Versuri dedicate iubirii

Poetul Marin Toma îşi descarcă trăirile sufleteşti într-o serie de poezii care apar sub genericul „La poarta sufletului tău”, la Editura Muşatina. Volumul, dedicat Doiniţei Săbădeanu, este o prelungă declaraţie de dragoste care vine „Pe aripa zorilor de zi/ Muiată în boabele de rouă”.
Cartea este ca un mesaj pentru persoana iubită: „Tu s-o citeşti filă cu filă/ În nopţile când nu ai somn/ Căci toate versurile tale/ Le scriu, când eu nu pot să dorm”. Ce este mai frumos decât să zugrăveşti doamna vieţii tale în cuvinte care vorbesc despre povestea sufletelor pereche: „La poarta sufletului tău/ Eu m-am rugat ca la icoană!/ Şi ea, mi s-a deschis încet/ În liniştea-i de catedrală”. Indiferent de anotimp, Marin Toma găseşte în versurile sale bucuria de a descrie iubita: „Să-ţi ningă lin pe-al tău păr/ Flori dalbe, flori de măr/ Iar eu să te iubesc cu dor/ Flori dalbe, flori de măr”. Sau „Să începi în zile lungi de vară/ Sculptura acestui chip dorit/ Şi-n amurgul roş de seară/ Să-i spun că sincer l-am iubit”. Îndrăgostit peste măsură, poetul nu ţine cont de gura lumii, călăuzindu-se, pe drumul sentimentelor, doar de lumina frumoasă a dragostei: „Nu-mi pasă ce şopteşte lumea/ De mine, că aş fi nu ştiu cum/ Că mi-am adus femeie frumuşică/ În căsuţa mea, de lângă drum”.
Singura temere a poetului este aceea de a nu dispărea la un moment dat persoana iubită: „Rămâi o clipă de mă ascultă/ Şi fă pe plac inimii mele/ De a ne întâlni sub clar de lună/ Să-ţi prind pe frunte mii de stele”. Fiecare vorbă aşezată de Marin Toma în versuri nu este întâmplătoare: „Eu nu ţin şir la vorbe goale/ Turnate-n forme fără fond/ Despre iubiri fără iubire/ Şi despre vise fără rod”. În atelierul de creaţie poetul este inspirat de chipul celei care i-a făcut inima să salte de bucurie: „Mai vreau o clipă să privesc/ la chipul tău, crăiasă/ Să-ţi sorb din ochi iubirea ta/ Cântându-ţi la fereastră”.
Conştient de povara iubirii, poetul spune, precum românul: „Dorule, dacă n-ai fi/ ce bine m-aş odihni/ Dorule, dacă n-ai fi/ Eu pe cine aş iubi?” nelăsând să se aştearnă peste inimă „Nicio urmă de durere/ Şi nici ger din plină iarnă”, poetul dă nemurire dragostei pentru iubită, prin acest volum, în care fiecare fior devine vers spre cinstirea celui mai frumos sentiment de pe pământ: iubirea.