Universul copilăriei în creaţia Veronicăi Oşorheian

Spaţiul literar al scriitoarei Veronica Oşorheian se scaldă în lumina şi frumuseţea unui sat aşezat într-o zonă mirifică de la poalele Heniului. Acolo, în Leşu îşi are rădăcinile adânc înfipte în glia străbună, dar tot acolo se află şi izvorul gândurilor sale cu cele mai frumoase amintiri din anii copilăriei. Despre acest univers, atât de drag sufletului ei, ne vorbeşte în cartea ,,Bumbuşca şi alte povestiri’’, recent apărută în Editura ,,Grinta’. Ea este o completare a unor volume publicate anterior, cu titluri atât de sugestive şi îmbrăcate în haina metaforei : Dor de copilărie, Traista cu pătrăţele, Duioşie peste umăr şi Căţelul pământului.
Cele zece povestiri din acest volum sunt adevărate bijuterii literare. Ele sunt scrise cu multă răbdare şi pot fi judecate atât împreună , cât şi separat. Scriitoarea observă totul, până la cel mai mic detaliu, iar întâmplările, chiar dacă sunt aparent banale, au semnificaţii deosebite. Veronica Oşorheian are un stil inconfundabil, o exprimare clară şi concisă, în care povestirea se desfăşoară dinamic şi îţi crează un şir nesfârşit de emoţii şi gânduri.Ştie să mânuiască în mod iscusit dialogul, face descrieri pline de rezonanţă artistică. Are simţul limbii şi al frazei cu puternice accente de oralitate. Povestirile sunt frumos colorate din punct de vedere lingvistic, cu numeroase cuvinte şi expresii specifice graiului năsăudean.Protagoniştii sunt , în general,copiii , care trec printr-o anumită experienţă de viaţă, visează la o lume lipsită de răutate, caută răspunsuri la întrebări. Întâmplările se petrec în lumea satului transilvan, unde copilul devine martorul ocular al unor evenimente care îl maturizează prea devreme, îl trec dincolo de bariera copilăriei : Leontina, participă la salvarea unui mieluţ la fătare, Arsânte vinde peşti ,, cu clopu’’, Ionuc şi Floriţa pun ţara la cale, vrând să devină ,,moraride frunte’’, ori, asemeni lui Nică din,, Amintiri.... băiatul prinde un pui de viperă şi îl aduce acasă, spre groaza mamei, vrând să-l vândă, pentru a fi şi el de folos casei. Fiecare dintre aceste povestiri concentrează o felie semnificativă de viaţă, redusă la esenţialul extrem. Autoarea ştie unde şi când să se oprească şi priveşte lumea cu ochii unui copil. Portretele celor vârstnici sunt realizate într-o manieră de largă sensibilitate, scoţând în evidenţă bunătatea sufletească a bunicilor, dar şi exigenţa mai mult aparentă a părinţilor. Urmărind firul povestirilor, poate fi uşor reconstituită monografia localităţii, având în vedere nenumărate elemente de toponimie, etnografie şi folclor, iar onomastica (porecle şi supranume )îşi găseşte un spaţiu anume rezervat în povestirea,, Bumbuşca’’
În plinul amintirii şi al evocării, Veronica Oşorheian se simte la ea acasă. Plăcerea şi uşurinţa rememorării faptelor şi întâmplărilor sunt un prilej de desfătare a inimii, un lux, un balsam sufletesc, atât pentru autoare cât şi pentru cititor.
Mircea Daroşi