Termenul limită de înscriere pentru preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare este 21 aprilie
Pregătirea alegerilor locale din 5 iunie a intrat în linie dreaptă. Comisia Tehnică judeţeană pentru organizarea alegerilor s-a întâlnit, în cadrul unei şedinţe de lucru, la Instituţia Prefectului, pentru a analiza activităţile realizate în ultimele două săptămâni.
Astfel, la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud sunt organizate 313 secţii de votare, dintre care 83 secţii de votare în mediul urban şi 230 secţii de votare în mediul rural.
“Bugetul repartizat Instituţiei Prefectului de către Ministerul Afacerilor Interne entru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale din anul 2016, până la data de 05.04.2016, este de 508.000 lei, din care 488.000 lei la Titlul II Bunuri şi servicii şi 20.000 lei la Titlul 13 Active fixe nefinanciare”, informează Instituţia Prefectului, prin intermediul unui comunicat de presă.
De asemenea, a fost elaborată documentaţia de atribuire a contractului de servicii tipografice şi servicii conexe pentru tipărirea buletinelor de vot, care ulterior a fost publicată pe SEAP. În plus, au fost solicitate oferte de preţ pentru confecţionarea ştampilei pentru Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană Nr. 6 Bistriţa-Năsăud, a ştampilelor birourilor electorale ale circumscripţiilor comunale, orăşeneşti şi municipale şi a ştampilelor de control ale secţiilor de votare. Nu în ultimul rând, a fost întocmit documentaţia privind necesitatea achiziţionării staţiilor de lucru pentru dotarea Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană Nr. 6 Bistriţa-Năsăud.
Marţi, Instituţia Prefectului, împreună cu reprezentanţii Autorităţii Electorale Permanente, au organizat şedinţa de instruire a primarilor şi secretarilor unităţilor administrativ-teritoriale cu privire la organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale din anul 2016.
“Reamintim faptul că cererile pentru înscrierea în corpul experţilor electorali, din rândul cărora vor fi desemnaţi preşedinţii şi locţiitorii Birourilor electorale ale secţiilor de votare, pot fi depuse până în data de 21 aprilie, la sediul Biroului Judeţean Bistriţa-Năsăud al Autorităţii Electorale Permanente, din municipiul Bistriţa, Piaţa Petru Rareş nr. 1, cam. 101”, se arată în comunicatul remis redacţiei.
Citiţi şi:
- Vezi lista președinților și locțiitorilor din cele 313 secții de votare din Bistrița-Năsăud!
- Instruire cu privire la desfăşurarea alegerilor europarlamentare
- Şedinţă de instruire cu preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare din judeţ
- După Rusalii, încep plăţile pentru membrii birourilor electorale de circumscripţie şi ai secţiilor de votare
- Simulare STS a sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot
Adaugă comentariu nou