Un pios omagiu la comemorarea a şase săptămâni a învăţătoarei Victoriţa Olteanu- Florescu

S-a născut în 07.07.1937, în Gostila, jud. Sălaj, dar la vârsta de 10 ani s-a mutat împreună cu părinţii la Domneşti jud. Bistriţa-Năsăud.

Pentru Victoriţa, dintre toate amintirile copilăria rămâne lumea cea mai curată, în care nu există decât oameni buni şi lucruri frumoase. Copilăria fericită, trăită alături de surorile Sanda şi Ana, şi de fratele Gheorghiţă, la casa părintească, i-au rămas sculptate în suflet.

Din dragoste pentru copii a urmat cursurile Şcolii Pedagogice din Reghin. A lucrat ca învăţătoare exemplară la Colegiul Naţional „A. Mureşanu" timp de 40 de ani, iar după pensionare a lucrat câţiva ani buni la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu" şi la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu".

S-a căsătorit cu profesorul de matematică Ioan Oltean, fost director al Colegiului Naţional „L. Rebreanu".

Viaţa Victoriei a fost greu încercată de soartă prin pierderea, în 1980, a celui mai drag odor (unicul fiu), la vârsta de 16 ani, care a murit sub ochii ei într-un grav accident. Apoi, după câţiva ani, şi-a pierdut şi soţul. Ce mult a suferit.

Învăţătoarea Victoriţa a fost un om care a crezut în bine, în adevăr şi în frumos.

O femeie puternică, distinsă, pedantă şi discretă. Era o prietenă de nădejde, un om cu capul pe umeri care impunea respect. Noi, prietenele ei, o putem caracteriza în felul următor:

Frumoasă la chip şi la suflet, sociabilă, o femeie extraordinară. Alături de Victoriţa aveai satisfacţia şi plăcerea de a te simţi bine oriunde te duci. Ca şi colegă, o foarte bună colaboratoare.

Ca dascăl, Victoriţa a ştiut întotdeauna că sufletul copilului nu este din plastilină să-l modelezi după propriul gust. Îţi trebuie răbdare, putere, înţelegere şi real interes. Pe acestea, toate, le-a înmănunchiat dragostea pentru copii. Şi-a făcut meseria într-un mod exemplar.

Beniamin Franklin spunea: „Cheia folosită străluceşte întotdeauna".

Îşi aprecia foarte mult rudeniile din fam. Olteanu, cu care a ţinut legătura până-n clipa de pe urmă şi care au însoţit-o pe ultimul drum. Respectul era reciproc.

Singurătatea, care nu-i uşoară deloc, a făcut-o ca după 8 ani de la moartea primului soţ să-şi unească destinele pentru a doua oară cu d-nul dr. Florescu.

În ambele căsnicii a dus o viaţă tihnită. Era mulţumită acum. Dar boala care i-a măcinat trupul a făcut ca ultimele cinci săptămâni din viaţă să le petreacă la spital. Apoi, s-a astins la 7.08.2018, la 81 de ani.

Victoriţa, toată lumea te regretă, surorile Sanda şi Ana, fratele Gheorghiţă, cu familiile lor, rudeniile toate, din ambele căsnicii, vecinii şi prietenele tale dragi.

Dormi în pace!

Un grup de prietene

PS:

Un sfat prietenesc:

Stimaţi colegi de breaslă, să nu uităm că toţi vom îmbătrâni mai devreme sau mai târziu şi că moartea este o certitudine. De aceea, este bine să poposim o clipă la catafalcul unui coleg sau a unei colege, să ne luăm rămas bun.

Oricât de obosiţi am fi, oricât de cald sau frig ar fi afară, e bine să facem un efort şi să nu uităm c-am fost colegi! Aşa considerăm noi că ar fi frumos. E trist când lângă catafalc nu se află decât unu-doi colegi dintr-o şcoală.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]