Cultură
|
Pe coama cuvintelor vântul adie uşor peste binecuvântata clipă. Orologiul aduce în faţa lumii inima şi iubirea. Cristian Şvecz prezintă, dincolo de umbre, o poezie a luminii, care râvneşte după... |
Prin intermediul unui proiect interdisciplinar, prof. Maria Vaida oferă copiilor o carte inedită cu poveşti neterminate, selecţie de fragmente din romanul “Dansul ursului”, de Ion D. Sîrbu. Volumul... |
|
În această minunată perioadă a anului, când ning, pe cărări bătătorite a paşilor cerbi, pe întinsele câmpii cu iarbă verde de mătase, presărată-i cu flori multicolore, şi a jarului de trandafiri, ce... |
Menuţ Maximinian: „CORNEL POP ŞI RUGĂCIUNEA CÂNTATĂ”(Ed.EIKON,Cluj-Napoca,2010)
Surprinzătoare pentru mine această apariţie de carte,dar cu atât mai mult este
autorul,care încă odată surprinde cu... |
|
Scriitorul Mircea Gelu Buta, preocupat de readucerea în atenţia generaţiilor actuale a valorilor neamului, prezintă, la Editura Eikon, monografia Bârgăul lui Tini Pavel. Cartea este un omagiu adus... |
Cu gândul scriitorului Ioan Barb că vom avea o revistă a algoritmului artistic, în care să se întâlnească artişti din toate generaţiile şi idei din toate timpurile, facem cunoştinţă cu primul număr... |
|
Numărul pe iunie al publicaţiei Agora Literară, editată de Liga Scriitorilor din România, surprinde prin varietatea şi densitatea subiectelor. De altfel, publicaţia Ligii a cărui preşedinte este... |
Prieteni ai bistriţenilor, scriitorii şi artişti din Argeş, s-au reunit într-un club al iubitorilor de cultură. An de an, acest club editează o antologie care surprinde bogata activitate ce se... |
|
Care este vârsta poeziei?
Există o astfel de vârstă, a zilei, a nopţii, sau a oricărui timp, când gândurile-ţi dau năvală în suflet, în minte, în conştiinţă şi se cer scoase la lumină?
Se pare că... |
Paul Burtcutean are 26 de ani şi este internat, în momentul de faţă, în Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Beclean. Mama lui (dacă o astfel de femeie mai poate fi numită... |
|
,,Profesorul Nicolae Bot m-a făcut să înţeleg veşnicia vieţii de la ţară”
( Bindea Ioan )
Profesorul de română Ioan Bindea şi fiul său Florin încearcă a reconstitui ,,chipul” folcloric... |
De patru decenii, în luna iunie, la Stupca, satul natal al marelui compozitor, Ciprian Porumbescu este sărbătorit de întreaga comunitate. El rămâne un deschizător de drumuri în muzica cultă... |
|
Cea de-a V-a ediţie a Salonului International de Carte Bookfest se desfăşoară în aceste zile la Complexul Expoziţional ROMEXPO din Bucureşti. Bookfest a devenit una dintre manifestările culturale... |
Librăriile româneşti sunt, slavă Domnului!, ticsite cu cărţi. Pe toate gusturile şi pentru toate buzunarele. Adică tocmai visul aievea al cititorului profesionist de cărţi, al lectorului pasionat de... |
|
În data de 4.06.1920, în palatul Versailles, în MARELE TRIANON, este ratificată, parafată şi recunoscută pe plan internaţional, revenirea Banatului la România. Din acest moment al istoriei europene,... |
Am citit cu bucurie în presă, că la faza judeţeană a Concursului naţional “Reviste şcolare şi jurnalistica”,revista “Esentza” a Colegiului Naţional “Petru Rareş”Beclean,revistă pe care o cunoşteam de... |
|
Profesorul cercetător ştiinţific principal Mircea Prahase este unul dintre intelectual de marcă ai ţinutului nostru, cu un bagaj de cunoştinţe de bogat în domeniul filologiei şi lingvisticii.... |
Zilele trecute am primit o cutie cu cărţi pentru a le dona unei fundaţii pentru copii. Făcând o selecţie am avut surpriza să descopăr “O fotografie veche, înrămată”, cartea de debut a scriitorului... |
|
Ioan Radu Văcărescu, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR), filiala Sibiu, ne comunică faptul că lecturile publice se desfăşoară sub genericul "Scriitorul şi criticii săi", iar... |
Şcoala de Arte Bistriţa a Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud vă invită la spectacolul artistic prilejuit de încheierea anului şcolar 2009-2010.
Spectacolul va avea loc azi, 9 iunie... |
|
Pe Olimpiu Nuşfelean îl cunosc toţi cei care iubesc literatura, fiind înscris în catalogul celor mai admiraţi scriitori de pe aceste meleaguri. Născut la Şieu-Sfântu, poet, prozator, abslovent al... |
„Lada de zestre”, publicaţia anuală a Muzeului de Etnografie şi Folclor de la Şcoala Generală „Liviu Rebreanu” din Beclean a ajuns într-o nouă etapă. Avîndu-şi redacţia în Muzeul şcolar de etnografie... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Mar, 10:32
Minerul Rodna-Sportul Beclean 8-1 Cultura
„Școala este doica stearpă a vieții”, a spus un om cu multă școală, iar vorba aceasta merită să...
Comentarii
Scriitorul Aurel Podaru din Beclean împlinește 85 de ani. La mulți ani!
George Carp -
Mar, 11:03
La multi și frumoși ani, domnule Aurel Podaru, sunteti un OM cu totul deosebit! Dan Popescu
Scriitorul Aurel Podaru din Beclean împlinește 85 de ani. La mulți ani!
Șugar Liviu -
Lun, 15:59
Mulți ani cu sănătate, dle Podaru!
Dorel Cosma: Țara care și-a pierdut COROANA
Rus Augustin -
Dum, 20:56
STIMATE DOMNULE DOREL COSMA,
Ca unul care ați văzut lumea, nu cu indiferență, ci cu un simț...
La mulţi și binecuvântați ani artistului și creatorului popular Virginia Linul, doctor în etnologie!
Șugar Liviu -
Vin, 14:21
Felicitări , stimată doamna ! Pentru perseverenta și dăruire!
Elena M. Cîmpan: Începe școala
Rus Augustin -
Joi, 21:17
Pentru fiecare dintre noi, anii de școală capătă semnificații deosebite de care ne amintim toată...
Aniversări
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Victor-Alexandru Brici, preot paroh la Lunca Ilvei.
În zi de naştere, adresăm calde urări aniversare domnului ADRIAN PAŞCU, director/coregraf al Ansamblul Profesionist "Dor Românesc" de la Centrul...
Scriitorul Aurel Podaru, din Beclean, împlinește 85 de ani – un frumos și impor


































