Un exerciţiu de suferinţă carcerală

Cartea  ,,…Şi dincolo de gratii’’ este o întoarcere în timp asupra  vieţii şi suferinţei unui intelectual român, trecut prin iadul închisorilor comuniste. Scrisă, probabil, după ce a ieșit de sub teroarea anilor de detenţie, ea îndeplineşte criteriile unui jurnal autobiografic cu pronunțate accente asupra  exerciţiului de suferinţă indurat de Teodor Damşa în închisorile de la Oradea, Jilava și Aiud. Manuscrisul n-a fost dat publicității în timpul vieţii autorului, fiind păstrat în biblioteca lui personală,  probabil, de teama Securităţii că îl va priva iarăşi de libertate. Un exemplu asemănător este și cartea lui Ioan Ianolide ,,Întoarcerea la Hristos ”, care a văzut lumina tiparului în condiții de clandestinitate, tot din acest motiv. ,,Jurnalul” lui Teodor Damşa a fost descoperit întâmplător, în anul 2018, printre cărţile din biblioteca lui, de către pr.dr. Ionel Popescu din Timişoara,  care ne dezvăluie taina acestei poveşti cutremurătoare : ,,După moartea soţului (1995), profesoara Silvia Damşa s-a dedicat cu trup şi suflet activităţilor culturale şi social-filantropice derulate de către parohia Timişoara Iosefin şi de Societatea femeilor creştin- ortodoxe din oraş. Când neputinţele vârstei au copleşit-o, neavând urmaşi, a solicitat parohiei să-i asigure îngrijirea necesară, să se ocupe de înmormântarea sa, de amenajarea şi întreţinerea locurilor de veci ale celor doi soţi. Drept recunoştinţă, a donat apartamentul familial parohiei Timişoara Iosefin’’.Cu prilejul lucrărilor de renovare a locuinţei, s-a făcut descoperirea, care va sensibiliza, probabil, generaţiile de azi şi de mâine, despre modul cum regimul communist urmărea distrugerea elitelor româneşti. Citindu-i manuscrisul aflat pe un caiet dictando de câteva zeci de pagini, preotul Ionel Popescu face un gest nobil de mare responsabilitate civică, publicând jurnalul  la Editura ,,David Press Print’’ Timişoara, 2020. Admirabila  idée a scriitorului timişorean scoate din umbra uitării un document al vicisitudinii noastre istorice.  Prefaţa este semnată de Mitropolitul Banatului, Ioan Selejan, care pune în evidenţă un detaliu semnificativ despre protagonistul cărţii : ,,Fiu de ţăran, născut în părţile Bihorului (1919), Teodor Damşa a fost îmbrăcat, mai întâi, cu cămaşă de pânză albă, ţesută de iubita lui mamă, cu trudă, în războiul de casă. Acesta i-a fost portul până ce încet, încet învăţătorul său i-a deschis porţile culturii româneşti şi i-a aprins în inimă candela luminii’’. Cuvântul introductiv al preotului Ionel Popescu conturează  etapele formării intelectuale ale celui care avea să cunoască teroarea gulagului românesc. În urma absolvirii Facultăţii de Teologie din Bucureşti, devine  profesor de religie, iar după scoaterea acestei discipline din programa şcolară, începând cu anul 1948, este nevoit să predea limba română, devenind, timp de 10 ani, un adevărat peregrin prin şcolile din judeţul Bihor : Salonta, Pomezeu, Cotigleţ (satul natal), Ineu, Haieu, Mihai Bravu. Punctul culminant al acestei poveşti de viaţă se petrece 1959, când Teodor Damşa se afla student în anul IV la Facultatea de Filologie din Cluj. Atunci este arestat şi condamnat la 10 ani de închisoare, pe motiv că,  ,,pe manuscrisul unui coleg ,,Dualitatea ateismului’’făcuse  adnotarea : ,,Lucrarea conţine câteva idei intelectuale’’, pe care a şi semnat-o. Timp de 5 ani, a suportat tratamentul inuman al regimului carceral, care nu l-a putut determina să renunţe la convingerile sale religioase. A trecut prin ,,şcoala de reeducare’’, a făcut cunoştinţă cu arhitectura detaliată a închisorilor, dar şi cu mecanismul torturii şi al muncilor forţate la care era supus. Eliberat din închisoare în anul 1964, conform Decretului 410/1959,  Teodor Damşa se confruntă cu găsirea unui loc de muncă, dar dosarul său este mereu respins de către serviciul de cadre, fiind nevoit să lucreze ca muncitor în  fabrică ori pe şantier. În urma unui memoriu adresat conducerii statului este încadrat profesor la liceul din Făget, apoi la cel din Ciacova, iar prin concurs ajunge  la Liceul de Muzică ,,Ion Vidu’’ din Timişoara, unde va rămâne până la pensionare. În această perioadă a păstrat legătura cu Biserica şi a avut bucuria să fie îmbisericit, de către Mitropolitul Nicolae Corneanu, diacon pe seama bisericii parohiei Timişoara Iosefin, iar din 1990 fiind îndreptăţit să predea şi religia.  În 1995,  după mai mulţi ani de suferinţă, se stinge din viaţă şi ,,în locul de veci îi ţin tovărăşie o mână de pământ din satul natal, iar pe sicriu insigna de fost deţinut politic’’. Jurnalul lui Teodor Damşa este însoţit de câteva poezii în care eul liric se află în ipostaza omului profund religios.Iconografia scoate în evidenţă personalitatea unui intelectual de seamă, cuprins  mereu de dorul pentru Dumnezeu. Acest jurnal,  poate fi aşezat alături de multe cărţi – document scrise cu lacrimi de sânge de către ,,fiii temniţelor’’ comuniste.