Umanistul Valeriu Papahagi

Scriitoarea Elis Râpeanu, cadru universitar, renumit filolog al plaiurilor noastre, propune la Editura Tipo-Man, o piesă de rezistenţă în scrierile domniei sale, care îmbină memorialistica unui om preocupat de cultură cu documentarea ştiinţifică. Volumul „Umanistul Valeriu Papahagi şi studiile sale privind trecutul aromânilor” este o declaraţie de dragoste şi recunoştinţă pentru cel care i-a fost magister, sfătuitor şi părinte spiritual timp de 20 de ani.

Valeriu Papahagi provine dintr-o familie de elită a intelectualităţii româneşti, din care au făcut parte Nicolae, Pericle, Tache, Emil, Emil George, Marian, Adrian, Toni, Lambardache, Constantin Dorin, toţi purtând ilustrul nume Papahagi. Valeriu Papahagi s-a născut în sudul Dunării, la Avdela, în jurul anului 1906, purtând cu el dragostea pentru tradiţia strămoşească. A copilărit la Istambul, alături de fratele său, Emil George, unde tatăl a fost directorul internatului universitar românesc. Cei doi fraţi urmează Şcoala franceză a călugărilor iezuiţi, iar din primăvara anului 1919, când familia se stabileşte la Bucureşti, Valeriu va urma Liceul „Spiru Haret”, iar mai apoi Facultatea de Litere şi Filozofie, unde-l are ca profesor pe savantul Nicolae Iorga, cel care-l va recomanda şi pentru o brusă la Şcoala Românească din Franţa. Îşi dă doctoratul cu academicianul Constantin Rădulescu Motru, iar între anii 1940-46 predă limba română la Universitatea din Madrid. Revenit în ţară, predă portugheza la Universitatea din Bucureşti, iar mai apoi limba spaniolă. Se stinge din viaţă în vara anului 1983, în urma sa rămânând o activitate bogată, ceea ce-l recomandă ca unul dintre marii filologi ai ţării.

Scriitoarea Elis Râpeanu conturează, pas cu pas, frumuseţea spirituală a înaintaşului nostru, care s-a dăruit nu numai şcolii şi cercetării, caracterizată de rigurozitate ştiinţifică, de afirmaţii bazate pe documente, ci s-a dăruit cu generozitate tuturor celor care doreau să-l consulte în vreo problemă, să înveţe limbi romanice, să se perfecţioneze în greacă sau latină. Pentru autoarea acestei cărţi, Valeriu Papahagi rămâne un profesor model, de la care păstrează cu sfinţenie şi câteva lucruri personale, ceşti de porţelan fin, o statuetă cu un grec şi lupa de citit. Valeriu Papagahi le preda studenţilor într-un stil aparte, plimbându-i prin întreaga cultură şi istorie europeană, prin aria romanică, subliniind mereu contribuţia pe multiple planuri a cunoaşterii a unei limbi străine în dezvoltarea personalităţii. La întâlnirile în biroul de la universitate, profesorul Papahagi îi arăta tinerei profesoare Elis Râpeanu cele şapte scrisori, olografe, primite de la Nicolae Iorga, prin care-i solicita şi îi dădea indicaţii privind consultarea unor materiale în diverse biblioteci, precum şi 500 pagini scrise, cuprinzând istoria aromânilor.

Monografia cuprinde o serie de ilustraţii inserate pentru prima dată într-o carte, care zugrăvesc chipurile unor oameni falnici, precum şi poezii şi studii care au legătură cu Valeriu Papahagi, cel care a contribuit la istoria aromânilor, punând în valoare rolul jucat, în secolele trecute, de aceştia în viaţa culturală a Europei. Prin acest studiu, Elis Râpeanu ne readuce în atenţie personalitatea marcantă al lui Valeriu Papahagi, care avea o capacitate de a se dărui culturii extraordinară, fiind aşezat în rândul savanţilor care şi-au urmat drumul cu bucuria de a fi român, cu trăirea adâncă a fiecărui sentiment care înnobilează sufletul.