Trupa „Taxi”, „Despre smerenie”, făţărnicie şi prostie

Dumnezeu şi Biserica sa dreptmăritoare au în lume multe tipuri de vrăjmaşi. Unii ies la scenă deschisă, o fac în gura mare. E tipul „voltairian”, care se scaldă de altfel şi în felurite păcate. Deşi are abia 0,16% din populaţie, vezi mereu această categorie cap-de-afiş în ziare, televiziuni...
Mai sunt apoi făţarnicii, care nu se declară deschis a lupta contra lui Dumnezeu, dar sub această umbrelă a unei recunoaşteri acre şi cu motive lumeşti lovesc tot aşa de perseverent în Biserica lui Dumnezeu. Ei perorează înfocaţi că nu sunt destule spitale, biblioteci, creşe, cazinouri şi dubaiuri şi abia apoi să te ocupi de zidirea bisericilor. Pe Dumnezeu L-ar recunoaşte, socotindu-l departe, dar Biserica, slujitorii ei, îi încurcă. Şi mai este o categorie, a celor care din prostie ajung să fie luptători cu Dumnezeu şi Biserica Lui, „volens-nolens”.
E cazul trupei „Taxi”, (cu mulţi fani, zice-se) şi care s-a gândit, cu melodia „Despre smerenie” a lui Dan Teodorescu să ne spună cum ar fi căutat solistul trupei , oniric (în vis), pe Ziditorul a toate în Catedrala Neamului, şi cică nu l-a aflat, dar l-a găsit –surprinzător- pe Cel ce a creat galaxiile Universului şi pe Om, într-o bisercuţă mică, de lemn, pe un deal, concluzionând că „Dumnezeu iubeşte lemnul şi lucrurile mici”. 33 de artişti cunoscuţi sunt puşi apoi să repete papagaliceşte –parlando-cantando- refrenul. Acest sofism (idee cu aparenţă de adevăr) poate păcăli uşor pe cei cu gândire superficială. Dar... nici noi nu prea vedem în voi, vedete mari, dragostea de Dumnezeu, ci mai degrabă în modesta femeie care stă la coadă în ploaie la mănăstire...
Oare lucrurile falnice, măreţe nu sunt iubite de Dumnezeu? Cel ce a făurit galaxiile şi pe om nu iubeşte marmura, turlele falnice ale Catedralelor din Rusia, Moldova, Serbia, Sofia şi Ucraina, munţii de creştinătate ai Sinaiului sau Athosului? În dragostea Părintelui ceresc pentru noi, El primeşte şi rugăciunea de seară, smerită, a preşcolarului şi măreaţa Sf. Liturghie din giganticele Catedrale, fiindcă iubirea lui cuprinde cu egală putere toate: şi modesta gâză ce fuge prin iarbă şi hymalaienii munţi pe temeliile lor veşnice. Modestele bisericuţe şi schituri ale înaintaşilor sau Catedrala Mântuirii Neamului SUNT DE PREŢ ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU NU DUPĂ MĂRIME SAU MICIME, CI DUPĂ DRAGOSTEA CU CARE LE-AU RIDICAT STRĂBUNII SAU NOI, nevrednicii de azi. Aşadar numai ca semn al iubirii noastre pentru El şi ca un pogorământ la puterile noastre. Spre slava Celui Veşnic toate sunt la fel de mici, comparativ cu infinita Lui glorie, pe care mintea omenească nu şi-o poate închipui.
Bisericile lui Ştefan cel Mare şi Sfânt au fost ridicate nu cu gândul de a fi smerite, ci domnitorul le-a făcut frumoase şi cât a putut de mari, după toată puterea lui de atunci. Neagoe Basarab, având 12 ani de pace, s-a gândit să facă o Biserică frumoasă foarte, până la limita supremă a puterii sale. Când n-a mai avut bani, doamna lui Neagoe şi-a vândut tot ce avea de preţ şi au terminat măreaţa Curte de Argeş.
Noi nu vrem o Catedrală a Mântuirii Neamului ca semn de modestă şi veşnică recunoştinţă pentru Dumnezeu, Care printr-o succesiune de miracole ale istoriei ne-a adunat într-o naţiune mare şi frumoasă şi pe un pământ binecuvântat. Ci cârtim mereu, pururi nemulţumiţi, flecari şi neputincioşi de fapte mari. Ne facem vile uriaşe, piscine fabuloase, conturi pline cu zeci de milioane de euro furaţi –toate cât mai mari- dar când e vorba de Biserică, să le facem cât mai smerite, ca pe vremea lui Alexandru cel Bun, preoţii să fie cât mai săraci posibil, eventual desculţi, că aşa era pe vremea Apostolilor...Bicisnici, noi hulim tot ce e bun sau a fost bun: Palatul Poporului, Canalul Dunăre şi Mare, Transfăgărăşanul, o Economie care a fost distrusă, vândută, furată, ca şi cum nu norodul le-a ridicat cu sudoare, ci „Odiosul”-cum i se zice încă, în nefericirea noastră. Avem dreptul să privim toate cu negrăită mâhnire, căci toate lovesc în fiinţa noastră naţională, acea fiinţă ce trăieşte prin credinţa în Cel ce S-a răstignit şi a Înviat din morţi, HRISTOS, Fiul lui Dumnezeu celui viu.
Fiţi siguri însă –şi cei ce-L iubiţi pe Dumnezeu şi cei ce-l urâţi- că această Catedrală se va ridica, se va desăvârşi, va birui toate împotrivirile, va fi splendid de frumoasă, strălucind în soarele credinţei Neamului peste vremuri.

Aici videoclipul