Teodor Tanco în vizită la şcoală “Vasile Rău Fabian” Rusu Bârgăului

Tradiţia creştină ne învaţă că morţii mor cu adevărat atunci când sunt uitaţi de către cei ce i-au cunoscut. Cred cu tărie în această afirmaţie, de aceea alătur şi eu câteva rânduri condeielor grăbite, care au anunţat dispariţia lui Teodor Ţânco, nume de marcă al culturii noastre.
A informa şi a reaminti secvenţe din viaţă şi evoluţia devenirii sale, dar şi a scoate la lumină, ca un elogiu adus bogatei sale munci scritoricesti, este măsura prieteniei, a colegialităţii şi a cunoştinţelor făcute pe drumul vieţii.
Am avut privilegiul de-a mă număra printre cei ce l-au cunoscut personal pe Teodor Ţânco, cel ce şi-a asigurat nemurirea prin munca de cercetare foarte atentă, coborând pana în inima istoriei a evenimentelor judeţului şi ale Transilvaniei cufundat între cărţile bibliotecilor şi documentelor de arhivă, multe transformate în interesante pagini literare.
L-am întâlnit la A.N. Bistriţa, la Biblioteca Universităţii din Cluj, etc…, dar personal i-am fost prezentată de către scriitorul Vasile Raţiu ca director al şcolii din Rusu Bârgăului implicate cu toată responsabilitatea şi foarte interesată de cercetarea trecutului aşezării natale.
Consider că se cuvine să fac cunoscută bucuria şi recunoştinţa mea faţă de cel care timp de 10 ani, deşi foarte ocupat, a găsit răgaz să treacă pragul şcolii din Rusu Birg. de câteva ori.
Cu aceste ocazii şi-a exprimat uimirea şi admiraţia pentru ţinuta şcolii, pentru muzeul, pe care l-am amenajat în 1990, pentru bogăţia informaţiilor literare, istorice şi spirituale adunate în şcoală.
A participat la acţiunea “Întâlnirea cu veteranii de război” în 1992, de la care am păstrat o poză.
A felicitate grupul de elevi, care au prezentat cântece şi poezii patriotice vechi, afirmând cu sinceritate că un asemenea spectacol merită să fie prezentat la televizor.
S-a bucurat de spectacolul “Şezătoarea fetelor din Rus”, obicei dispărut admirându-le costumele.
În 1998 am organizat “comemorarea a 162 de ani a poetului Vasile Rău Fabian”, când şcoală a primit numele poetului, urmaş al unei vechi familii de grăniceri. A ţinut să fie prezent cu o comunicare despre poet. A lăudat aceasta iniţiative a mea şi a adresat îndemnul că toate şcolile să poarte un nume nu o cifră. S-a bucurat că l-a numit nasul şcolii botezate. La acest eveniment a fost prezenta prof. dr. Doina Petrean, inspector general I.S.J., care îşi aminteşte cu drag de acest moment. Au fost invitaţi intelectuali şi fii ai satului.
A fost plăcut surprins de efortul meu de a ridica în faţa şcolii un monument în memoria eroilor celor două războaie mondiale.
A remarcat cultul meu pentru trecut, pentru strămoşii grăniceri. Fiecare întâlnire şi dialog care-l purtam mă încarca sufleteşte.
Teodor Ţânco a fost un om meticulos şi cu tenacitate şi perseverenţa valorifica fiecare ceas din timpul sau oprindu-se selectiv asupra evenimentelor şi momentelor literare, istorice, sociale, împodobindu-le cu inteligenţa pasiunii sale scriitoriceşti, dându-le prospeţimea momentului, afişând şi el în acelaşi timp un aer de prospeţime, deşi foarte obosit.
Era o personalitate puternică foarte bine documentată şi nu permitea să fie contrazis.
O ciudăţenie a sa în modul de a vedea un aspect al istoriei acela că deşi urmaş de grănicer care îi recunoştea i-a trebuit mult timp să le accepte dreptul de proprietate cu cele trei condiţii puse de ei ca fiind proprietate colectivă, indiviza şi în devălmăşie. A încercat să repare acest minus.
În memoria culturii noastre rămâne în egală măsură reprezentant apreciat al literaturii şi istoriei înaintaşilor.
Nu te vom uita!