Ioan Borşa

Masca de pe faţa lumii

O mască poartă lumea pe fiecare faţă
Un semn că se ascunde ceva de la făptură
Ce s-ar putea preface în dragoste sau ură
Dar sigur e că are surprize pentru viaţă.

Poate mai e un viciu ascuns în mădulare
Poate o stilizare făcută-n alte vremi
Poate o răzbunare de care să te temi
Sau poate-o cicatrice marcând o întâmplare

Dar lumea fără mască ar fi ceva mai bună?
Să fie toate astea ţinute la lumină?
Să nu existe masca cea care nu-i de vină
Şi din nefericire, o lume o răzbună

Dar cine poate oare un adevăr să spună
Când adevărul nu e cel care ne adună.

Efemer

Mai spune-mi o dată să ştiu
Că totul ar fi efemer,
Dezvăluie-mi sfântul mister,
Cum trebuie altfel să fiu.

Sărac, fără ploi anotimp
Cu flori veştejite din zori
Bogat să fiu, fără comori
Să nu am nici spaţiu nici timp,

În toate să fiu ce nu sunt
Şi chiar cu nimic comparat
Cu sufletul sincer, curat
Plutind între cer şi pământ.

Şi-atunci de-aş mai fi efemer
Să-mi spui, Doamne; ce să mai sper.

Cuvinte încrustate

Stau cuvintele-ncrustate
Peste oameni, peste dalii
Stau cuvinte luminate
Pe biserici şi vitralii.

Stau cuvintele pe piatra
De pe cruci şi pe absidă,
Stau cuvintele pe vatra
Unui spaţiu de colindă.

Stau cuvintele pe tronuri
De voievozi cu mare nume,
Stau cuvintele pe socluri
De intrare-n astă lume.

Să ne onoreze vatra
Multe vor mai fi să fie
Stau cuvintele pe poarta
De intrare-n veşnicie

Jocul vieţii

Ceva teribil este-n viaţă jocul
Pe care nu poţi singur să-l alegi
Fiindcă destinul îţi alege locul
Şi trebuie să-nveţi să-l înţelegi.

El poate fi hazardul sau norocul
Cu cărţile pe masă dacă eşti
Şi ţi se potriveşte timpul, locul
Se poate descifra tot ce doreşti.

Dar dacă-n viaţă uiţi că eşti actorul
Ce joacă singur rolul principal
Tu sigur vei risca să-ţi pierzi umorul
Şi să fii scos din scenă cu scandal.

Să joci, să fii de toate dar să ştii
Că viaţa nu-i o joacă de copii.

Singurătate

Eşti singur chiar cu prieteni mulţi şi buni
Singurătatea nu-i doar prietenie,
Ea-n suflet are tainica făclie
Ce nu o vezi şi nu poţi s-o asculţi.

Dar dacă ai credinţă cu tărie
Ea capătă valenţe-n Univers
Nu mai eşti singur şi neînţeles
Şi-n toate ai o sfântă armonie.

De o lumină tu eşti străbătut
Care uneşte Harul cel Ceresc,
Cu harul tău teliuric, omenesc
Făcând o simbioză-n absolut.

Ceva ce poţi de-acum să înţelegi
Şi marea tain-a lumii, s-o dezlegi.

Apocalipsa

Dacă purtăm în genă origine divină
Mai josnic decât Iuda noi i-am vândut lumina
Trăind apocaliptic în lumea filistină
Şi pentru toate omul, el singur poartă vina.

O, glorii ale lumii, o, glorii muritoare
Ninive, Babilonul trădează aurora
Cenuşă risipită din slava creatoare
Planează peste toate Sodoma şi Gomora

Şi dacă altă lume începe cu sfârşitul
Aceste lumi ce este prea mult dispreţuită
E numai pentru faptul că-n toate-i infinitul,

Ce guvernează Cerul cu legi nemuritoare.
De sunt atent în lume la câte se întâmplă
Aud de Sus cum vine a cerului damnare.