Cultură
|
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud prin Serviciul Conservarea, Cercetarea, Protejarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale vă invită vineri, 18... |
|
|
Cartea doamnei Floarea Pleş, „Dialoguri contemporane”, apărută la Editura „Ecou Transilvan”, Cluj-Napoca, 2019, se înscrie printre celelalte şapte cărţi publicate de autoare, fie personal, fie în... |
Doamna Ana Vaida, colegă de liceu cu soţia mea Mari, ambele profesoare de matematici, ne-a trimis laborioasa sa carte-document „Adrian Păunescu şi Misterul Năsăudean”, apărută anul acesta la Cluj-... |
|
Dintre scriitorii care m-au vizitat în anii de când, neputând umbla, n-am mai frecventat cenaclul CONEXIUNI, amintesc pe unii care, onorându-mă cu prezența domniilor lor acasă la mine, mi-au adus în... |
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud au organizat, în Sala „Gavril Scridon” a Bibliotecii Județene lansarea de carte: Alexandru Athanasiu – „... |
|
: Autorul volumului menționat în titlul acestei recenzii este filolog, dar un filolog mai special, mă grăbesc să adaug, unul care se simte legat de sat ca Ulise de catarg! De când îl știu eu, de... |
Palatul Culturii Bistriţa a găzduit un dublu eveniment care a avut în centru lansarea unor cărţi semnate de scriitorul Gheorghe Mizgan şi preotul Vasile Beni. |
|
Având în vedere indisponibilitatea unuia dintre actorii principali din spectacolul „Comedie cu olteni” programat inițial în data de 12 octombrie, ora 18.00, la Palatul Culturii din Bistrița,... |
|
|
CONSILIUL JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD
CENTRUL JUDEȚEAN pentru CULTURĂ BISTRIȚA-NĂSĂUD
în parteneriat cu
SOCIETATEA DE CONCERTE BISTRIȚA
vă invită la
RECITAL EXTRAODINAR
EDUARD KUNZ - pian - Rusia
YURI... |
Un eveniment organizat de Centrul Județean pentru Cultură, Bistrița-Năsăud, cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și al Societății de Concerte Bistrița. |
|
|
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud și Cotidianul „Răsunetul” organizează joi, 10 octombrie 2019, ora 14:00, în Redacția Cotidianului „Răsunetul... |
|
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud organizează miercuri, 9 octombrie 2019, ora 18:00, în Sala „Gavril Scridon” a Bibliotecii Județene (Bistrița... |
Pentru comunitatea sătească din Țăgșor, sat aparținător comunei Budești, zilele de 5 și 6 octombrie, au avut o semnificație mai deosebită, prilejuită de întâlnirea „fiilor satului” și de inaugurarea... |
|
La Brăila și Tulcea a avut loc Festivalul Internațional EUROPOESIA, Ediția a IV-a (dedicată poeziei europene contemporane, cu accent pe poezia luxemburgheză), organizat de Asociația Culturală... |
CONSILIUL JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD
CENTRUL JUDEȚEAN PENTRU CULTURĂ BISTRIȚA-NĂSĂUD
În parteneriat cu
SOCIETATEA DE CONCERTE BISTRIȚA
Clasic la puterea a treia
VIOLONCELLISSIMO
Turneu național... |
|
„Iașiul este spațiul unde s-a născut teatrul românesc. La sugestia mitropolitului Olteniei, Î.P.S. Irineu Popa am purces la realizarea acestui spectacol în Târgul Ieșilor.
Pe deasupra e provocator să... |
Cine nu a auzit de domnul Goe? Personajul neastâmpărat, născut din condeiul marelui scriitor I.L.Caragiale vine la Palatul Culturii!
Aventuri cu … DL. GOE
Regia – Iulian Ioan Sandu
Adaptare text –... |
|
Compania de Comedie prezintă luni, 7 octombrie 2019, de la ora 19, pe scena Palatului Culturii ”Rivalii”, după Harold Pinter, o comedie savuroasă cu doi actori îndrăgiți de publicul lugojean: Ioan... |
VINERI, 29 NOIEMBRIE, ORA 18:00- TAKE, IANKE ȘI CADÎR VIN LA PALATUL CULTURII BISTRIȚA!
O comedie devenită clasică, aparţinând literaturii interbelice şi aducând în scenă o temă de mare actualitate:... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
„Întinde-te numai cât ți-e plapuma!”, îi spune grijuliu un părinte copilului său, înainte de a...
Comentarii
„Folclorul românesc în creația corală”, concert susținut de corurile reunite „Appassionata” și „Viva la Musica”
Leustean Mariana -
Mie, 21:15
Super
Avocatul năsăudean dr. Liviu-Marius Harosa a trecut poarta veșniciei!
Florin Marta -
Mie, 18:16
Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină!🙏🙏🙏
Avocatul năsăudean dr. Liviu-Marius Harosa a trecut poarta veșniciei!
Maxim Morariu -
Mar, 16:55
Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei!
Victor ŞTIR: Unirea ca pion otrăvit
Viorel -
Lun, 23:52
Suntem, patrioți în chiloți. Nu suntem în stare nici de vorbe, nu de fapte. Probabil că Ursula vine...
Parva în opera lui Liviu Rebreanu
prof. Vasile Găurean -
Lun, 23:28
Tema e bine abordată, aptă să emoționeze cititorii, scrisă cu o inimă caldă.
Aniversări
La popas aniversar, adresăm preacucernicului părinte dr.
La ceas aniversar, îi adresăm preacucernicului părinte protopop OVIDIU IOAN SERMEŞAN, preot la Parohia Ortodoxă Năsăud III Blocuri, calde urări de...
În zi de naştere, adresăm cele mai sincere urări aniversare Preacucernicului părinte Iustin-Mihai Sermeșan - preot misionar la Protopopiatul Năsăud.













































