiei, vor veni şi măsurile. Când Europa va fi exasperată de terorismul islamic, s-ar putea ridica un dictator care-i va aduna pe toţi inamicii democraţiei, cum s-a întâmplat cu bieţii evrei (deşi ei au fost miei inocenţi).
Lumea civilizată a protestat atunci când Israelul a ridicat un gard sofisticat în calea teroriştilor ce veneau din Cisiordania. Ca prin farmec, atentatele au scăzut drastic şi apoi au încetat. Prea mult ne-a luat raţiunea defunctul Zid al Berlinului. Şi iată că Europa zăpăcită de numărul migranţilor e nevoită să-şi aducă aminte de rolul graniţelor, de garduri reale, din ce poate face. O face şi Germania şi Austria şi Croaţia şi Danemarca. (Doar la noi Ministerul Apărării e preocupat de licitaţii „importante” de... cozi de lemn pentru mopuri.)
Blamata Ungarie a devenit curând un model, fiind de fapt singura voce clară, cu o poziţie pragmatică în problema realilor şi falşilor azilanţi. Ea nu ezită a se defini „stat cu fundamernte creştine”, ca element al identităţii şi a avea o perspectivă clară.
Desigur că nu situaţia războiului civil din Siria a generat problema migranţilor de acum. Războiul civil a fost creat artificial, acu vreo patru ani, prin incitarea din exterior a elementelor religioase sunnite din ţară, împotriva lui Baschar Assad, pentru a instala „democraţia”, adică haosul pe care-l vedem prin Libia şi alte state arabe. De vreo patru ani n-au fost refugiaţi sirieni, iar acum, doar unul din cinci migranţi e sirian, restul fiind irakieni, afgani, kurzi, fugiţi cu toţii din cauza Statului Islamic. Pe unde se întnde acesta, oamenii fug înnebuniţi, fiindcă nu ezită să ucidă confraţi musulmani. Generalul Wesley Clark a explicat clar că Statul Islamic a fost creat de Statele Unite, Turcia şi Iordania, cu scopul de a rupe legătura strategică dintre Iranul şiit, Irakul aşijderea şi Hezbolahul libanez (şiiţi), trecând prin Siria, numai că balaurul ISSIS a scăpat de sub control şi s-a întors cu barbarie cu tot împotriva patronilor lui (mai puţin a Turciei). Astfel se explică „războiul ciudat” aerian purtat de coaliţia antiISSIS, purtat de ochii lumii şi care a permis chiar extinderea ISSIS. Iată că Rusia vrea să poarte ea un război, de astă dată adevărat, împotriva celor care crează valurile de refugiaţi, adică Statul Islamic, DAECH-ul al lui Baghdadi.
Visul unei Europe cu adevărat unite nu s-a spulberat, dar graniţele exterioare spaţiului UE trebuie întărite, oricât de mare va fi pe viitor acest spaţiu. Lume fără delimitări nu s-a creat în Universul nostru. Râurile au maluri, drumurile şanţuri, calul frâu, proprietăţile garduri serioase şi clare şi chiar mental ne dăm seama că între noi şi restul indivizilor existe invizibile graniţe, limitări. Raiul păcii universale „hicet nunc”(aici şi acum) este o utopie. Nu toţi vor să vină alături de noi şi să cânte imnul schileriano-bethoveenian al UE. Neştiind să cânte, destui vor să pună bombe, iar muzica pur şi simplu să o interzică (vezi Iran, Pakistan şi nu numai). Realităţile sociale spulberă mereu himerele morganatice. Răul are putere de a trăi la fel de omniprezent ca şi binele (spunea Erasmus din Rotterdam), nu pentru altceva, dar să avem mereu posibilitatea să alegem de care parte ne situăm. Răul poate fi stăvilit; doar Binele n-are stavili.