Toader Bocşa – croitorul care a dat costumelor viaţă, frumuseţe şi gingăşie

          Se spune că lucrarea unui croitor nu îmbătrâneşte niciodată chiar dacă croitorul, vrem nu vrem, adună ani mulţi. Trecut de 80 de ani, Toader Bocşa, unul dintre cei mai longevivi croitori bistriţeni, a dat, de-a lungul anilor, 60 la număr, viaţă şi multă gingăşie hainelor pe care le-a croit, înfrumuseţând viaţa celor ce le poartă. A fi croitor, îmi spune acesta, privindu-şi cu aceeaşi bucurie maşina cea veche de cusut Casnica, înseamnă a fi în pas cu moda, a fi pe placul celor pe care eşti chemat să-i îmbraci. Asta presupune meserie învăţată în şcoală, experienţă şi multă pricepere, uneori chiar imaginaţie. „Am făcut şcoala profesională de trei ani la Oradea, acolo unde se învăţa carte şi teorie, dar şi practică şi, prin 1962, am fost repartizat la Bistriţa, la Cooperativa Meşteşugărească Unirea. Norocul meu a fost că am „picat” sub mâna unui maestru, şi mă refer la acela care a fost şeful atelierului, domnul Zăgrean ce avea croitoria pe actualul Pietonal. Am învăţat de la el meserie. De fapt, dorinţa fiecărui ucenic este să-şi depăşească maestrul. Nu vreau să spun că l-am depăşit sau nu, dar pot să afirm că şi acum mă întâlnesc cu mulţi dintre aceia cărora le-am croit un costum şi îmi spun: să ştiţi că încă păstrez costumul în şifonier, deşi acum moda-i alta”.

          De-a lungul anilor, T. Bocşa s-a specializat pe costumele bărbăteşti. „Am făcut, în cei peste 60 de ani de meserie, peste 5.000 costume bărbăteşti la care aş adăuga paltoane, pardesie, costume pentru femei. Am îmbrăcat multă lume şi asta mă bucură. Deşi astăzi croitoria se cam pierde, oamenii îşi cumpără costume de-a gata, am avut şi ucenici care, unii dintre ei, şi astăzi mai profesează în Bistriţa. Atunci, breasla croitorilor se întâlnea lunar la un local din Lipscanii Bistriţei, era o adevărată sărbătoare pentru noi. Îmi mai amintesc că aveam multe comenzi, mai ales după ce primeam stofe din ţară, de la fabrici cu renume. Am făcut costume şi pentru diferite categorii sociale: chelneri, şoferi auto, inspectori, ceferişti, pe care-i îmbrăcam la trei ace. La noi, cel mai important lucru era calitatea. Rare au fost cazurile de reclamaţii. Dacă mi-a plăcut meseria asta n-am vrut să-mi bat joc de ea. Am ajuns astfel respectat şi apreciat şi atunci, dar şi acum. Mă bucur mult pentru ceea ce am făcut, mulţumesc maeştrilor mei, dar şi familiei şi aş dori acum să mai spun că sunt foarte mândru de meseria pe care am practicat-o, dar mai sunt şi mândru de familia mea şi de nepotul meu Florin care, după studii strălucite, lucrează şi este mult respectat”.