Un jurnal poetic al pandemiei

Gheorghe Mizgan este unul dintre cei mai harnici autori bistrițeni. Poetul inginer, cum mai este cunoscut în cercurile literare, a semnat peste douăzeci de volume de poezie, fiind inclus în la fel de multe volume colective. Un palmares cantitativ de invidiat, care îl apropie, din această perspectivă, de regretatul poet Al. C. Miloș.
Spirit căutător și novator (dacă mai poate fi ceva nou în poezie), poetul a încercat, de-a lungul anilor, diverse modalități de exprimare poetică, de la poezia haiku la sonet, de la poemul în vers alb la cel cu rimă și construcție luxuriantă. A dobândit ușurința versificării, a experimentului poetic, în detrimentul ( poate) timbrului original. Dar și aici, câtă originalitate poate exista fără a cădea în manierism! La momentul de începuturi, poetul și-a recunoscut maestrul în persoana lui Alexandru Misiuga, personaj carismatic de modestă anvergură literară al culturii bistrițene. Numai că discipolul și-a întrecut maestrul, autor al unor insipide volume umoristice.
Gheorghe Mizgan se face remarcat prin versuri ce exaltă natura. Pastelurile sale dovedesc sensibilitate și simț cromatic dobândite de copilul de învățător născut la țară, în satul Spermezeu-Vale, argument susținut și de o parte din versurile recentului său volum ce poartă titlul De-mască-Te și subtitlul Poeme pandemice, apărut la Editura Născut Liber.
Scriitorii au încercat diverse formule de a pune sub lupa inimii această perioadă; s-au încropit antologii tematice, s-au scris impresii despre cum se trece prin pandemie, s-a făcut chiar haz de necaz; s-a vituperat împotriva neînțelegerilor și abuzurilor. În sfârșit, s-a scris o literatură conjuncturală, de o valoare discutabilă.
Spirit întreprinzător, Gheorghe Mizgan nu pierde prilejul de a juca și el în această horă, mizând pe poezia-pamflet. Poetul versifică, la modul dezinvolt, situații blamabile ale pandemiei: amenzi date de polițiști plini de zel, îmbogățirea profitorilor, impunerea unor restricții absurde, respectate de populație, dar încălcate de politicienii aflați la guvernare. Obligativitatea purtării măștii poate fi văzută și ca un carnaval sinistru. O poezie poartă titlul „Generația cu mască”: „Se perindă prin decor/ Tuaregi cu neagră mască,/ Musulmane, așa cum vor,/ Ochii lumii să privească!// Toată lumea poartă mască!/ Cu emblemele pe gură/ Un nou suflu o să nască,/ Noua modă cu măsură.”
În situația delicată în care se află omenirea, pamfletul și ironia sunt supapa de optimism. Tot în această perioadă, poetul trăiește sentimentul acut al însingurării și izolării: „În doi./ Sărutul dorit, prelungit.../ Au fost./ Au mai rămas/ Soare, nopți cu stele, ploi pe pervaz.../ Și-atât./ Triste imagini ale singurătății!” (Amintiri). Adevărata poezie se naște din aceste stări, din evadarea în trecut: „Pe când eram un mic băiet,/ Cu pași desculți pe la izvoare,/ Prin colbul ridicat în vuiet,/ În universul plin de soare...// Când alergam spre valea mare,/ Desculț și sprinten printre-arini,/ Cu gândul scrijelit de zare,/ Cu tălpile străpunse-n spini...” (Evadare în trecut). Dar parșivul Covid vine și tulbură pacea acestor poeme. Poetul nu uită nicio clipă că se află în pandemie și că personajul poemelor sale este Covid 19!
Printre versificări făcute cu ușurință, poetul izbutește a presăra oaze de poezie: „Ca îngerii zăpezilor de ieri,/ Sub merii înfloriți răzbate frigul;/ La ușa mea colindă primăveri. (Între anotimpuri)
Obsesia cronicarului, ce dă seama despre evenimente la zi, se sprijină de o lăudabilă vigilență, cum cea a autorităților. Poetul nu dă răgaz cititorului să se bucure de frumusețea unor versuri, ci revine cu critici și sugestii despre cum să traversăm molima. Reușitele poetului din acest volum se sprijină pe vremurile fericite de odinioară, când nu exista pandemia: „Iar primăvara, plină de miresme,/ În haine verzi, cu vii culori, râvnite, / Aduce-n amintirile de basme/ Sclipiri din cer, în ochii tăi, pornite.// Hipnotic prins în vraja unui vis,/ Năvală caldă îmi străbate trupul,/ Trec umbre reci prin sufletul deschis -/ Ca o icoană ce-mi brăzdează timpul.” (Captivă în amintiri)
Nădăjduim ca pandemia să se termine degrabă, ca poezia adevărată să nu dispară.