„Trăiască Regele” - Imnul regal al României

” Trăiască Regele / În pace şi onor / De ţară iubitor / Şi-apărător de ţară /
Fie Domn glorios / Fie peste noi / Fie-n veci norocos / În război, război /
O! Doamne Sfinte / Ceresc părinte / Susţine cu a Ta mână / Coroana Română! /
Trăiască Patria / Cât soarele ceresc / Rai vesel pământesc / Cu mare, falnic nume. /
Fie-n veci el ferit / De nevoi, / Fie-n veci locuit / De eroi, eroi. /
O! Doamne Sfinte, / Ceresc Părinte, / Întinde a Ta mână / Pe Ţara Română! “

„Trăiască Regele” a fost imnul care a însoţit, de-a lungul a peste o jumătate de secol, pe românii reuniţi sub Coroana României cu idealurile naţionale ale Reîntregirii, în timpul Primului Război Mondial şi ale eliberării de către armata română, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar şi în toată durata istorică a Regatului României, de sub sceptrul Dinastiei Române, începând cu întâiul Rege Carol I, până la abolirea, fără consultarea poporului, a monarhiei, la 30 decembrie 1947.
Imnul Regal a fost compus în anul 1862, de către Eduard Hübsch, compozitor şi violonist de origine germană, în vremea aceea, capelmaistru, la Iaşi. Linia melodică a acestui imn a fost încorporată ca fragment în „Poema Română” de către George Enescu. Omagiul adus ţării sale şi Familiei Regale prin inserarea «Imnului Regal» în «Poema Română» a rămas până în ziua de astăzi un punct de referinţă în creaţia enesciană, numerotat cu op. 1 în catalogul creaţiei sale..
Începând cu anul 1840 în Principatele Române s-a născut ideea unui imn naţional care să se intoneze mai ales la festivităţile oficiale unde apărea domnitorul ţării. În anul 1862 chiar s-a organizat un concurs pentru Imnul de Stat al României. A fost reţinută piesa „Marş triumfal şi primirea steagului şi a Măriei-Sale Prinţul Domnitor” scris de Eduard Hübsch, intonat fără text o perioadă, pentru ca în anul 1884 să-i fie însuşite versurile poetului naţional Vasile Alecsandri, şi să fie intitulat „Trăiască Regele”.
În anul 1881 cu prilejul încoronării regelui Carol I, poetul Vasile Alecsandri a scris textul „Imnului regal român”. Imnul s-a cântat în mod oficial pentru prima dată în România, în anul 1884, la încoronarea regelui Carol I. Imnul a fost preluat şi inclus ulterior de George Enescu în deznodământul capodoperei sale.
Imnul Regal a fost intonat, în mod oficial şaizeci şi patru de ani, până în anul 1948, când i-a luat locul un imn cu avânturi proletar-bolşevice, antimonarhice, „Zdrobite cătuşe”, pe textul lui Aurel Baranga şi muzica lui Matei Socor.
În toate timpurile călăuzite de mesaje succesive, purtate de muzica şi textele imnurilor, din trecutul istoric, până în timpul actual, Imnul Regal a răsunat şi răsună astăzi, fiind singurul care se poate asocia fără dizarmonia absolută, cu actualul imn, „Deşteaptă-te române!” (creat în 1848, într-o perioadă de aprigi frământări şi neîmpliniri naţionale, cu un mesaj învolburat al textului şi o construcţie apăsătoare, de factură bizantină a melodiei).
Imnul Regal al României este cântecul celor mai fericite generaţii din istoria statului modern român, cel mai luminos şi demn imn de stat pe care l-am avut vreodată statul român. Cuvinte precum: “pace”, “onor”, “iubitor”, “glorios”, “norocos”, “eroi”, “falnic”, “Rai vesel pământesc”, etc., gravitează în jurul noţiuniilor de Rege, de Patrie şi de Dumnezeu, însoţite de o melodie exuberantă, aşternută într-o tonalitate majoră, aspecte care fac din Imnul Regal al României un veritabil cântec naţional ce emană optimism, credinţă şi mândria de a fi român.

prof. Claudiu Şular