Tiha Bârgăului, o localitate cu mari perspective cultural turistice
Ţara Bârgaielor reprezintă una dintre cele mai atractive regiuni româneşti, sub aspect natural, cultural istoric şi turistic, având dimensiuni încă prea puţin cunoscute şi insuficient fundamentate, fără o argumentare riguros ştiinţifică pe bază de studii şi documente.
Datele actuale de cunoaştere ale uriaşului potenţial cultural turistic au început, în ultimii ani, să fie mai bine mediatizate şi scoase la lumină prin variate manifestări de amploare, care au impulsionat turismul, deşi înfrastructura zonei este slab dezvoltată, lipsind drumurile, pensiunile moderne, gospodăriile rurale şi amenajările montane, cu specific local şi scop cultural, educativ şi distractiv, dar şi religios, având în vedere importantul lăcaş de cult de la Piatra Fântânelelor.
Potenţialul cultural turistic al comunei Tiha Bârgăului constă, în primul rând, din existenţa unui superb şi atractiv peisaj sculptat în Munţii Bârgăului, renumita Vale a Străjii, cu defileul care face trecerea dinspre Transilvania spre Bucovina, a unor locuri profund marcate în istorie, precum „Drumul Romanilor”, sau poate chiar al dacilor, ”Râtul lui Vodă”, ”Vârfu La Ţepea” („Regele brazilor”), ”Drumul Mariei Terezia”, ”Fântâna Iancului”, urmele vizibile şi astăzi ale „roibanului” (trenul benzino-electric din perioada interbelică circulând între Suseni - Tiha Bârgăului - Piatra Fântânelelor – Dornişoara şi Vatra Dornei), dar şi a unor construcţii recente, cunoscute în întreaga lume, precum uriaşa cruce a ortodoxiei şi Hotelul Castel „Dracula”, din Pasul Tihuţa.
Dintre manifestările tradiţionale, petrecute în spaţiul comunei Tiha Bârgăului, menţionăm „Hramul Mănăstirii Piatra Fântânelelor, manifestări folclorice cu specific local, precum Festivalul Internaţional de folclor ”Regele Brazilor”, început la rădăcina ”Molidului candelabru” şi desfăşurat ulterior la Prundu Bârgăului, ”Alaiul Nunţilor de pe Bârgău” şi alte acţiuni culturale, iniţiate de Tăşuleasa Social, Consiliul Judeţean şi Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Primăria Tiha Bârgăului în colaborare cu celelalte comune bârgăuane, de remarcat fiind noul festival al usturoiului, ajuns în acest an la cea de a doua ediţie.
În prim plan, pentru comuna Tiha Bârgăului şi nu numai, sunt necesare, în prezent, noi proiecte şi măsuri de promovare, nu doar a „mitului Dracula”, devenit brand-ul internaţional deja instalat, al Pasului Tihuţa, ci şi a celorlalte obiective de interes cultural turistic, menţionate până aici, care să întărească şi să extindă aceste perimetre, adevărate comori ale comunei de la „Poarta Transilvaniei”, cu largi perspective cultural turistice.
....................................
Citiţi ediţia print !
Citiţi şi:
- Premise pentru elaborarea brandului turistic al localităților de pe Valea Bârgăului
- Traseul Bârgăuan al Magistralei Nordului
- Aiul (Allium)ul dacilor şi usturoiul românilor
- TIHA BÂRGĂULUI, VECHEA POARTĂ A TRANSILVANIEI
- Regal Produs în Bistrița-Năsăud la Festivalul Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula
Adaugă comentariu nou