Traian Săsărman, senior editorul ziarului „Răsunetul”, la 75 de ani

Cele mai captivante povești au fost ale bunicului

Unul dintre oamenii pe care îi admir cel mai mult este chiar bunicul meu Traian Săsărman. De-a lungul anilor, am auzit sute de povești când ne reuneam familia și pot spune că cele mai captivante au fost ale bunicului. Tot timpul am fost fascinată de viața lui atât de plină de evenimente și zâmbete împrăștiate.

Copilăria mea este în mare parte umplută cu amintirile alături de el. Vara, când mergeam la țară și ne chema pe mine, sora și verișoara mea să strângem prunele căzute, cu toate că niciodată nu mergeam cu drag... Dar, de fiecare dată, ne punea întrebări de cultură generală sub forma unui joc, ceea ce făcea activitatea mai amuzantă.

De multe ori ne dădea sarcina să învățăm o poezie și, după, să o recităm. Când eram mici și ne petreceam săptămâni la rând din vacanță la țară, aveam câteva „dansuri” scurte în care se mai implica și el.

Poate că nu am destule cuvinte să îl descriu cum e el, dar așa îl văd prin ochii mei, cu siguranță un exemplu pe care l-aș urma.

Ioana Valea

Jurnalistul Traian Săsărman,

de zece ori mai tânăr decât satul său natal

Nu de mult, satul Măluț (comuna Braniștea, județul Bistrița-Năsăud) aniversa 750 de ani de la prima atestare documentară, dacă bine mai țin eu minte. Bun prilej pentru o petrecere "de zile mari". (Că nu degeaba imnul acestui sat de pe malul Someșului Mare, semnat de Pompei Pop Măluțanu, se intitulează chiar așa: "Măluțul petrece!")

Întâlnirea cu fiii satului și sărbătoarea cireșelor, două manifestări tradiționale ale măluțenilor, care se desfășoară musai în fiecare an, și musai în grădina lui Matei (loc de trecere-petrecere) de regulă, în luna iunie. CIREȘAR. "Cizeș", eternul jurnalist Traian Săsărman, De zece ori mai tânăr decât satul său natal și cu o experiență în domeniu de "să sparie gândul!", vorba cronicarului. Susținut financiar (că era să  uit!) de generosul om de afaceri și consătean, ing. Gavril Mureșan.

Cu câteva zile înainte, vine Traian la mine și mă invită la acest mare eveniment. Apoi mă întreabă dacă nu aș fi dispus să spun și eu câteva cuvinte la tradiționmalul simpozion. Cu dragă inimă! Numai că eram deja trecut pe afiș!

"Cum am devenit măluțan." Despre asta trebuia să vorbesc la simpozionul care se desfășura la la Căminul cultural din localitate. Am fost poftit în prezidiu. Singur printre măluțeni! Ultimul avertisment: să nu depășim timpul alocat pentru o intervenție: 12 minute. Cînd mi-a venit rândul, m-am ridicat de pe scaun și am început să vorbesc.

  Unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, ziceam eu, dr. Gavril Mureşam, medic stomatolog,  era din Măluţ. Ne-am cunoscut la Cluj, studenţi amândoi, dar la facultăţi diferite. Ne-am împrietenit rapid și am rămas prieteni până când el a plecat, prea devreme, din această lume. Prietenia noastră a durat 44 de ani şi a fost o prietenie exemplară. Fără fisură. Lui îi datorez şi primul meu contact cu satul său natal, după o călătorie cu trenul, din Dej până în Staţia CFR Coldău. Am trecut Someșul cu luntrea lui Groşan.

Apoi au urmat alte şi alte descinderi în satul care îmi devenea tot mai familiar.

După ce m-am stabilit la Beclean, am înfiinţat, împreună cu câţiva profesori şi elevi de liceu, un cenaclu literar, primul cenaclu, la nivel de oraş, din istoria Becleanului: Cenaclul literar „Grigore Silaşi”, după numele primului profesor de limba şi literatura română la Universitatea din Cluj, născut în Beclean. Dintre membrii fondatori ai cenaclului, măluțeni get-beget, se aflau în sală părintele Ioan Mărginean, un poet remarcabil, azi, şi Traian Parva Săsărman, autorul unor savuroase cărţi de proză.

Cu timpul, am cunoscut şi alţi măluţeni, fie că mi-au fost elevi la şcoala profesională sau liceul agricol din Beclean, fie colegi de muncă la Fabrica de nutreţuri combinate. Lista e lungă, imposibil de epuizat. Voi mai aminti, însă,  doar două „cazuri”, ca să le zic aşa.

O surpriză plăcută am avut, cu ani în urmă, la Bucureşti, unde urmam un curs postuniversitar, la Institutul Agronomic „Nicolae Bălcescu”. Într-una din zile, la poarta institutului m-a întâmpinat un tânăr simpatic, foarte politicos, care m-a salutat şi mi-a spus pe nume. Vă daţi seama, asta se întâmpla nu în Măluţ, nici la Beclean, sau Bistriţa, ci la Bucureşti! Nu îl cunoşteam şi mi-a explicat apoi că el mă ştie de când era elev la liceul teoretic din Beclean, iar la institut avea o prietenă, tot măluţeancă, studentă la Agronomie. E vorba, azi, de familia Liana şi Mircea Taloş, inginer și, respectiv, economist și om politic.

Şi, ca să punem punctul pe „i”, vă mai spun un lucru, pe care măluțenii îl ştiu mai bine decât mine: satul acesta, atestat documentar în urmă cu 750 de ani, a avut şi are și acum fete frumoase şi vrednice de tot respectul. Între acestea se numără şi fosta domnişoară Ana Săsărman. O dragoste la prima vedere!

Aici a intervenit Traian Săsărman, spunându-mi, cu sfială, că am depășit deja cu trei minute timpul alocat. Să mor de ciudă, nu alta! Trei minute! El habar nu are că eu, de 750 de ani, așteptam ziua respectivă. Vă dați seama, 750 de ani! Iar el, cumnatul meu cu acte în regulă, îmi taie microfonul!  M-am supărat, atunci, pe el, dar mi-a trecut supărarea. Și aș dori să vă mai spun câteva cuvinte despre acest om minunat care împlinește astăzi 75 de ani. Vă rog să rețineți: fără fire albe în podoaba-i capilară. Mai rar așa ceva!         

El este  filolog la bază, dar un filolog mai special, unul care se simte legat de sat ca Ulise de catarg, ca să zic așa. De când  îl știu, de peste 50 de ani, el face jurnalistică, la cotidianul "Ecoul", devenit, după evenimentele din decembrie 1989, "Răsunetul".

În prefața cărții sale: "Oameni și locuri din Bistrița-Năsăud", jurnalistul și scriitorul Menuț Maximinian, directorul celui mai citit ziar din județ, scrie, printre altele: "Traian Săsărman este unul dintre cei mai îndrăgiți jutrnaliști din județ, având un mare avantaj față de generațiile tinere, acela de a cunoaște foarte bine fiecare cătun din județ, că a trăit mereu în mijlocul oamenilor frumoși de la sat, pe care-i respectă, astfel încât el nu joacă un rol cînd merge pe teren, ci este cât se poate de firesc." Ce v-am zis eu?

Traian Săsărman, aș mai adăuga în încheierea acestor rînduri, este îndrăgostit de sat, atât de îndrăgostit, încât nu vrea să creadă nici în ruptul capului că acesta ar putea să dispară în cele din urmă.Dacă veșnicia s-a născut la sat, cum spune Blaga, și satul va fi veșnic, crede cu tărie Traian Săsărman. Un jurnalist care nu face doar jurnalistică, el este și autorul a patru cărți. Despre care am scris la timpul potrivit și nu insist acum. Acum, îi mai spun doar atât:

La mulți ani cu sănătate, dragă Traian Săsărman!

                                                                                               Aurel Podaru

                Cu dragoste despre sat și oamenii care înnobilează pămîntul

                Profesorul Traian Săsărman e pasionat de ziaristică. Atît de pasionat încît, deși a ieșit din profesie legal și firesc, a continuat să scrie la ziar. Și să viziteze redacția Răsunetului ca un privilegiat om al casei. Și a continua să scrie conform profesiei asumate: reportaje despre agricultură, dar nu numai. Despre oamenii din agricultură, țărani și specialiști în domeniu. Despre oameni care înnobilează pămîntul, înnobilați la rîndul lor de către acesta. Cu pasiune despre oamenii satelor. Cu drag despre satele noastre, cîte mai sînt. Cîte mai rezistă la asaltul modernității, care se traduce, aici, prin demolarea tradiției. Desigur că e vorba de o „modernitate”, adică „modernizare” pusă în ghilimele. Îl citesc scriind despre legumicultorii de azi, din nu știu ce sat, despre ingineri agronomi cu rezultate într-o cultură (agricolă) sau alta. Dragostea lui pentru sat și oamenii acestuia vine dintr-o calitate funciară, din dragostea pentru satul natal, ar trebui să spun „satele natale” (deoarece satul care l-a adoptat, al soției, este considerat de T. S. ca un sat natal), pentru casa părintească, pentru grădina familiei, căreia i se dedică zilnic.

                Îl cunosc de zeci de ani, aș putea zice. Am fost cîțiva ani colegi de redacție. La secții diferite, el la agricultură, eu la social-cetățenești. Ziaristul Traian Săsărman impunea prin seriozitatea împlinirii obligațiilor de redacție (aș da aici și niște contramodele, dar nu e cazul), prin dragostea de a portretiza oamenii pămîntului, înainte și după (marea…) revoluție din decembrie!... Nu-i vorba de a face comparații. Egal cu sine întotdeauna. Îmi place să zic: egal cu educația primită în familie, în lumea satului, completată cu cea din perioada studiilor.

                Dragostea pentru sat (ca entitate geografică deplină, dar nu contrapusă spiritului orășenesc) s-a manifestat și se manifestă în continuare prin implicarea în viața de aici, cu tot ce poate aduce un om unei comunități care are nevoie de minți lucide și gesturi comunitare. E aproape de biserică, harnic în rezolvarea unor treburi gospodărești, săritor în ducerea la capăt a unor probleme civice. Ajuns la o anumită vîrstă, nu-i poți da chip de pensionar, nu arată deloc a jucător de table (și astea sînt bune) pe o bancă din parc. Zvelt și mobil, obișnuit al sportului întreținut de muncile fizice, e repede săritor la orice treabă ar apărea pe vreo agendă de lucru, priceput în mai multe domenii de activitate, disponibil mereu pentru  un ajutor sau altul.

                Și trece cu plăcere și disponibilitate de la culturile… agricole la cultura în sens propriu. Ca iubitor al tradițiilor rurale, e interesat să le cultive și să le aducă mereu în actualitate. A contribuit la realizarea unei monografii a ziarului, a făcut monografii sătești, atent ca satul să nu-și piardă memoria. Nu uită de primii ani de profesorat la școala din satul Bidiu. Se mîndrește cu „Maialul cireșelor” din Măluț, sărbătoarea tradițională care datează din 1892. A contribuit la realizarea unor frumoase sărbători ale satului  Chiraleș, unde într-un fel și-a stabilit de ani reședința, chiar dacă are casă și în Bistrița. Slujitor al condeiului, cum se consideră, scriitor în presa scrisă, T. S. a publicat două cărți despre Măluț și o carte despre Chiraleș, împreună cu Ciprian Moldovan și preoții Cristian Marțian și Horațiu Mureșan, și una despre o „samă” de oameni de seamă ai județului. La lansarea acesteia, „Oameni și locuri din Bistrița-Năsăud” (Editura Charmides, 2019), i-au fost alături colegi de ziaristică, „personaje” ale cărții, scriitori, oameni de cultură, toți manifestînd o aleasă simpatie față de autor. Simpatie pentru scrisul său, pentru felul de a fi, pentru modul cum relaționează – empatic – cu cei din jur. „Traian Săsărman este un om admirabil”, declara cîndva managerul cultural dr. Gavril Ţărmure, editor al uneia dintre cărți.

                Așa cum mărturisea într-un interviu, fără să se laude, crede că „nu există vreo localitate, un sat sau un cătun în judeţul Bistriţa-Năsăud unde să nu fi pus piciorul.” O asemenea mărturisire poate face dovada ce înseamnă profesia de ziarist dusă cu pricepere și abnegație zeci de ani, ce înseamnă să dobîndești experiență într-o astfel de profesie. Pornind de la o asemenea mărturisire, îi urăm să aibă parte, cu sănătate, și de acum înainte de cît mai multe călătorii  de documentare prin județ, cum se zice, pe care să ni le împărtășească plin de admirație pentru ceea ce vede – pentru că există și fapte de admirat –, iar condeiul să-i fie mereu viu!

Olimpiu Nușfelean

Fiul satului

Domnul Traian Săsărman, adoptat în Chiraleș, prin scumpa dânsului soție, s-a identificat cu simțirile satului, nimeni nemaiavând nici un dubiu că e unul de-al locului. Mereu a pus umărul literar, jurnalistic, gospodăresc la propășirea comorilor chirlejene. Atent la vibrațiile credincioșilor, a încercat să-i nemurească în instantanee memorabile, în reportaje de efect, în comemorări pline de candoare. Îi sunt recunoascătoare pentru faptul că a scris și despre tatăl meu, părintele Ioan Mureșan, în zilele când sufletul său a urcat la cer. Semnalarea acestei urcări e importantă și în virtutea faptului că rugăciune cu rugăciune fac suișul, nădăjduim, mai lin. Biserica îi este mereu în centrul atenției și nu mă îndoiesc că Domnul i-a dat și-i va dărui calde binecuvântări.

Jurnalistul nostru este un punct de legătură însemnat cu urbea, cu lumea. Ne aduce știrile, culege doleanțele și împlinirile și le diseminează în ziarul „Răsunetul”. O radiografie veridică prinde bine de fiecare dată. Mereu zidește. Tonic perpetuu, nicicând mohorât, înviorează locuri și oameni. Pe sătenii Chiraleșului cred că îi știe mai bine decît un băștinaș. Omenos, volubil, empatic, face sărbătoare în jur. Așa-l știu eu pe domnul Traian Săsărman!

Pe când eram în gimnaziu, a mijlocit să public o poezie în „Răsunetul” și m-a și recompensat financiar, din partea redacției. Cartea „Chiraleș – satul cu nume de rugă ”, albumul „Chiraleșul în imagini”, la care a trudit, dau mărturie tipografică despre zelul și abnegația de a susține valorile și comorile locului.

Împreună cu jurnaliștii în devenire de la Palatul Copiilor Bistrița (printre care și nepoata dânsului, talentata Ioana Valea, care-i calcă pe urme) am avut o întrunire memorabilă, la redacția „Răsunetul”, cu jurnalistul de cursă lungă Traian Săsărman. Ne-a vorbit fermecător despre 50 de ani în slujba ziarului, a oamenilor. Am fi stat uitați sub imperiul poveștii. Povestea motivat, cu patos, cu har.

Multe s-ar cuveni împărtășite, dar sintagma „Fiul satului” cuprinde atâtea. Bun fiu. Domnul să-l țină mulți și fericiți ani alături de frumoasa dânsului familie și de chirlejenii care îi sunt recunoscători!

Ionela-Silvia Nușfelean