Valorile măştii

Ioan Borşa aduce prin poezie întâlnirea cu lumea de dincolo de imediata aparenţă. Liricul are substanţă, expresia este puternică, iar vocea interioară explodează… Cuvintele prind esenţa lucrurilor într-o filosofică expunere.
Poetul ia atitudine, tumultul cosmic fiind relaţionat, oamenii apropiindu-se de dimensiunea moralităţii, de viaţa fără mască. Se vede în fiecare vers că poetul este contopit cu poezia, că viaţa lui este legată de vers. Poezia respiră uşor, ca într-o zi de primăvară, în atelierul de creaţie a lui Ioan Borşa. Iar atunci când “masca de pe faţa lumii” este dată jos, trăim cu toţii povestea de la începutul omenirii: “ O mască poartă lumea pe fiecare faţă/ Un semn că se ascunde ceva de la făptură/ Ce s-ar putea preface în dragoste sau ură/ Dar sigur e că are surprize pentru viaţă”.
Poezia este una a căutării: a celuilalt, a fericirii, a propriului destin. Masca lor e masca ta. Iar poetul ia toate aceste măşti, reorganizând lumea. Prin sacralitatea cuvântului. Poetul are masca cititorului în braţe, o pune pe faţă, se joacă cu ea, iar mai apoi ne-o redă în vers: “Stau cuvintele-ncrustate/ Peste oameni, peste dalii/ Stau cuvinte laminate/ Pe biserici şi vitralii”.
O poezie în care se oglindesc, rând pe rând, drepturile, libertatea, speranţele, gândurile, viaţa, revoluţia şi chiar şi moartea: “ Şi dacă vom cunoaşte sublima vieţii treaptă/ Vom degusta din lumea ce încă ne aşteaptă”.
Poetul prezintă norme de conduită sau prototipuri cu specific universal, conturând măşti ale unei fericiri comune, ale unei competenţe care poartă acelaşi nume pentru toţi, ale unui caracter general: “ Dar lumea fără mască ar fi ceva mai bună?/ Să fie toate astea ţinute la lumină/ Să nu existe masca cea care nu-i de vină/ Şi din nefericire, o lume o răzbună”.
Măştile-vers, fiecare în parte, ne ajută să mergem mai departe, să ne salvăm de noi înşine. Cu precizarea că sentimentul de siguranţă dat de o mască este cea mai mare iluzie pe care ne e dat să o trăim noi, oamenii. Aici poetul vine să clarifice lucrurile: “ De sunt atent în lume la câte se întâmplă/ Aud de Sus cum vine, a cerului damnare”.
Într-o lume în care imaginea, "să fii cum se poartă" reprezintă aproape tot, Ioan Borşa vine să ne reapropie de valori: “Să ne onoreze vatra/ Multe vor mai fi să fie/ Stau cuvintele pe poarta/ De intrare-n veşnicie”.
După mai bine de cinci decenii în care s-a dedicat versului, Ioan Borşa, deşi rămâne consecvent stilului tradiţional, în formă, este modern în conţinut, poezia fiind frumoasa “sufetului hrană”: “Am scris o viaţă-ntreagă din plăcere/ Şi poate din instinct şi sie die/ sau dintr-un cod genetic, cine ştie”.